Scripturile în fiecare zi

În timp ce David urmează drumul său de du­re­re şi de respingere, un beniamit numit Şimei pro­fi­tă cu laşitate de aceasta pentru a arunca cu pietre spre el şi a-l copleşi cu insulte. Împotriva Domnului Isus nu va fi doar un acuzator, ci o ceată de „câini“ (Psalmul 22.16) care se vor strânge în jurul crucii şi vor profita de umilirea Lui pentru a-L batjocori, pentru a da din cap şi a-L insulta. Nu numai că El nu le va da nici un răspuns, dar Se va în­drepta mai mult ca oricând spre Dumnezeul Său (Psalmul 22.19). Şi, într-o măsură mai mică, aceasta este şi ceea ce face David în faţa acuzaţiilor nedrepte: se adre­sează Ce­lui care cunoaşte adevărul (compară cu Psal­mul 7, titlul şi v. 3, 4). Mai mult, el primeşte această nouă încerca­re ca venind din mâna lui Dum­nezeu şi acceptă blestemul nedrept ca un lucru pe care Dumnezeu l-a considerat necesar. El îl mustră pe Abişai, al cărui zel arzător pentru răzbunare se manifesta evident (v. 9, ca şi în 1 Sa­muel 26.8). Acesta este şi felul în care Mântui­to­rul nostru a acţionat cu atâta perfecţiune când, în aceeaşi grădină în care L-am văzut deja, i-a putut spune lui Petru: „Pune sabia în teacă! Paharul pe care Mi l-a dat Tatăl, să nu-l beau?“ (Ioan 18.11).