Sămânța bună

Se părea că îi aștepta o perioadă lungă și grea, în adâncul pământului, la o căldură de 36° Celsius. Puținele rezerve de lapte și de pește ton se epuizaseră. Președintele chilian a declarat, în cadrul unei întâlniri la Santiago, că operațiunea de salvare ar putea dura până la Crăciun. Dar în curând, evenimentele s-au precipitat. A fost stabilit un contact telefonic, s-a reușit transportarea apei și a hranei spre minerii captivi, iar primele înregistrări video au arătat fețele transpirate și bărboase ale bărbaților. Pe 31 august a început forajul amânat în repetate rânduri al unui puț de salvare. Un al doilea foraj a început pe 5 septembrie, iar un al treilea pe 19 septembrie. Nu se știa care dintre cele trei platforme de foraj va fi prima care va termina un puț de salvare. Între timp, unul dintre bărbații prinși în mină a devenit tată. Fiica sa a fost numită Esperanza (Speranța). Și existau multe motive de speranță! Forajele au reușit mai bine și mai repede decât se așteptau, astfel încât președintele a anunțat pe 4 octombrie că salvarea poate avea loc în curând. Tensiunea creștea cu fiecare zi care trecea. Sute de jurnaliști din întreaga lume s-au adunat în jurul puțului de salvare și nenumărate camere de filmat urmau să transmită în toate colțurile pământului sosirea la suprafață a minerilor salvați. Persoanele blocate au rezistat timp de 69 de zile, până când, în cele din urmă, în noaptea de 12-13 octombrie, a fost coborâtă capsula de salvare Phoenix. Manuel Gonzáles urma să se „scufunde“ cu capsula, să-i informeze pe mineri și să-i pregătească pentru ascensiunea care avea să dureze aproximativ 16 minute. El nu a revenit la suprafață până când nu a fost scos ultimul miner.