Căminul creștin - Capitolul 5

Tatăl

Am văzut bărbatul în poziţia, autoritatea şi răspunderea lui ca şi cap al casei sale. Acum vrem să-l privim mai îndeaproape în postura sa de tată în mijlocul familiei sale.

Ce cuvânt minunat: „tată“! El exprimă pentru copii dragoste, îndurare, milă, purtare de grijă veghetoare şi plină de gingăşie, precum şi o conducere înţeleaptă şi mustrare. Cuvântul acesta vorbeşte de nişte legături strânse, binecuvântate de familie, de intimitate şi simpatie între tată şi copil.

O imagine a Tatălui ceresc

Dumnezeul nostru din cer este Tatăl suprem. De la El trebuie să înveţe fiecare tată pământesc cum să se comporte în familie ca şi tată. Prin harul nemărginit al Domnului Isus, fiecare credincios este introdus în această legătură măreaţă şi strânsă cu Dumnezeu, încât Îl poate cunoaşte ca Tatăl său. Credinciosul a primit Duhul înfierii care strigă: „Ava, Tată!“

Numai savurând postura minunată de copii ai lui Dumnezeu şi punând în practică zi de zi această relaţie, vom putea reflecta în poziţia noastră de taţi ceva din felul de a fi al Tatălui ceresc. Numai când vedem „ce dragoste ne-a dăruit Tatăl: să fim numiţi copii ai lui Dumnezeu“ (1 Ioan 3.1), putem arăta această dragoste în relaţiile pământeşti cu copiii noştri.

În comuniune cu Tatăl nostru ceresc putem învăţa de la El. Putem recunoaşte căile Sale minunate în răbdare, har şi îndurare, în legătură cu o disciplinare plină de dragoste şi fidelitate faţă de noi, în ciuda faptului că deseori greşim. Simţim purtarea Sa de grijă pentru noi, iar din aceste experienţe învăţăm cum putem să fim adevăraţi taţi pentru copiii noştri. În zorii zilei putem veni la Tatăl nostru ceresc, ca să-i vedem faţa strălucitoare, plină de dragoste şi să-i aducem jertfele de mulţumire, inimile noastre înviorându-se ştiind că El este lângă noi în dragostea şi purtarea Sa de grijă părintească. Dacă ne-am pus încrederea în Tatăl nostru ceresc cu privire la toate necazurile şi greutăţile zilei, atunci vom putea să-i ascultăm cu dragoste şi cu o faţă plină de bucurie pe copiii noştri când au ceva pe inimă; atunci vom auzi din gura lor rostind cu gingăşie cuvântul „tată“ şi vom fi adevăraţi taţi pentru ei, reflectând ceva din sfinţenia, dragostea, pacea, dreptatea, harul, îndurarea şi mângâierea din inima de Tată a lui Dumnezeu. Numai astfel, felul de a fi al Tatălui ceresc şi dragostea Sa vor umple atmosfera de familie şi vor atinge la timpul lor fiecare inimă.

Supus lui Dumnezeu, Tatăl

Este posibil ca un tată pământesc să nu mai savureze dragostea Dumnezeului şi Tatălui său, să nu mai aibă comuniune cu El şi ca urmare a acestei stări să întristeze pe Duhul Sfânt. În această stare, cum ar mai putea oare să ocupe poziţia unui adevărat tată şi să reflecte lumina şi căldura dragostei divine în familia sa, dacă legătura lui la Tatăl ceresc, care este dragoste şi lumină, este blocată?

Inconsecvenţa unui tată creştin, care nu umblă în dreptate înaintea Tatălui său ceresc, nu doar va fi văzută de cei din familia sa, ci va fi simţită într-un mod foarte dezavantajos. Postura de tată în cadrul familiei sale i-a fost încredinţată direct de Dumnezeu şi El îi dă şi autoritatea necesară. Dar dacă el nu este supus Tatălui său ceresc, atunci acest fapt se va resimţi curând în familie şi cu greu şi puţin succes îşi va mai impune autoritatea părintească. Poate oare la un astfel de om, Dumnezeu să-i mai menţină autoritatea şi postura sa de tată, dacă el se împotriveşte autorităţii supreme divine? Ce gânduri serioase pentru orice tată! Numai prin supunere personală sub autoritatea lui Dumnezeu se poate exercita autoritatea; El a acordat-o tatălui.

