Căminul creștin - Capitolul 4

Familia şi capul ei

După ce ne-am ocupat de legătura dintre soţ şi soţie în căsnicie, ajungem acum la cercul lărgit al familiei. Cuvântul lui Dumnezeu cuprinde multe imagini ale vieţii de familie. Toate ne sunt date ca exemple şi ca învăţătură pentru noi, dar şi spre avertizarea şi atenţionarea noastră. Înainte de existenţa vieţii unui popor este viaţa de familie. Este de remarcat ce spaţiu larg ocupă în cartea Geneza viaţa de familie separată de lume, ca mărturie pentru Dumnezeul cel viu şi adevărat faţă de influenţa distrugătoare a închinării la idoli. În toate timpurile şi mai ales în timpurile de decădere şi de lepădare de Dumnezeu găsim familii credincioase care au stat de partea lui Dumnezeu. În întuneric, familia temătoare de Dumnezeu luminează în frumuseţea şi valoarea ei deosebită. Exemple demne de amintit sunt familiile lui Noe, Avraam, Iosua, Rut, Ana, Zaharia, Lois - bunica lui Timotei.

Porunca din Geneza 1

Fiecare pereche tânără, logodită, ar trebui să intre în căsnicie cu intenţia şi aşteptarea plină de bucurie să întemeieze o familie şi să crească copii pentru Domnul, dacă El le va dărui copii. Un cămin fără copii, cu bucuriile lor multiple, este un cămin incomplet. Binecuvântarea şi porunca lui Dumnezeu pentru prima pereche de oameni, Adam şi Eva, are şi azi valabilitate pentru fiecare soţ şi soţia sa, care păşesc împreună în căsnicie. „Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: Fiţi roditori şi înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul“ (Geneza 1.28). Acesta este planul lui Dumnezeu pentru fiecare bărbat şi femeie în postura lor înaltă şi sfântă de soţ şi soţie. Această dorinţă a lui Dumnezeu o găsim şi în Noul Testament: „Vreau deci ca cele mai tinere să se căsătorească, să aibă copii“ (1 Timotei 5.14).

Cineva s-a exprimat astfel: „Fiecare căsnicie, care de la început a plecat cu intenţia de a nu fonda o familie cu copii (în măsura în care starea de sănătate nu permite acest lucru), este contrară voii lui Dumnezeu.“ Calea pe care merge lumea astăzi în căsnicie este departe de Cuvântul lui Dumnezeu şi departe de a face voia Lui. Se iubeşte mai mult comoditatea şi plăcerile şi de aceea fiecare fuge de răspunderea şi obligaţiile faţă de viaţa de familie. Lipsa fricii de Dumnezeu în rândurile oamenilor duce la multiple păcate.

Creştinul nu are voie să se lase călăuzit de gândurile, părerile şi înţelepciunea lumii. El trebuie să se ghideze în toată viaţa lui, în cele mai mici amănunte, după directiva şi principiile Cuvântului lui Dumnezeu şi să meargă zi de zi pe calea lui în frica de Dumnezeu. Numai astfel va deveni înţelept (Proverbe 1.7). În viaţa de familie trebuie să mergem pe cale cu Domnul şi să-i atribuim locul care i Se cuvine, de Creator al vieţii. Dacă nu procedăm astfel, atunci Îi furăm lui Dumnezeu dreptul de conducere în viaţa noastră şi El nu Se poate arăta ca şi Conducător şi Creator.

În Psalmul 127.3 citim că fiii şi fiicele „sunt o moştenire de la Domnul“, iar în Proverbe 17.6 se spune: „copiii copiilor sunt cununa bătrânilor“. Copiii sunt o binecuvântare de la Dumnezeu. Să fie primiţi cu deplină mulţumire şi să fie crescuţi pentru Cel care i-a dat!

Fiindcă suntem la tema aceasta, să spunem câteva cuvinte despre legăturile conjugale. Căsnicia creştină, şi de fapt fiecare căsnicie, nu este un loc de destrăbălare. Instinctul sexual, care ni l-a dăruit Dumnezeu, trebuie să fie însoţit în căsnicie mereu de dragoste, stăpânire de sine şi atenţie reciprocă. În această relaţie, ca şi în toate celelalte legături, creştinul trebuie să lucreze cu înţelepciune şi să se păzească de orice exces, care poate avea urmări grave asupra trupului şi sufletului său. Există pericolul de a acţiona neînfrânat atât în acest domeniu, cât şi în altele. Plăcerile şi desfrâul nu au voie să preia conducerea şi să înlăture roadele Duhului Sfânt! Altfel, Duhul Sfânt s-ar întrista, iar viaţa duhovnicească, creşterea şi activitatea ar fi împiedicate.

