Sămânța bună

Tânăra din Sri Lanka

Și cine însetează, să vină; și cine vrea, să ia apa vieții fără plată.

Apocalipsa 22.17

Tânăra care mi-a servit masa în camera de spital a fost foarte surprinsă când i-am vorbit. Era o hindusă, venită din Sri Lanka. Ajunsese aici când era încă un copil și vorbea foarte bine limba noastră. Această femeie prietenoasă avea chiar și o Biblie, dar niciodată nu o citise. Așadar, ea nu știa că Dumnezeu dăruiește mântuirea – în mod gratuit – fără ca noi să facem ceva pentru a o câștiga.

Pe parcursul conversației, i-am explicat că Dumnezeu nu cere de la noi să îndeplinim ritualuri religioase. El nu așteaptă nimic de la noi. Trebuie, în mod simplu, să ne recunoaștem păcatele, să I le mărturisim sincer și să credem în Fiul Său, Isus Hristos. Atunci Dumnezeu ne iartă vina și primim mântuirea veșnică. Abia atunci Dumnezeu așteaptă fapte bune de la noi, nu pentru a fi mântuiți, ci pentru că am fost mântuiți.

„Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate“ (1 Ioan 1.9). „Pentru că prin har sunteți mântuiți, prin credință; și acesta nu de la voi; este darul lui Dumnezeu: nu din fapte, ca să nu se laude nimeni“ (Efeseni 2.8,9).

Tânăra a continuat să vorbească despre copiii ei. Am putut simți cât de mult îi iubea. Copiii sunt un dar prețios al lui Dumnezeu. Este important să le arătăm calea spre cer: de aceea am încurajat-o să le citească Biblia în mod regulat.

Citire zilnică: Citirea Bibliei: Iov 29.1-25 · Fapte 14.1-18