De-ar da Domnul tuturor taţilor credincioşi mai multă dorinţă de a sta în locaşul cel sfânt şi de a se supune deplin Tatălui ceresc! Atunci vom putea să reflectăm în cercul familiei caracterul şi fiinţa lui Dumnezeu şi vom putea aplica autoritatea părintească cu o greutate şi o înţelepciune spirituală, care să fie spre proslăvirea Sa.

„Nu provocaţi pe copiii voştri“

„Voi, taţilor, nu-i provocaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în disciplina şi sub mustrarea Domnului“ (Efeseni 6.4); „Taţilor, nu-i întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu fie descurajaţi“ (Coloseni 3.21). Aceste două versete sunt adresate din partea Duhului Sfânt direct tatălui creştin.

Într-un comentariu pe marginea acestor versete, W.Kelly a spus: „Această avertizare se adresează în primul rând tatălui (care cred că are mai multă nevoie de aceasta, decât mamele), dar fără îndoială este necesară pentru ambii părinţi. Mama nu este avertizată în acest mod, deoarece greşeala ei constă în a răsfăţa copilul. Nimic nu-l decepţionează mai mult pe copil decât reproşurile fără rost şi continue din partea unui părinte. Dacă un copil este pedepsit pe nedrept, se naşte în el o suspiciune care slăbeşte legătura dragostei şi respectul.“ Aici este vorba de două lucruri. Tatăl să nu provoace pe copii la mânie printr-o asprime exagerată sau printr-un comportament nedrept şi inconsecvent în exercitarea autorităţii sale aproape absolute ca şi tată. Taţii trebuie să-i întâmpine pe copii cu bunătatea şi blândeţea unei mame, dar pe de altă parte să nu neglijeze de a-şi creşte copiii în disciplina şi sub mustrarea Domnului. Aceste două laturi ale educaţiei sunt extrem de importante şi îi dau tatălui echilibrul necesar în comportamentul său; căci taţii pot fi pe de o parte prea severi, iar pe de altă parte, din comoditate, prea generoşi. Doar legătura dintre fermitate şi disciplină împletite cu bunătate şi dragoste ne arată caracterul adevăratului tată. Dacă cercetăm mai întâi prima parte a acestui îndemn, vedem că Duhul Sfânt ne arată că unui tată nu-i revine numai răspunderea de a exercita autoritatea în familie, ci şi felul cum trebuie să fie practicată aceasta. Chiar şi un tată credincios poate exercita aceasta în mod tiranic şi despotic. În purtarea Sa de grijă pentru copii, Dumnezeu ne îndeamnă: „taţilor, nu-i provocaţi la mânie pe copiii voştri“.

Copiii au o sensibilitate foarte fină. Taţii trebuie să ţină seama de simţămintele şi predispoziţiile copiilor. Deşi ei nu trebuie să fie delăsători în răspunderea lor faţă de Dumnezeu în educarea copiilor, trebuie să se gândească şi la slăbiciunile celor mici şi să nu le pună în spate mai mult decât pot ei să ducă. Altfel, copiii se vor descuraja sau vor fi provocaţi la replică. Cât de uşor se lasă copiii descurajaţi, mai ales când este vorba să-L urmeze pe Domnul Isus! Taţii au nevoie de multă înţelepciune şi chibzuinţă în orice acţiune cu copiii lor.