Tu şi casa ta

Când ne preocupăm de familie, vedem că Dumnezeu l-a aşezat pe soţ şi tată în postura de cap atât al familiei, cât şi al soţiei sale şi că soţul şi casa lui formează o unitate bine închegată. Dacă citim Biblia, vedem că Dumnezeu arată întotdeauna pe bărbat împreună cu casa lui. Acesta este un drept binecuvântat, dar şi o mare răspundere.

„Tu şi casa ta“ este ordinea divină în toată Scriptura. Când Dumnezeu stătea în faţa distrugerii lumii prin potop, i-a spus lui Noe: „Intră în corabie tu şi toată casa ta, pentru că pe tine te-am văzut drept“ (Geneza 7.1). Când Dumnezeu i-a descoperit lui Avraam tot planul Său, a spus: „Pentru că l-am cunoscut că va porunci copiilor săi şi casei sale după el să ţină calea Domnului“ (Geneza 18.19).

La fel a fost şi cu Iacov, când a fost chemat de Dumnezeu să se suie la Betel; nu s-a gândit nicidecum să meargă singur, ci, din contră, citim: „Şi Iacov a zis casei sale şi tuturor celor care erau cu el: Scoateţi dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru şi curăţiţi-vă şi schimbaţi-vă hainele. Şi să ne ridicăm şi să ne suim la Betel“ (Geneza 35.2-3). Acelaşi principiu îl găsim şi în Exod 10.8-9. Când faraon a poruncit lui Moise şi Aaron să-şi lase copiii în Egipt, în timp ce ei vor merge în pustiu, ca să aducă jertfe Domnului, Moise a răspuns: „vom merge cu tinerii noştri şi cu bătrânii noştri, cu fiii noştri şi cu fiicele noastre“.

Acelaşi adevăr îl găsim şi în viaţa lui Iosua, când spune: „Eu şi casa mea vom sluji Domnului“ (Iosua 24.15). În 1 Samuel 3.11-13 vedem cum Dumnezeu îl face răspunzător pe Eli pentru răul care exista în casa lui. Dacă privim în Noul Testament, găsim acelaşi principiu. Lui Zacheu, Domnul Isus îi spune: „Astăzi a venit mântuirea în casa aceasta“ (Luca 19.9). În cazul lui Corneliu, solia adusă de Petru este: „îţi va vorbi cuvinte prin care vei fi mântuit tu şi toată casa ta“ (Fapte 11.14). La fel, cuvintele adresate temnicerului din Filipi ne arată acelaşi adevăr şi aceeaşi temelie: „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit, tu şi casa ta“ (Fapte 16.31).

Privilegiu şi răspundere

Principiul exprimat în cuvintele „tu şi casa ta“ ne arată o mare binecuvântare şi un mare privilegiu. În cazul în care capul casei este salvat şi este un copil al lui Dumnezeu, atunci nu numai el stă într-o poziţie binecuvântată, ci şi întreaga sa familie, datorită relaţiei pe care o are cu el. Familia care nu este salvată, nu ocupă aceeaşi poziţie ca cel credincios din familie, dar ea se află în locul binecuvântării şi al privilegiului (a se compara cu 1 Corinteni 7.14). Deoarece voia şi plăcerea lui Dumnezeu este ca întreaga familie a credinciosului să fie mântuită, cel credincios din familie poate nădăjdui că Domnul va mântui pe toţi membri familiei sale. Ce mângâiere pentru creştini!

Cuvintele „tu şi casa ta“ ascund însă în sine şi o mare răspundere. Dacă eu Îi aparţin lui Dumnezeu, atunci Îi aparţine Lui şi întreaga mea familie, căci ea este o parte din mine. Deci sunt răspunzător să-L prezint casei mele corespunzător pe Dumnezeu şi să-i cresc pe copii pentru El. Copiii trebuie să crească pe calea Domnului, să umble pe cărări drepte, puşi deoparte pentru Domnul şi despărţiţi de această lume. Dacă este acceptat răul în casă şi familie, capul ei este răspunzător înaintea lui Dumnezeu pentru aceasta.

