1 Timotei
4.1‑16

Marea taină a evlaviei a fost dispreţuită de mulţi. Unii au eliminat ceea ce îi deranja; alţii au adăugat practici legaliste sau superstiţii. „Un bun slujitor“ se hrăneşte cu „învăţătura sănătoas㓠(v. 6; vezi cap. 1.10b şi 6.3). Atunci va fi în măsură să‑i înveţe pe alţii (v. 11, 13). Evlavia este o virtute în care ne exersăm – în greac㠄gimnazo“, de unde vine cuvântul gimnastică. Ne antrenăm în aceasta. Exerciţiul fizic, sportul, este util pentru sănătatea trupului nostru – însă nu mare lucru în comparaţie cu progresul sufletului, pe care îl aduce practicarea zilnică a evlaviei. Să remarcăm că trebuie să ne exersăm în aceasta individual; nimeni nu poate trăi evlavia altuia. Numai în aceste condiţii, tânărul Timotei va putea fi un „antrenor“ pentru alţii (Tit 2.7): un model în cuvânt, confirmat prin purtare, care este inspirată prin dragoste, care, la rândul ei, este luminată de credinţă, iar aceasta, în sfârşit, este păstrată prin curăţie (v. 12). Dar cum se exersează evlavia? Fiind ocupaţi cu lucrurile divine şi dedicaţi lor în totul. Slăbiciunea mărturiei noastre provine adesea din faptul că ne împărţim în prea multe direcţii. Să fim campionii unei singure cauze, cea a lui Hristos (2 Corinteni 8.5). Vom face astfel progrese evidente pentru toţi (v. 15).