31

Ianuarie

DIMINEAŢA

Domnul, neprihănirea noastră. Ieremia 23:6.

Un creştin va avea întotdeauna linişte, pace, fericire şi bucurie gândindu-se la neprihănirea perfectă a lui Christos. Cât de des sunt însă sfinţii lui Dumnezeu trişti şi dezamăgiţi! Nu cred că ar trebui să fie aşa. Nu cred că ar fi aşa dacă şi-ar vedea perfecţiunea în Christos. Unii vorbesc întotdeauna despre corupţie, răutatea inimii şi pornirea înnăscută către păcat. Aceste lucruri sunt adevărate, dar de ce să nu mergi un pas mai departe şi să-ţi aminteşti că eşti „desăvârşit în Christos" (Coloseni 1:28)? Nu-i de mirare că cei care trăiesc în păcat sunt nefericiţi, dar noi, pentru care „Isus Christos a fost făcut neprihănire" trebuie să fim veseli Chiar dacă nenorocirile mă asaltează şi Satan mă atacă, chiar dacă mai sunt multe lucruri pe care trebuie să le experimentez înainte de a ajunge în ceruri, lucrurile acestea sunt fâcute. pentru mine în legământul divin al harului. Nimic nu lipseşte în Domnul meu! Christos a făcut totul! Pe cruce, El a Spus „s-a sfârşit" (Ioan 19:30), şi dacă s-a sfârşit sunt desăvârşit în El şi pot să mă bucur „cu o bucurie negrăită şi strălucită" (1 Petru 1:8). „Nu având o neprihănire a mea, pe care o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Christos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credinţă" (Filipeni 3:9). Nu vei găsi în partea aceasta a cerului un popor mai sfânt decât aceia care au primit în inimile lor doctrina neprihănirii lui Christos. Când credinciosul spune „trăiesc numai prin Christos. Mă încred în El ca să fiu mântuit şi cred că, deşi nevrednic, sunt salvat în Isus", gândurile următoare se ridică ca un motiv de recunoştinţă: „să nu trăiesc eu pentru Christos? Să nu-L iubesc şi să nu-L slujesc, văzând că sunt salvat prin meritele Sale? „Dragostea lui Isus ne constrânge... pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei, ci pentru Isus Christos, care a murit şi a înviat pentru ei" (2 Corinteni 5:14-15). Dacă suntem salvaţi prin neprihănire atribuită, vom împărţi neprihănire.

SEARA

Abimaaţ a alergat pe drumul care duce în câmpie, şi a luat-o înaintea lui Cuşi. 2 Samuel 18:23

Alergatul nu este totul. Drumul pe care îl alegem este şi el important. Un alergător rapid care aleargă pe un drum în pantă va fi întrecut de unul mai lent, dar care aleargă pe drum drept Cum este călătoria mea spirituală? Alerg pe dealurile propriilor mele fapte şi în văile hotărârilor mele, sau alerg pe drumul drept „crede şi trăieşte" (vezi Ioan 20:31)? Ce binecuvântare este să-L aştepţi pe Domnul în credinţă! Sufletul aleargă fără să obosească şi umblă fără să ostenească atunci când alege drumul credinţei. Isus Christos este calea vieţii, şi El este o cale: dreaptă, uşoară şi lină pentru paşii împiedicaţi şi tremurători ai păcătosului slăbit. Sunt pe cărarea Lui, sau alerg după alt drum, înşelat de filosofii false şi religii mincinoase? Am citit despre „calea cea sfântă" pe care „cei care vor merge, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească" (Isaia 35:8). Am fost scăpat de mândrie şi adus ca un copil la sângele lui Christos? Dacă da, prin harul lui Dumnezeu voi întrece orice alt alergător, fie el cât de puternic, care a ales alt drum. Adevărul acesta mă va ajuta zi de zi în nevoie şi griji. Cel mai înţelept pas pe care îl pot face este să mă îndrept spre Dumnezeu de îndată, fără să mai hoinăresc încoace şi încolo. El îmi cunoaşte nevoile şi mă poate ajuta. Spre cine altcineva să mă îndrept în rugăciune? „Cel mai bun alergător este cel care merge drept la ţintă". Nu trebuie să mă încurc cu servitorii ci să merg ţintă la Stăpân. Citind pasajul acesta, m-am gândit că, dacă oamenii aleargă unul spre altul mânaţi de interese vremelnice, eu
trebuie să alerg spre premiul cel mare. Doamne, ajută-mă să-mi „încing coapsele minţii" (1 Petru 1:13) şi să „alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Christos Isus" (Filipeni 3:14).