Menţinerea simpatiei

J.N.Darby a explicat în felul următor textul din Coloseni 3.21: „Tatăl trebuie să fie înzestrat cu fineţe şi bunătate faţă de copiii săi, ca să nu le piardă simpatia şi să-i păzească de a căuta fericirea în lume, fericire pe care le-o poate oferi cercul familial; acest cerc a fost oferit de Dumnezeu ca un zid de protecţie pentru cei mici care cresc în slăbiciune.“

Este extrem de important să întreţinem simpatia şi intimitatea dintre copii şi părinţi, mai ales în perioada în care ei cresc şi sunt expuşi influenţei lumii sau când în anumite împrejurări trebuie să părăsească casa părintească, ca să nu apară o îndepărtare între inimile copiilor şi ale părinţilor. Deşi mustrarea nu are voie să se întrerupă niciodată din partea ambilor părinţi şi mai ales din partea tatălui, pe de altă parte părinţii trebuie să folosească orice ocazie, ca să-şi întâmpine copiii cu dragoste, pentru a le câştiga simpatia şi încrederea. Demonstrează-le prin fapte că-i iubeşti, dar în acelaşi timp ei trebuie să ştie să asculte şi să fie supuşi autorităţii părinteşti. Ambele aspecte sunt foarte importante.

Camarazi

Părinţii trebuie să fie ca nişte camarazi pentru copiii lor, în aşa fel încât ei să se simtă bine în cercul familiei şi să nu caute plăcerile acestei lumi. Acest lucru este foarte important în timpul acesta când mulţi tineri reclamă faptul că n-au găsit niciodată o camaraderie fericită în familie. Taţii trebuie să-şi încurajeze copiii, în aşa fel încât aceştia să li se adreseze lor cu orice problemă. Taţii trebuie să arate interes pentru problemele copiilor. Taţii trebuie să le explice băieţilor secretele şi funcţiile vieţii. Cunoştinţele necesare despre problemele sexuale trebuie să fie comunicate de tată şi nu să se afle despre ele pe stradă. Taţilor, nu neglijaţi această obligaţie importantă faţă de fiii voştri! Dacă explicaţiile nu vin de la voi, vor veni în mod sigur de pe stradă în termeni vulgari, dar spre amărăciunea voastră. La fel să facă mamele cu fiicele, deoarece se spune că „avertizarea la timp înseamnă înarmare la timp“.

Ambii părinţi trebuie să-şi ţină prin har inima tânără, ei trebuie să fie copii cu copiii lor, ca să poată recepţiona gândurile lor şi să ia parte la bucuriile sănătoase şi la cerinţele tinereţii. Dacă se procedează astfel, atunci nimic nu-i va atrage pe copii în lume din cercul familiei. Ei vor găsi acasă atâtea bucurii, încât sunt satisfăcuţi. Părinţii să nu neglijeze să-i implice pe copiii lor în preocupări şi jocuri sănătoase, să-i atragă la lucru practic în casă şi în jurul casei, căci mâinile delăsătoare sunt unelte bune ale lui satan. Există multiple posibilităţi de a face bucurie copiilor acasă şi astfel ei vor creşte cu un deosebit ataşament faţă de casă şi familie.

Atragere sau respingere

Părinţii care au câştigat în felul acesta simpatia şi încrederea deplină a copiilor, vor vedea la aceştia interesul de a reacţiona pozitiv la îndemnuri şi mustrări, şi vor asculta de bunăvoie citirea şi explicarea adevărului dumnezeiesc. Copiii vor asculta cu bucurie, deoarece cunosc înţelepciunea, dragostea, ataşamentul părinţilor lor.

