Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Creștinul și banii - 02 Zeciuiala

de Hansruedi Graf - 17 Iunie 2017

Zeciuiala

Putem folosi conceptul de „zeciuială“, care se referă la folosirea banilor și a bunurilor materiale, pentru a ilustra diferențele dintre diferitele dispensațiuni biblice și a face câteva aplicații practice la viața noastră.

În vremea patriarhilor

Zeciuiala este menționată prima dată în Geneza 14:20, când Avraam „i-a dat zeciuială din toate“ lui Melhisedec. Când s-a întors victorios după bătălia împotriva lui Chedorlaomer, Avraam a fost întâmpinat de Melhisedec, care era împărat al Salemului și, de asemenea, și preot al lui Dumnezeu. El l-a binecuvântat pe Avraam în numele Dumnezeului Cel Preaînalt. Ca răspuns la această întâlnire neașteptată, Avraam i-a dat a zecea parte din tot ce recuperase în urma bătăliei.

Despre zeciuială mai citim și în Geneza 28. După ce Dumnezeu i s-a arătat lui Iacov în vis și i-a făcut promisiuni minunate și necondiționate, patriarhul i-a făcut un jurământ lui Dumnezeu: „tot ce-mi vei da, Îţi voi da negreşit zeciuială“ (v. 22).

În vremea patriarhilor Dumnezeu nu dăduse încă legea și nimeni nu le indicase să Îi dea lui Dumnezeu a zecea parte din toate. Ei dădeau de bunăvoie, ca manifestare a mulțumirii lor față de Acela de la care primiseră tot ce aveau.

În vremea lui Israel

Întâiul născut al oricărui animal curat și a zecea parte din tot ce producea pământul și din toate animalele îi aparținea Domnului. Când israeliții erau sub lege, în Levitic 27:30-33 El cerea a zecea parte din țara promisă: „toată zeciuiala pământului din sămânţa pământului şi din rodul pomilor este a lui Yahve: este sfântă pentru Yahve“. Era o poruncă explicită de la Dumnezeu, care intra în vigoare de îndată ce ei ajungeau în țară. Cât despre a zecea parte din turme și din cirezi, aceea care îi aparținea lui Dumnezeu, israelitului nu ăi era permis să cerceteze dacă era bună sau rea și nu îi era îngăduit să o schimbe. Zeciuiala era pentru Domnul.

Deși creștinii nu sunt obligați să dea zeciuială, din aceste porunci putem învăța și noi ceva. În ceea ce privește lucrurile pe care le dăm pentru Domnul nu se cuvine să ne facem calcule să păstrăm pentru noi înșine ceea ce este cel mai bun. Să Îi dăm Lui nu pentru că trebuie, ci pentru că vrem să dăm. Se cuvine să dăm cu inima largă, din dragoste pentru Domnul (v. 2 Cor. 9.6-7).

În Numeri 18:21, Dumnezeu spune ce rost avea zeciuiala: „iată, am dat de moştenire fiilor lui Levi toate zeciuielile în Israel, în schimbul slujbei lor, pe care o fac ei, slujba cortului întâlnirii“. Leviții nu aveau nici o moștenire în Canaan pentru că erau dedicați în slujba casei Domnului. De aceea ei depindeau de zeciuieli pentru a trăi.

De aici putem face o aplicație pentru viața din zilele noastre. Leviții sunt o imagine a credincioșilor care slujesc celor răscumpărați prezentând Cuvântul lui Dumnezeu. În Galateni 6:6 citim: „Cel care primeşte învăţătură în Cuvânt să-i facă parte celui care-l învaţă, din toate bunurile“. Acest sprijin material este dat în special celor care au abandonat slujba pe care o aveau în lume pentru a fi în totul numai în slujba Domnului.

Leviții, la rândul lor, aveau același privilegiu ca și ceilalți israeliți: ei trebuiau să dea o zeciuială din zeciuielile primite de ei (Num. 18:26). Aplicând aceasta la noi putem înțelege că slujitorii Domnului care sunt întreținuți în ce privește lucrurile materiale pot da pentru El o parte din ceea ce primesc.

În încheiere prezentăm un exemplu pozitiv și unul negativ din istoria lui Israel:

a) Când împăratul evlavios Ezechia a făcut reforme în administrarea țării a poruncit poporului sp dea preoților și leviților partea cuvenită pentru ca să respecte legea Domnului. Israeliții au răspuns chemării sale și „au dat din belşug cele dintâi roade de grâu, must şi untdelemn şi miere şi din tot venitul câmpului şi au adus zeciuială din toate din belşug“ (2 Cr. 31:5). S-a strâns atât de mult încât a ajuns să fie mai mult de cât era necesar pentru preoți și leviți, așa că au pregătit depozite în templu și au adus cu fidelitate darurile și zeciuielile și lucrurile dedicate (v. 11-12). Când inimile bat pentru Dumnezeu, casa Lui va fi plină.

