3. Înălţarea Persoanei şi lucrării lui Hristos

Pot spune cu recunoştinţă că chiar înainte de a părăsi biserica denominaţională, scriitorii dintre „fraţi" m-au învăţat să-mi găsesc gloria în Persoana şi lucrarea Domnului Isus Hristos. Cărţi ca „Note asupra cărţii Levitic" scrisă de C. H. Mackintosh, „Expuneri cu privire la Epistola către Evrei" şi „Lămuriri cu privire la Cort" de Samuel Ridout au început să hrănească în mine o atracţie profundă către El şi o preţuire solidă, mai mult doctrinară decât sentimentală a lucrării Lui; pe scurt, plăcerea de Hristos în frumuseţile Lui nespus de felurite, plăcere pe care n-o cunoscusem mai înainte. De când îmi împărtăşesc soarta cu fraţii, am avut ocazia să mulţumesc lui Dumnezeu pentru susţinerea constantă a gloriei lui Hristos în aceste umile adunări ale poporului lui Dumnezeu şi să mă întreb de ce m-am mulţumit atât timp cu o teamă de El superficială, insipidă şi sentimentală.

Putem oare nega că o asemenea stare descrie perspectiva întâlnită de obicei în literatură, în învăţătură şi în predicile evanghelice din timpul nostru? Foarte rar, vorbindu-se despre cruce, se depăşeşte adevărul suferinţelor Sale fizice şi că „a murit pentru păcatele noastre". Desigur, moartea Lui pentru noi este un adevăr măreţ şi cu aceasta începe înţelegerea de către păcătoşi a semnificaţiei crucii. Dar abia dacă acest lucru poate spune despre măreţiile crucii pentru sfinţi. Ca să folosim imaginile levitice, să ne mulţumim oare numai cu jertfa pentru vină (însemnată şi preţioasă) şi să neglijăm aspectul jertfei lui Hristos pentru păcat, jertfa de mulţumire si arderea-de-tot? Ah — arderea-de-tot, cea mai frumoasă şi cea mai înălţată dintre jertfe, în semnificaţia lor tipică (simbolică). Această jertfă înfăţişează lucrarea lui Hristos nu în felul cum afectează ea pe om, ci cum este văzută de Dumnezeu; ea Îl prezintă pe Hristos nu ca pe Cel ce poartă păcatele noaste, ci ca pe Cel ce S-a consacrat de bunăvoie lui Dumnezeu, chiar până la moarte, ceea ce a fost un motiv de nespusă bucurie pentru inima Tatălui. Iată-L pe Hristos, „care prin Duhul cel veşnic S-a oferit pe Sine însuşi ca jertfă fără pată lui Dumnezeu" (Evrei 9.14). Cine poate pătrunde parfumul acestei jertfe către Dumnezeu! Totuşi, lăsăm pe cititor să judece singur de câte ori aud cei mai mulţi dintre credincioşi vorbindu-se despre aceste lucruri?

Dacă învăţătura cu privire la lucrarea lui Hristos în momentul de faţă se arată superficială şi nesatisfăcătoare, învăţătura cu privire la Persoana Lui glorioasă este practic inexistentă. Desigur, cei mai mulţi (dar nu toţi) dintre credincioşii evanghelici ar putea, dacă sunt întrebaţi, să răspundă că Hristos a fost în acelaşi timp Dumnezeu şi Om, dar mă tem că la o cercetare mai adâncă, rezultatele, chiar asupra acestui punct ar fi tulburătoare. Ce se ştie însă despre imposibilitatea lui Hristos de a păcătui? Ar fi putut El păcătui? A luptat în condiţia Lui umană aşa cum luptăm noi împotriva păcatului? Când „S-a făcut trup" a pus El deoparte vreunele din atributele Lui dumnezeieşti? Ce ştim despre natura Lui umană incoruptibilă? Era ea oare supusă îmbolnăvirii si morţii? Ce ştim de felul minunat în care este ilustrată Persoana Lui în Cort, în jertfele din Levitic şi în alte imagini (tipuri) din Vechiul Testament? De ce ne sunt lăsate patru evanghelii? Ce aspect cu privire la Hristos prezintă fiecare dintre ele? Şi chiar când se pot da răspunsuri exacte şi corecte din punct de vedere teologic la aceste întrebări, avem oare o inimă sinceră pentru Hristos, avem o contemplare constantă a Lui, o foame zilnică după Cel ce este „Pâinea care a coborât din cer"?

