Reforma în Ţările Scandinave

Sunt puţine ţări în care catolicismul să-şi fi înfipt mai adânc rădăcinile, să fie mai greu de înlăturat din punct de vedere omenesc, ca cele trei ţări scandinave: Suedia, Norvegia, Dane-marca, unite sub un singur suveran, Cristian al II-lea, cumnatul lui Carol Quintul. Comunicaţiile anevoioase în regiunile de munte, agravate de asprimea climatului, menţineau populaţia într-o stare morală şi materială jalnică. Cea mai mare parte din aceşti oameni, afundaţi într-o mizerie cumplită, nu ştiau nici să citească, nici să scrie. Superstiţiile păgâne supravieţuiau neal-terate şi biserica romană nici nu se gândea să le înlăture; dimpotrivă, ea le întreţinea şi mai mult, pentru a-şi favoriza influenţa asupra sufletelor. Şi chiar dacă ar fi ştiut să citească, Biblia ar fi rămas o literă moartă pentru aceşti sărmani ţărani, pentru că nu exista nici o traducere în limba lor. Ca peste tot, ba încă mai mult ca în alte părţi, clerul exercita o oprimare sălbatică asupra lor, înăbuşind chiar şi cele mai mici raze luminoase care s-ar fi lăsat să se întrevadă şi punând stăpânire pe toate bogăţiile materiale. Episcopii aveau venituri mai mari decât ale nobililor; fastul lor întrecea pe cel de la curte şi, locuind palate imense, dar care erau adevărate fortăreţe, ţineau uneori la distanţă chiar şi pe regi.

Dar tocmai problemele băneşti au favorizat ivirea reformei. Cărţile lui Luther s-au răspândit mai ales în Danemarca şi au trezit spiritele, atrăgându-le spre lucrurile veşnice, care până atunci le fuseseră ascunse cu multă grijă. Fiind mereu strâmtorat băneşte, Cristian al Il-lea a văzut în această mişcare de idei, un pretext de a combate clerul, mijloc pur politic. (Trebuie insistat asupra acestui lucru, pentru că el nu avea nici cea mai mică simpatie, nici vreun interes faţă de învăţătura mântuirii prin Domnul Hristos.) El a ajuns totuşi până acolo, încât a invitat pe Karlstadth, ca profesor la Universitatea din Stockholm şi a rugat pe Luther să vină să predice în Danemarca; din lipsă de timp, reformatul n-a putut răspunde invitaţiei. Din această cauză, Evanghelia a făcut mai puţine progrese în această ţară; dar în Suedia, atitudinea tiranică a suveranului a provocat o revoluţie. Cristian a înăbuşit-o cu o cruzime barbară, decapitând, între alţii, pe şaptezeci din nobilii cei mai cu renume.

Dar tânărul Gustav Vasa, fiul unei victime a suveranului, a reuşit să scape de soarta tatălui său şi s-a dus în Germania. Acolo s-a întors la Dumnezeu şi după aceea s-a hotărât să revină în ţara sa, pentru a da la o parte pe tiran şi mai ales pentru a vesti compatrioţilor săi ce învăţase despre harul lui Dumnezeu. În 1523, Suedia şi-a proclamat independenţa. Danezii s-au răsculat, la rândul lor; Cristian al II-lea a trebuit să se refugieze în Ţările de Jos şi şi-a lăsat tronul lui Frederic de Halstein, care s-a arătat foarte favorabil Reformei; el şi-a guvernat regatul, care cuprindea şi Norvegia, cu dreptate şi moderaţie.

În ce-l priveşte pe Gustav Vasa, odată autoritatea sa fiind stabilită, el a desfăşurat cea mai mare activitate pentru a răspân-di învăţăturile Reformei, aşa cum le expusese Luther. El a înţeles că nu trebuie să impună ideile noi, ci să înveţe şi să convingă poporul, lăsând pe Dumnezeu să lucreze în inimi. Prima lui grijă a fost să facă să fie tradusă Biblia în limba suedeză. Nu se temea să-şi spună convingerile; mărturia lui personală a contribuit mult ca Evanghelia să fie preţuită. El a suprimat toate avantajele de care „biserica" romană se folosise atât de mult timp; catolicis-mul trebuia să dispară cu totul din Suedia. A declarat în public că va renunţa la sceptrul său şi va părăsi mai degrabă ţara părinţilor săi, decât să guverneze un popor supus legilor Romei; că numai Evanghelia harului lui Dumnezeu va trebui să ser-vească drept regulă de purtare, pentru sine însuşi ca şi pentru cel mai neînsemnat dintre supuşii săi.

În Danemarca, Frederic s-a arătat mai puţin categoric, el a autorizat libera exercitare a celor două culte. Dar protestantismul a învins; poporul era sătul de tirania „Sfântului Scaun". Şi aici, Biblia a fost tradusă şi a găsit de îndată locul în toate căminele. Danezii au primit de asemenea cu bucurie cântecele Reformei; erau cântate peste tot, în casele particulare ca şi în aer liber, însoţind munca câmpului. Un istoric subliniază schim-barea minunată care s-a făcut în regat. „Parcă o lumină liniştită şi plăcută ar fi strălucit peste această ţară" spune el. Şi mai adaugă, că Danezii citeau cu foarte mare stăruinţă Sfintele Scripturi, mai ales Psalmii lui David, pe care apoi îi cântau în biserică. În afară de aceasta, ei erau foarte atenţi la învăţăturile pe care le primeau de la numeroşi predicatori, veniţi din Germania mai întâi, şi apoi predicatori formaţi chiar în ţară. O eră nouă se deschisese, era harului, a păcii, a bucuriei!