Proverbe
30.1‑14

Până aici Dumnezeu a vorbit prin Solomon, cel mai înţelept dintre înţelepţi. Ca pentru a arăta însă că această carte a Sa nu datorează nimic înţelepciunii omeneşti, El Se foloseşte de aici încolo de Agur, un om care recunoaşte despre sine însuşi că este „mai prost decât oricine“.

Prezentându‑se astfel (v. 2) şi mărturisindu‑şi în felul acesta neştiinţa, Agur începe prin a pune întrebări fundamentale: cine este Creatorul; cine este Fiul Său; cum se ajunge în cer? Pentru a răspunde la acestea, Dumnezeu a trebuit să Se reveleze, să coboare El Însuşi din cerul unde omul nu putea urca şi să comunice planurile Sale glorioase şi Cuvântul Său încercat (v. 5; comp. întrebările din v. 4 cu Ioan 3.13; Efeseni 4.10; Marcu 4.41 şi Luca 1.31,32).

Agur cunoştea duhul său mărginit şi, în acelaşi timp, că inima îi este înşelătoare şi de aceea Îi adresează lui Dumnezeu o dublă rugăciune: 1. ca deşertăciunea (umblarea după ale lui, după bunăvoinţa oamenilor) şi minciuna să fie îndepărtate de la el; 2. să rămână dependent, pentru că este conştient atât de riscurile bogăţiei, cât şi de cele ale sărăciei. Înţelepte cereri, care ne pot inspira şi pe noi!

Fără să‑şi facă iluzii cu privire la sine, Agur cunoaşte, de asemenea, şi principiile lumii: răzvrătire, propria îndreptăţire, orgoliu, asuprire (v. 11‑14). ŤGeneraţiať noastră este oare mai bună faţă de a lui?