Daniel 6:4-5 (E. P. Vedder, Jr.)
de E. P. Vedder Jr. - 22 Martie 2016
-
Categorii:
- Daniel - E. P. Vedder, Jr.
Atunci căpeteniile şi satrapii au căutat să găsească ceva împotriva lui Daniel privitor la împărăţie; dar n-au putut să găsească nimic, nicio greşeală, pentru că el era credincios şi nu se găsea în el nici vină, nici greşeală. Atunci oamenii aceştia au zis: „Nu vom găsi nimic împotriva acestui Daniel, afară doar dacă nu vom găsi ceva împotriva lui cu privire la legea Dumnezeului său“. Daniel 6.4,5
Împăratul Darius Medul l-a făcut pe Daniel una dintre cele trei căpetenii ale împărăţiei, căpetenii cărora trebuia să le dea socoteală cei 120 de satrapi. Impresionat de duhul deosebit de ales care era în Daniel, împăratul a vrut să îl pună peste toată împărăţia. Dar lucrul acesta nu le-a plăcut celorlalţi 122 de demnitari. Ei erau deranjaţi de credincioşia lui Daniel şi căutau să scape de el.
Este trist că lucrul acesta nu este o situaţie izolată în istoria omenirii. Mulţi încearcă şi în lumea din zilele noastre să profite de poziţia pe care o au în conducere sau în societate în folos personal. „Cine va găsi un om credincios?“, întreabă Solomon în Proverbe 20.6. Vedem lipsa unui duh ales şi a credincioşiei în aceşti oameni care se unesc pentru a-l linguşi pe împărat şi a-l determina să dea o poruncă prin care să interzică rugăciunile către un alt dumnezeu sau om decât către el însuşi timp de treizeci de zile. Poruncile date şi semnate de împăratul imperiului medo-persan din acele zile nu puteau fi schimbate sau revocate.
Şi totuşi, toate acestea nu au schimbat credincioşia lui Daniel. Ştiind că decretul a fost semnat, el a continuat să îngenuncheze şi să se roage de trei ori pe zi cu ferestrele deschise spre Ierusalim, aşa cum făcea întotdeauna. Nu a încercat să îşi schimbe sau să îşi ascundă relaţia cu Dumnezeu. Nu s-a temut şi nu i-a fost ruşine că ar putea fi prins în timp ce se roagă şi nici nu a protestat atunci când a fost aruncat în groapa cu lei.
Dumnezeul pe care Îl slujea neîncetat cu credincioşie l-a păzit şi l-a răzbunat. Împăratul însuşi a dat mărturie în public despre lucrul acesta.