b) În Maleahi 3:8 Dumnezeu pune poporului Său o întrebare solemnă: „Va înşelac un om pe Dumnezeu? Totuşi voi Mă înşelaţi şi ziceţi: «În ce Te înşelăm?» În zeciuieli şi în darurile ridicate“. Israeliții nu I-au dat Domnului ceea ce Îi aparținea Lui. Ca urmare, recoltele lor au avut de suferit. Astfel, în versetul 10 citim: „«Aduceţi toată zeciuiala în casa vistieriei, ca să fie hrană în casa Mea; şi puneţi-Mă la încercare acum prin aceasta», zice Yahve al oștirilor, «dacă nu vă voi deschide ferestrele cerurilor şi nu voi turna peste voi o binecuvântare până nu va mai fi loc pentru ea»“. Domnul dorește să-I dăm Lui de bunăvoie, dar ne și arată că El nu va rămâne niciodată dator față de noi. Binecuvântarea Lui depășește tot ce i-am da Lui și orice lucru la care renunțăm pentru El. Marcu 10:29-30 ne spune clar aceasta într-un context diferit: „Adevărat vă spun, nu este nimeni care a lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau copii, sau ogoare, pentru Mine şit pentru Evanghelie, care să nu primească însutit acum, în timpul acesta: case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ogoare“.

În perioada harului

Credincioșii din vremea harului nu trăiesc sub lege și nu au obligația de a-I da lui Dumnezeu zeciuială, potrivit poruncilor legii. Evrei 7 îl menționează pe Melhisedec și zeciuiala pe care i-a dat-o Avraam fără să-i fi spus cineva să îi dea. Versetul 7 spune: „Dar, fără îndoială, cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare“. Melhisedec a primit zeciuiala de la Avraam și l-a binecuvântat. Acest Preot-Împărat este un antetip al lui Isus Hristos, care a murit pentru noi și a înviat peste trei zile pentru a fi viu în eternitate. Ce să aștepte deci El de la noi? Zeciuiala? Sau mai puțin? Sau, poate, mai mult? Noul Testament nu ne dă nici o indicație cu privire la aceasta. Rămâne ceva care ține de cum este inima noastră. Cât de mult a făcut El pentru tine și pentru mine! Cum răspundem noi iubirii Sale? Ce Îi dăm noi Lui? Să nu uităm că Dumnezeu nu rămâne nicicând dator față de om, ci ne binecuvântează din belșug pentru orice lucru pe care i-l dăm Lui.

Hristos a devenit sărac pentru noi

Domnul Isus este creatorul cerului și al pământului. „Toate au fost create prin El“ (Col. 1:16). Toate provin de la El și Îi aparțin Lui. Fiind Dumnezeu creator, El susține întregul univers prin puterea cuvântului Său (v. Evr. 1:3). Din eternitatea trecută El are o glorie de nedescris la Tatăl, dar, la plinirea vremii, El a fost gata să lase toate bogățiile Sale: „Deoarece cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos, că El, bogat fiind, S-a făcut sărac pentru voi, ca, prin sărăcia Lui, voi să fiţi îmbogăţiţi“ (2 Cor. 8:9).

Ce har! Isus Hristos a devenit sărac pentru noi! Când a venit în lume nu s-a găsit loc pentru El în hanul din Betleem și El a fost așezat în iesle. Părinții Lui erau săraci și de aceea nu au putut aduce ca jertfă pentru El o oaie, ci numai o pereche de turturele sau porumbei (v. Lev. 12:6-8; Luc, 2:24). Și nu au avut nici bani pentru călătoria în Egipt, dar Dumnezeu a avut grijă ca magii de la răsărit să aducă aur, tămâie și mir pentru copil înainte ca ei să fugă. Mai târziu, Domnul i-a spus unuia care ar fi dorit să-L urmeze: „Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde să-Şi plece capul“ (Luc. 9:58).

Pentru a împlini cuvântul profetic, Isus a intrat în Ierusalim ca Împăratul călare pe un măgăruș, dar nici acela nu era el Lui, ci a fost împrumutat (v. Mat. 21:1-7). Fiindcă era sărac a trebuit să trimită să-i ceară stăpânului casei să îi permită să folosească acea cameră de oaspeți în care a ținut Paștele (v. Luc. 22:11-12). Toate acestea arată cât de mare a fost sărăcia Lui deși toate erau ale Lui, El fiind Fiul lui Dumnezeu. El a fost sărac și nu s-a plâns de sărăcie, ci a trecut prin toate acestea din iubire pentru tine și pentru mine.

Dar El S-a făcut sărac pentru ca pe noi să ne facă bogați sub aspect spiritual pentru totdeauna. Suntem binecuvântați în Hristos, cu adevărat, cu orice bogăție spirituală în locurile cerești (v. Ef. 1:3). Aceasta înseamnă foarte mult. În calitate de copii ai lui Dumnezeu noi ne bucură, de iubirea Tatălui și avem comuniune cu El. Ne bucurăm de o relație personală cu Domnul Isus și, fiind răscumpărați, aparținem adunării Sale. Toate aceste bogății spirituale, de care ne putem bucura în prezent și pe care le vom avea pentru eternitate, le datorăm numai lui Isus Hristos.

Și nu numai atât, ci sărăcia Mântuitorului nostru ne face să suportăm mai ușor lipsa bogățiilor materiale. Se poate să dorim câte ceva care alții au, dar care Domnul ne dă și nouă să avem. În asemenea situații, dacă ne gândim la marea sărăcie a Lui în lume putem accepta să trăim fără orice lucru El nu ne-ar permite să avem.