2. Supunerea faţă de învăţătura biblică referitoare la rolul femeii în adunare

Acest punct ne aduce la o altă trăsătură a adunărilor, pe care unii o socotesc inadmisibilă; este vorba de ascultarea literală de învăţătura Scripturii cu privire la locul femeii în adunare. Această învăţătură se găseşte în versete ca 1 Corinteni 11 şi 14 şi 1 Timotei 2. Este o învăţătură diametral opusă spiritului epocii noastre; poate că acesta este motivul pentru care această învăţătură este atât de atacată, ignorată sau compromisă chiar printre oameni care mărturisesc că iubesc Cuvântul lui Dumnezeu.

Este un lucru recunoscut, că la multe persoane constatarea că purtarea unei învelitoare pe cap de către femeile din adunări produce o reacţie de şoc şi de insultă personală. După unii din ei, această practică plasează adunările deasupra îmblânzitorilor de şerpi. În ceea ce ne priveşte, atât eu cât şi soţia mea am găsit în această practică certitudinea finală (aşa cum voi arăta mai departe) că trebuie să începem să ne strângem laolaltă cu aceşti fraţi şi surori. Mulţi ani am auzit diferite explicaţii ale învăţăturii Noului Testament în legătură cu rolul femeilor. În mare măsură explicaţiile se concentrează asupra condiţiilor culturale locale care ar fi justificat aceste învăţăminte; s-a pretins că prezenţa prostituatelor în templul din Corint ar explica insistenţa apostolului Pavel cu privire la purtarea unei învelitori pe cap şi cu privire la faptul că femeia trebuie să tacă în adunare. Nouă aceste explicaţii nu ne-au sunat niciodată bine. Mai întâi, nu ni s-a părut corect să legi înţelegerea Cuvântului veşnic al lui Dumnezeu de istoria socială antică greco- romană. Interpretarea simplă şi directă a pasajului este negată, în virtutea unor presupuse cunoştinţe extrabiblice. De altfel, de câte ori o soră se ridică în biserică să spună din Cuvânt, sau într-o ocazie, când o soră a fost aleasă să dea învăţătură într-o clasă din şcoala duminicală, formată din bărbaţi si femei, eu si soţia mea eram frământaţi de simţământul că acest lucru nu era în regulă.

O doamnă scumpă din biserica în care eram ca pastor a venit la unul din fraţii cu răspundere în biserică şi la mine. Era foarte tulburată. Citise în Noul Testament învăţătura biblică si voia să ştie: interpretăm Cuvântul aşa cum este scris sau sunt alte sisteme de luat în consideraţie? Dacă interpretăm Cuvântul aşa cum este scris, de ce biserica noastră nu se supune Cuvântului? I-am spus că şi pe mine mă deranja această situaţie şi că, nefiind încă sigur care este interpretarea corectă, voi cerceta mai îndeaproape textele pentru a ajunge la o concluzie. Era perioada în care — aşa cum am spus — mă confruntam şi cu alte probleme. Am ajuns la concluzia finală că toate textele din Scriptură la care se referea însemnau exact ceea ce se spunea şi că numai o interpretare a Cuvântului coruptă de tradiţie şi de spiritul timpului a împiedicat Biserica să ia aceste texte aşa cum sunt scrise literal.

Dacă cineva ia literal textele biblice care se referă la poziţia femeilor în biserici sau dacă sugerează că femeile chiar trebuie „să tacă în adunări", că nu este chemarea lor să înveţe pe alţii, riscă să i se replice: „În cazul acesta, am impresia că tu crezi că ele trebuie să se şi acopere!" — ca şi când această din urmă cerinţă a Scripturii ar fi ceva ridicol şi că simpla menţiune a acestui adevăr ar trebui să te facă s-o iei la fugă. Într-un sens, această replică conţine ceva adevărat: dacă adoptăm o învăţătură clară a Scripturii dar lăsăm de o parte o alta, tot aşa de clară, suntem inconsecvenţi. Dar este o soluţie potrivită să n-o adoptăm nici pe una nici pe cealaltă? Acum poate înţelegeţi de ce am fost cuceriţi când am văzut că se practică acoperirea capului de către surori în adunări. Am înţeles că acolo sunt credincioşi care încearcă să se conforme modelului nou-testamental pentru Biserică, şi nu vor doar să creeze dificultăţi. Iată, sunt adunări cărora nu le este teamă să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu, chiar când ascultarea lor îi pune în dezacord cu starea de spirit a celor lumeşti ca şi a creştinătăţii.

Purtarea învelitorii pe cap nu este o practică impusă într-un spirit legalist. În cea mai mare parte a adunărilor ea se face într-un spirit liniştit şi cu bună înţelegere din partea femeilor, care sunt cele mai puternice adepte ale acestei practici. Cei ce vizitează adunările nu sunt forţaţi si nu sunt făcuţi să se simtă legaţi, lor nu li se cere să se conforme cu această practică. Nu este un jug al robiei. Cele mai multe dintre surori se bucură că în acest fel ele exprimă înaintea întregii adunări supunerea faţă de cap şi, prin asta, supunerea potrivită a Adunării faţă de Hristos. Ascultarea lor în acest domeniu mărunt îl onorează pe Hristos, familiile sunt întărite, fetele învaţă frumuseţile feminităţii, iar bărbaţii sunt astfel invitaţi să-şi ia rolul de îndrumători spirituali.

Dacă cineva simte că această supunere este apăsătoare, să facă efortul să întrebe pe surori dacă se simt apăsate prin aceasta. Să observe atitudinea feţelor şi să compare în mod discret caracterul, maturitatea spirituală a lor, în comparaţie cu a celorlalte. Vor descoperi în viaţa de cămin, în viaţa dintre soţi şi în comportarea copiilor, nu faptul că este purtată o învelitoare, ci duhul de ascultare cu bucurie a soţiei si de îndrumare activă exercitată de către soţ, învăţat, hrănit si susţinut de acest simbol.

Şi apoi să se întrebe în propria lui inimă dacă un legalism asupritor ar putea produce asemenea roade.

Apoi, să întrebe pe cei care dau la o parte poruncile lui Dumnezeu pentru tradiţiile oamenilor. Dacă învăţătura Noului Testament cu privire la femei în adunări se aplică în sens literal numai unui grup restrâns de destinatare speciale, datorită unor condiţii culturale, atunci unde pot găsi surorile învăţătură potrivită pentru ele, în lumina propriilor noastre condiţii culturale? Erau oare mai presante nevoile din Corint şi din primul secol decât cele de azi, când rolul bărbaţilor şi al femeilor a devenit atât de confuz si în care evlavia feminină este supusă multor atacuri răutăcioase, aşa cum nu s-a cunoscut înainte? Dacă atunci era nevoie de un cuvânt limpede din partea Domnului, să nu fie nevoie si acum, cu atât mai mult? În mod evident, este nevoie. Iar cei ce se supun cu bucurie învăţăturii Scripturii în aceste domenii strălucesc ca nişte lumini în lume, în mijlocul unei generaţii bolnave şi pervertite.