Doresc să fac un pas înainte aici, cu toată precauţia, pentru că generalităţile pot fi periculoase si nimic nu este mai nelalocul lui decât să te lauzi cu temere de Hristos, ca individ sau ca grup de adunări. Personal, am observat că, cu toate slăbiciunile care pot fi descoperite în adunările de „fraţi" există, în general, o admiraţie şi o teamă mai accentuată pentru Persoana şi lucrarea lui Hristos decât întâlnim de obicei în alte părţi. Înţeleg dacă vreun cititor nu împărtăşeşte părerea mea în această privinţă şi n-a auzit vreodată pe vreunul în adunări să pretindă asemenea lucruri, dar în ceea ce mă priveşte, nu pot să mă opresc să nu vorbesc cu privire la ceea ce am văzut şi auzit.

Una dintre primele surprize pe care le-am trăit după ce am început să mă adun cu mica adunare a fost ţinerea unei serii de întâlniri speciale cu un frate care prezenta Cuvântul ca vizitator. Mai înainte, eram obişnuit ca asemenea „evenimente" să fie precedate de o serie de reclame care erau încununate de sosirea predicatorului, vedetă în turneu. Iar dacă acesta nu era vreun fost sportiv profesionist sau fost puşcăriaş convertit, trebuia să fie cel puţin un orator fascinant, bine pregătit să tină o serie de cuvântări dinamice si bine recitate asupra unei varietăţi de subiecte. Dacă m-am aşteptat la aşa ceva, am fost decepţionat, pentru că am văzut un grup de creştini strânşi laolaltă în linişte, care nu erau incitati de alţii si care ascultau un slujitor al lui Hristos fără pretenţii, al cărui mesaj era plin de căldură şi care prezenta viaţa Domnului nostru, expusă în Evanghelia după Marcu.

După această surpriză, am observat că acelaşi spirit se manifesta în diferite feluri. De exemplu, într-un timp când librăriile de cărţi creştine sunt pline cu studii avangardiste, de romane cu conţinut creştin şi de cărţi de psihologie lumească (axate pe eforturile personale) cu un strat subţire de vopsea creştină, în cercul altor credincioşi se află o carte scrisă în urmă cu 150 ani „Scurte meditaţii asupra gloriei morale a Domnului Isus", care se menţine şi acum la un tiraj mare. Această atracţie simplă către Hristos este legată, cred, de ceea ce vom menţiona mai departe, frângerea pâinii săptămânal, aşa cum este practicată în adunări. Această practică de strângere laolaltă a credincioşilor sub călăuzirea Duhului Sfânt, ca să ne aducem aminte de Domnul, aşa cum a dorit El, cred că a dat loc acestei moşteniri de a înălţa Persoana si lucrările lui Hristos de către fraţi. Adesea în jurul Mesei Domnului cântăm: „Pe masa-nchinării stă mielul jertfit, Stă Pâinea vieţii ce-n lume-a venit, Sublim ne desfată parfumul de har, În inimi umplute de veşnicu-Ţi Dar."

Şi le spun fraţilor şi surorilor mele în adunare să ia seama că mă tem să nu se depărteze de simplitatea devoţiunii către Hristos. Şi, în timp ce noi aducem mulţumiri lui Dumnezeu pentru moştenirea Sa bogată, să mărturisim că am adâncit-o prea puţin şi să recunoaştem că nu ne este de folos s-o impunem într-un spirit de rigoare legalistă. Sunt sfere bogate ale gloriei Persoanei Domnului Hristos încă neexplorate sau neapreciate din cauza comodităţii şi a greutăţii de înţelegere a duhului nostru. Cât cunoaştem noi din lucrurile Lui? Să ne mărturisim slăbiciunile şi apoi să creştem în cunoaşterea Domnului.