Pe de altă parte sunt taţi care domnesc peste copiii lor cu un duh de lege dur, iar adevărul dumnezeiesc îl pun pe ei ca un jug de fier. Un astfel de comportament îi va îndepărta pe copii de părinţi, şi ei vor deveni respingători şi împotrivitori în inimile lor faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Aici este unul din motivele pentru care mulţi copii, în mod deosebit fii, ai unor creştini fideli, mărturisesc când sunt mari o împotrivire şi duşmănie faţă de tot ce numesc ei religios. Inima copiilor – ca de altfel a tuturor oamenilor – trebuie să fie atrasă şi câştigată de adevărul dumnezeiesc, care va produce o schimbare totală în inima şi cugetul respectiv. O lucrare care atinge numai cugetul, dar inima rămâne nepăsătoare, nu este suficientă. Dacă ţinem adevărul în dragoste (Efeseni 4.15), atunci puterea Duhului Sfânt le va atinge pe amândouă.

Un slujitor credincios al Domnului a fost nevoit cândva să-şi pedepsească băiatul. La fiecare lovitură a nuielei, copilul se strângea şi mai tare de tatăl său, care până la urmă s-a văzut nevoit să arunce nuiaua amintindu-şi de cuvântul: „Mai bine să caute tăria Mea; să facă pace cu Mine“ (Isaia 27.5). Acel tată câştigase inima şi încrederea copilului cu mult înainte de a-l pedepsi. Din cauza aceasta, inima băiatului simţea mai dureros loviturile decât trupul său, deoarece putea vedea pe faţa tatălui său întristarea şi durerea de a recurge la astfel de sancţiuni. Urmarea a fost că pedeapsa şi-a atins scopul lovind direct inima şi cugetul fiului, producându-se rodul dătător de pace al dreptăţii, încât tatăl a fost nevoit să arunce nuiaua. O altă urmare a acestei acţiuni de îndreptare făcută în dragoste a fost că fiul s-a alipit mai mult de tatăl său, în loc să se simtă respins şi înstrăinat. Ce lecţie plină de învăţătură pentru toţi taţii creştini!

Disciplină şi mustrare

Dacă cercetăm îndemnurile adresate taţilor în cea de-a doua parte a versetului din Efeseni 6.4, găsim modul în care trebuie crescuţi copiii: „creşteţi-i în disciplina şi sub mustrarea Domnului“. A fost deja amintit faptul că un copil într-o casă creştină ocupă un loc al binecuvântării şi al privilegiului, despărţit de lumea, al cărei stăpân este satan. Un tată credincios trebuie să fie conştient de postura privilegiată pe care o au copiii săi şi să-i crească în disciplina şi sub mustrarea Domnului. Poziţia creştină trebuie să determine educaţia pe care o acordă tatăl copiilor săi. Creştinul îşi tratează copiii ca pe unii, pe care îi creşte pentru Domnul, şi îi educă, cum i-ar educa Însuşi Dumnezeu. Noi înşine nu-i putem face potriviţi pe copiii noştri pentru cer şi nici să-i ducem acolo, dar prin credinţă putem să-i creştem pentru cer, iar Dumnezeul nostru va da har şi binecuvântare în această lucrare de creştere.

Cuvântul „disciplină“ înseamnă în textele de bază: „îngrijire, sfătuire, pedepsire“. Aceasta ne îndreaptă spre „hrănire, creştere, exercitare disciplină, pregătire“. Toate aceste expresii sunt cuprinse în acest cuvânt şi astfel taţii sunt îndemnaţi (inclusiv mamele) să dea copiilor lor hrana cea bună, să-i educe, să-i crească în disciplina şi sub mustrarea Domnului.

Dacă în prima parte a versetului din Efeseni 6.4 taţii sunt avertizaţi să nu lucreze cu asprime şi severitate prea mare faţă de copiii lor, în a doua parte a versetului li se prezintă responsabilitatea lor de a-şi creşte copiii în disciplină, sub mustrare serioasă şi învăţătura Domnului. În acest mod se evită cealaltă extremă de a lăsa copiii de capul lor şi să facă ce vor ei. Tatăl este răspunzător pentru toţi copiii săi, ca să-i educe în cercetarea căilor Domnului, să hrănească inima lor cu Cuvântul preţios al lui Dumnezeu, să sădească în conştiinţa lor disciplina şi mustrarea Domnului. Pentru aceasta, copiii trebuie să înveţe calea Domnului trasată pentru noi şi că vor fi pedepsiţi dacă nu vor asculta de poruncile Domnului şi ale părinţilor.