Dumnezeu Îşi conduce Casa Lui cu putere şi dreptate, dar nu lipseşte niciodată dragostea. Slujitorul Domnului trebuie să aibă întotdeauna înaintea sa exemplul Mântuitorului şi să-şi stăpânească în acelaşi mod casa lui. Dumnezeu a dat capului familiei o autoritate, iar capul este răspunzător faţă de Dumnezeu să o exercite în frica de Dumnezeu şi pentru slava Sa. Tatăl credincios trebuie să-L reprezinte pe Dumnezeu în familia sa. Pentru aceasta, el trebuie să caute mereu locul la picioarele Mântuitorului său, ca acolo, în părtăşie cu El, să înveţe cum să exercite autoritatea. O casă creştină trebuie să fie în toate lucrurile conform voii lui Dumnezeu, o mică reprezentare a Casei lui Dumnezeu. Numai printr-o dependenţă continuă faţă de Domnul şi printr-o umblare zilnică în părtăşia cu El, vom reuşi să fim exemple pentru casa noastră.

Eşec în familie

În multe familii şi cămine creştine se găsesc multă dezordine şi multe eşecuri din cauză că soţul şi tatăl nu şi-a ocupat într-un mod corect locul de cap al familiei şi nu recunoaşte răspunderea sa faţă de Dumnezeu în această privinţă. Dumnezeu aşteaptă în mod deosebit de la un tată să vegheze asupra familiei şi casei sale şi să păstreze ordinea după Cuvântul Său şi spre onoarea lui Dumnezeu. Nu trebuie să le permită copiilor să facă tot ce le place. Una din condiţiile de a fi un bătrân în Adunarea lui Dumnezeu este şi buna conducere a casei şi ţinerea copiilor în supunere (1 Timotei 3.4). Dumnezeu putea prevesti despre Avraam că va porunci copiilor şi întregii sale case să umble pe calea Domnului.

În unele familii se întâmplă ca soţia şi mama să-şi părăsească locul ei de supunere şi să preia conducerea în casă şi să conducă familia pe căi neplăcute Domnului. Oricât de tristă şi dificilă este o astfel de situaţie pentru familia respectivă, soţul şi tatăl nu este scutit de răspunderea sa înaintea lui Dumnezeu cu privire la calea pe care merge familia sa. Capitolele 2 şi 3 din Geneza ne arată în acest context un principiu important.

Mai întâi a fost creat Adam, apoi a fost făcută Eva, pentru a-i fi un ajutor potrivit, ca să fie cu el. Porunca de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului i-a fost dată lui Adam (Geneza 2.17). Mai târziu, satan a venit la Eva şi a reuşit să o ispitească pentru a lua şi a mânca din fructul oprit, ca apoi să-i dea şi soţului ei, care era cu ea (Geneza 3.6). La primul păcat al omenirii asistăm la o răsturnare a poruncilor lui Dumnezeu. În loc ca soţia să fie condusă de soţ, ea preia conducerea, dovedind neascultare faţă de Dumnezeu şi atrăgând şi pe soţul ei în păcat.

Foarte important este acum modul în care acţionează Dumnezeu faţă de neascultare şi nerespectarea poruncilor Lui: „Şi Domnul Dumnezeu a strigat pe om şi i-a zis: Unde eşti? ...Ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit să nu mănânci?“ (Geneza 3.9, 11).

Dumnezeu nu a întrebat-o pe Eva dacă a mâncat din pomul interzis, deşi ea a fost aceea care a mâncat prima. Nu, Dumnezeu l-a chemat pe Adam, capul, căruia i-a dat porunca de a nu mânca din acest pom şi l-a făcut răspunzător de încălcarea poruncilor Domnului.

Răspunsul lui Adam a fost foarte slab: „Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.“ Dar Dumnezeu nu l-a scutit de răspunderea pe care a avut-o, pentru că Eva l-a condus în păcat. Din contră, Dumnezeu l-a învinovăţit pe Adam, că a ascultat de glasul soţiei sale şi că a mâncat în neascultare de porunca divină (Geneza 3.17). Desigur, şi Eva şi-a primit pedeapsa ei, dar vina principală l-a lovit pe Adam.

Principiul lui Dumnezeu nu s-a schimbat nici astăzi în legătură cu fiecare familie şi capul ei. O, de-ar fi aceasta o alarmă şi o avertizare de a cere har de la Domnul să putem corespunde responsabilităţii de cap al familiei spre onoarea lui Dumnezeu! De-ar fi cuvintele lui Iosua, dorinţa inimii fiecărui soţ şi tată: „Eu şi casa mea vom sluji Domnului“!