Sămânța bună

Treizeci și trei de mineri exploatau aur și cupru la o adâncime de 700 de metri. Deodată, tunelul s-a surpat, iar toți minerii au rămas blocați în mină. De la data accidentului minier, care s-a produs pe 5 august 2010, rudele celor îngropați de vii în acea mină au campat în tabăra „Esperanza“ din apropierea minei San José, din deșertul Atacama din Chile, aflată la o distanță de 800 de km de Santiago, capitala țării.

Pe globul nostru interconectat, atenția întregii lumi a fost brusc concentrată asupra acestui loc singuratic. În ciuda celor mai moderne echipamente și a faptului că echipele de salvare lucrau cu febrilitate, zi și noapte, încercând din răsputeri să ia legătura cu cei dispăruți, tot nu reușeau! Le stătea în cale un bolovan uriaș, cu o greutate estimată la 700.000 de tone. Mulți au fost martori la disperarea din „Tabăra Speranței“, timp de 17 zile lungi, 17 × 24 de ore înfricoșătoare.

Pe 22 august a apărut o rază de speranță! – Echipele de salvare au reușit să ajungă cu ajutorul unei sonde subterane la cei captivi. La scurt timp după aceea, s-a auzit un strigăt de ușurare în tabără, în timp ce președintele Sebastian Pinera flutura o bucată de hârtie învelită în folie, pe care bărbații captivi mâzgăliseră câteva cuvinte cu litere roșii: „Suntem bine, cei 33, într-un refugiu“. Pe o altă bucată de hârtie, trasă prin puțul îngust de 8 cm, Mario Gómez, cel mai în vârstă dintre acei mineri, scrisese: „Dumnezeu este mare și cu ajutorul Lui vom reuși să ieșim vii din această mină, chiar dacă va trebui să așteptăm luni de zile“.