Dar Daniel a hotărât în inima lui să nu se întineze cu mâncărurile alese ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea el şi a cerut voie de la căpetenia famenilor să nu se întineze … Şi Daniel s-a dus acasă şi a făcut cunoscut lucrul acesta … tovarăşilor săi, ca să ceară îndurare de la Dumnezeul cerurilor cu privire la taina aceasta. Daniel 1.8; 2.17,18

Daniel era un om de acţiune. El a făcut mai mult decât să-şi încrucişeze mâinile, să se plângă şi să caute scuze pentru a nu mânca hrana pe care i-o rânduise împăratul. A cerut cu îndrăzneală să nu fie obligat să se întineze. Cu siguranţă că nu a fost o abordare diplomatică. Cum îndrăznea un captiv să spună aşa ceva despre mâncarea de la masa celui mai mare împărat! Cei trei prieteni ai săi l-au urmat, alăturându-se cererii lui. Dumnezeu apreciază o asemenea hotărâre de inimă. El a onorat credinţa lor şi le-a dat acestor tineri favoare în ochii celui care era pus ca supraveghetor peste ei. Pentru a răsplăti credinţa lor, El i-a făcut mai înţelepţi decât toţi cărturarii şi magicienii din întreaga împărăţie a lui Nebucadneţar.

Mai târziu, când împăratul a vrut ca aceşti cărturari şi magicieni să îi explice visul pe care îl uitase şi când a ordonat ca ei să fie executaţi din cauză că nu îi puteau îndeplini porunca, Daniel a acţionat din nou cu îndrăzneală şi cu înţelepciune. El a vorbit „cu înţelepciune şi chibzuinţă“ lui Arioc, căpetenia gărzilor împăratului, şi apoi s-a rugat stăruitor împreună cu prietenii săi pentru această problemă. Dumnezeu a răspuns rugăciunii lor, descoperindu-i lui Daniel secretul într-o viziune de noapte. Daniel L-a binecuvântat mai întâi pe Dumnezeu pentru că le-a descoperit taina, iar apoi a mers la ofiţer şi, împreună cu el, s-a dus la împărat pentru a-i prezenta interpretarea.

Dumnezeu să ne ajute şi pe noi să acţionăm cu îndrăzneală şi cu hotărâre! Ne putem baza pe Dumnezeul nostru. El ne va binecuvânta şi ne va păzi. Lui Îi place să răsplătească ascultarea faţă de Cuvântul Său şi îndrăzneala credinţei.