Sămânța bună

Degeaba

Degeaba M-am muncit, pentru nimic și fără folos Mi-am epuizat puterea.

Isaia 49.4

Aceste cuvinte din Vechiul Testament ne vorbesc despre durerea Domnului Isus. El a venit ca Om pe acest pământ pentru a fi adevăratul Slujitor al lui Dumnezeu. Poporul pământesc al lui Dumnezeu a eșuat. Deși Domnul Isus a ascultat în toate de Dumnezeu, fiind ascultător până la moartea pe cruce, El tot a trebuit să deplângă slujba Sa pentru Israel, considerând-o în zadar sau degeaba: „Israel este încă împrăștiat“.

În Evanghelii găsim alte detalii despre acest efort al Domnului. Deși S-a prezentat oamenilor ca Fiu al lui David, ca adevăratul Mesia, ca Fiu al lui Dumnezeu și ca Trimis al Tatălui, pentru poporul Său pământesc El a rămas tot Isus Nazarineanul. Chiar dacă mulțimile Îl ascultau, Îl urmau și Îl înconjurau în permanență, pentru compatrioții Săi din Nazaret El era tâmplarul, fiul Mariei, deși se minunau de El și de lucrarea Sa.

Poporul căruia El îi făcuse numai bine – îi vindecase pe bolnavi, îi hrănise pe flămânzi, îi consolase pe îndurerați – s-a lăsat convins de conducători să strige în fața judecătorului Pilat teribila cerere: „Răstignește-L!“. În fața crucii, adunați ca pentru un spectacol, mulțimile și-au revărsat tot disprețul și toată batjocura asupra Celui care suferea răbdător.

Pentru că Israel L-a respins prin necredință, El a devenit lumina națiunilor și mântuirea lui Dumnezeu până la marginile pământului. Și acest har a ajuns până la noi.

Citire zilnică: Citirea Bibliei: 1 Împărați 11.1-13 · Ioan 8.31-47