Hrana potrivită pentru inimile lor

Ce bine este dacă inimile şi mintea copiilor sunt umplute cu adevăruri ale Cuvântului lui Dumnezeu! Este foarte preţios să-i învăţăm chiar şi pe copiii neîntorşi la Dumnezeu din scrierile Sfintei Scripturi şi să le oferim cunoştinţe de bază ale Cuvântului lui Dumnezeu. Este ca şi o acumulare cantitativă de materiale inflamabile, la care ajunge o scânteie şi dă naştere unui foc imens. Pavel putea să-i scrie tânărului Timotei în 1 Timotei 4.6: „hrănit cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături pe care ai urmat-o îndeaproape“. Timotei cunoştea de copil Sfintele Scripturi care puteau să-l facă înţelept spre mântuire prin credinţa, care este în Hristos Isus (2 Timotei 3.15). Tatăl său era grec şi probabil nemântuit. Dar bunica şi mama lui l-au învăţat de copil adevărurile preţioase ale Sfintelor Scripturi. Mamele joacă un rol foarte important în învăţarea celor mici din Cuvântul lui Dumnezeu. Dar, în acest capitol vrem să ne ocupăm de răspunderea tatălui în educarea şi zidirea copiilor săi.

În Israel au fost date taţilor porunci foarte concrete şi serioase în direcţia aceasta (a se vedea Deuteronom 6.6-9 şi 11.18-21): „Şi aceste cuvinte, pe care ţi le poruncesc astăzi, să fie în inima ta. Şi să le întipăreşti în fiii tăi şi să vorbeşti despre ele când şezi în casa ta şi când mergi pe drum şi când te culci şi când te scoli. Şi să le legi ca semn pe mâna ta şi să-ţi fie ca fruntare între ochii tăi. Şi să le scrii pe uşorii casei tale şi pe porţile tale.“

Ce imagine plăcută a unei case consacrate Domnului! Capul familiei păstrează cuvintele lui Dumnezeu în inimă şi le are tot timpul în faţa ochilor săi. El le întipăreşte în inima copiilor săi şi face din Cuvântul lui Dumnezeu un subiect de discuţie în casa sa şi îl pune ca o mărturie scrisă pe uşile casei sale. Dacă părinţii vor ca Cuvântul lui Dumnezeu să fie preţuit de copiii lor, atunci ei trebuie să fie primii în această preţuire şi Cuvântul să aibă un loc deosebit în inima lor, astfel încât copiii să vadă că acest Cuvânt este preţios pentru părinţii lor. Este bine să trimitem copiii la şcoala duminicală şi să fie învăţaţi din Cuvântul lui Dumnezeu, dar aceasta nu-i scuteşte cu nimic pe părinţi de responsabilitatea de a-i învăţa pe copiii lor din Biblie.

Interesele duhovniceşti stau în prim-plan

Unii părinţi se lasă corupţi de interesele lor profesionale sau materiale şi din această cauză au puţin timp sau chiar deloc pentru citirea şi cugetarea asupra Cuvântului lui Dumnezeu, spre folosul spiritual al lor şi al copiilor lor. Astfel se naşte în copii impresia, că lucrurile materiale au prioritate, iar lucrurile duhovniceşti nu au prea mare valoare pentru ei. Mai este oare de mirare dacă un astfel de copil are concepţii lumeşti în educaţia sa şi nu are interes pentru Cuvântul lui Dumnezeu? Creştinii pot să fie atât de preocupaţi cu cerinţele materiale ale copiilor şi cu avansarea lor în lume, încât să neglijeze marea nevoie a sufletelor micuţe după Cuvântul lui Dumnezeu şi să aibă puţin sau să nu aibă deloc timp să vorbească împreună cu ei despre lucrurile spirituale. Aceasta nu este o educare şi o creştere în frica de Dumnezeu.

