Sămânța bună

Îndemnul „să mergem la casa Domnului!“, binecunoscut astăzi în lumea creștină, ne-a fost lăsat de David. În zilele lui, Casa lui Dumnezeu era un cort – aparent nesemnificativ din punct de vedere exterior, însă plin de semnificații spirituale. Creștinii nu trebuie să se mai gândească la Casa lui Dumnezeu ca la o clădire, ci ca la o casă spirituală, formată din credincioși, așa cum scrie apostolul Pavel: „Dacă toată adunarea s-ar strânge într-un loc…“ (1 Corinteni 14.23). Noi mergem acolo în primul rând pentru a ne închina lui Dumnezeu.

David și-a început psalmul cu entuziasm, plin de bucurie că urma să meargă la casa lui Dumnezeu. Însă această afirmație a devenit astăzi ca o expresie idiomatică printre creștini. Cât de adevărată era ea la vremea aceea și cât de adevărată mai este ea pentru noi astăzi…! David a fost, fără îndoială, crescut în școala lui Dumnezeu. Ani de zile a fost nevoit să fie fugar, departe de casa părintească și de țara sa, moștenirea lui Dumnezeu. A fost o experiență dureroasă faptul că nu a putut merge la Ierusalim, ca să se închine lui Domnului. El încă mai simțea valoarea locului sfânt, pe care îl iubise din tinerețe.

Adunarea în numele Domnului Isus nu ar trebui, desigur, să devină importantă pentru noi numai datorită unor circumstanțe. Este bucuria Domnului de a fi în mijlocul celor ai Săi. Care dintre noi ar putea avea alte gânduri și alte sentimente atunci când se află acolo?! Bucuria care a umplut inima lui David va fi prezentă în noi în măsura iubirii noastre față de Domnul nostru.