Coloseni 1:24-25

Suferinţele lui Pavel, care aveau caracterul lui Hristos, pentru ca adevărul despre Adunare să fie cunoscut (1.24)Apostolul introduce subiectul celei de a doua slujiri a lui, făcând o referire la suferinţele lui. Era în închisoare când scria şi vorbea despre suferinţele lui ca fiind „necazuri ale lui Hristos”. Acestea le era caracterul. Ele erau desigur necazuri pentru Hristos, de aceleaşi fel pe care El le-a îndurat pe calea Sa minunată pe pământ, deşi într-o măsură mult mai puţin importantă. Nu mai este nevoie să spunem că Domnul Isus rămâne absolut singur în suferinţele Sale de ispăşire în moartea Lui. Aici nu este nicio aluzie la astfel de suferinţe.Suferinţele care au venit ca un şuvoi împotriva trupului lui Pavel au fost îndurate pentru întreaga Adunare, care este trupul lui Hristos. În întemniţarea lui, apostolul umplea paharul suferinţelor, şi acestea în folosul Adunării în sensul ei cel mai larg – nu numai pentru adunarea car era pe pământ în timpul lui, ci pentru adunarea din toate veacurile până la sfârşitul istoriei ei pământeşti inclusiv noi înşine. El a suferit pentru ca adevărul cu privire la adunare să fie făcut pe deplin clar şi instaurat, şi din aceste suferinţe au izvorât epistolele acestea nemuritoare care ne învaţă astăzi şi pe noi. În felul acesta lucrarea privitoare la adunare a devenit disponibilă astăzi şi pentru noi.

Administrarea dată de Dumnezeu pentru a întregi Cuvântul Său (1.25)O administrare (gr.oikonomia) i-a fost dată de Dumnezeu pentru ca prin ea să „împlinească” sau să „întregească”, să „completeze” Cuvântul Său. Nu înseamnă că Pavel avea să scrie ultimele cuvinte ale Scripturii, pentru că după câte ştim, Ioan a făcut acest lucru. Însemna că descoperirea tainei la care face aluzie în ultimele versete a fost încredinţată lui şi, când aceasta a fost făcut cunoscut, ultima parte a revelaţiei a fost împlinită, cercul adevărului revelat a fost complet.