Învăţarea copiilor din Cuvântul lui Dumnezeu şi supravegherea asupra nevoilor lor spirituale este una din cele mai importante lucrări ale oricărui tată. Tocmai în acest punct critic se greşeşte adesea. Ce trist! Taţii trebuie să-şi ia timp pentru citirea Cuvântului lui Dumnezeu cu copiii, să se roage cu ei şi să le predea lecţii duhovniceşti teoretice şi practice din viaţa lor. Trebuie să fim gata oricând să slujim sufletului copiilor prin Cuvântul lui Dumnezeu potrivit cu starea lor şi la momentul potrivit. Dacă dorim ca ei să fie mântuiţi şi să crească în cunoaşterea Domnului Isus Hristos, atunci trebuie să ne facem partea şi să-i hrănim cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Se poate întâmpla ca un tată să propovăduiască altor oameni Cuvântul lui Dumnezeu, să fie trup şi suflet pentru această lucrare, dar să neglijeze atribuţiile sale cele mai importante de a hrăni pe soţia şi copiii săi cu Cuvântul lui Dumnezeu şi să îngrijească de ei. Slujba pentru Domnul începe în cercul familiei. Trebuie să fim atenţi, ca nu cumva să păzim via altora şi să neglijăm păzirea viei personale (Cântarea Cântărilor 1.6).

Altarul familiei

Fiecare tată care este un credincios conştient, trebuie să aibă un altar al familiei în casa sa, unde zilnic îi strânge pe toţi ai casei la citirea Bibliei şi la rugăciune, dacă este posibil chiar şi pentru cântarea unei cântări duhovniceşti. Aceasta este răspunderea tatălui în calitatea sa de preot al casei sale. Dacă tatăl nu este prezent, atunci această slujbă să o preia mama. Părinţi, nu neglijaţi slujba aceasta în familie; nimic să nu vă reţină de la ea! Voi nu puteţi să vă creşteţi copiii pentru Domnul şi în frica de Dumnezeu fără acest altar al familiei. Nu este suficient ca voi să citiţi Biblia, iar copiii voştri s-o facă separat. Voi trebuie să citiţi Cuvântul lui Dumnezeu şi să vă rugaţi împreună cu copiii voştri. Copiii doresc să aibă o mărturie vizuală şi auditivă cum şi ce vă rugaţi. Copiii trebuie să audă glasul vostru cum insistaţi pentru mântuirea sufletelor lor în faţa tronului de har. Cineva a spus: „Amintirea neştearsă a rugăciunii tatălui este o ancoră de nădejde în marile primejdii.“

Îngenuncheaţi împreună şi cereţi binecuvântarea Domnului peste familia voastră şi peste fiecare în parte şi mulţumiţi-i pentru toate binecuvântările şi binefacerile Sale de care aţi avut parte în cercul vostru familial! În Ieremia 10.25 găsim un cuvânt foarte important: Dumnezeu aşteaptă ca nu doar fiecare în parte să cheme Numele Său, ci aşteaptă acest lucru de la familie. Profetul spune: „Varsă-Ţi furia asupra naţiunilor care nu Te cunosc şi asupra familiilor care nu cheamă Numele Tău.“ Dragă tată credincios, a trebuit să se verse această mânie şi peste familia ta? Chemi tu cu întreaga familie Numele Domnului? Un frate bătrân a spus: „O familie fără rugăciune este ca o casă fără acoperiş, fără ocrotire contra furtunii“ şi „rugăciunea familială pune un zăvor la uşă, ca peste noapte să nu intre nicio primejdie, iar dimineaţa o deschide pentru a intra îndurarea Domnului“.

Un evanghelist care vizitează penitenciare a spus: „Cel mai greu se şterg din memoria unui fiu decăzut şi uşuratic, rugăciunile, textele biblice şi cântările care le-a auzit în tinereţea lui în casa părintească.“