Sămânța bună
Pățania lui Beniamin (1)
Toate lucrurile sunt într-o neîncetată frământare … Ce a fost va mai fi; și ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare.
Eclesiastul 1.8,9
De la o vreme, în familie lucrurile nu mai mergeau bine. Beniamin îi auzea mereu pe părinții lui certându-se. Pentru a câta oară? Lucrurile continuau așa de multe săptămâni. Vrăjmașul sufletelor, diavolul, este foarte activ în dezbinarea familiilor. Beniamin nu înțelegea deloc de ce părinții lui nu se mai suportau unul pe celălalt. Când copilul era în aceeași încăpere cu ei, aceștia se purtau de parcă totul ar fi fost în ordine.
Însă băiatul simțea că lucrurile nu stăteau deloc așa cum păreau a fi. Beniamin mergea deja la școală și începea să înțeleagă mai bine lucrurile. De ce oare erau atât de răi unul cu celălalt? Uneori se întreba dacă nu cumva totul era din cauza lui, deoarece câteodată era neascultător de părinți. De multe ori uita să facă ceea ce i se ceruse; camera lui era dezordonată și zăbovea până să pornească spre școală. Din cauza aceasta, mama se necăjea. Beniamin se temea că, într-o zi, părinții lui se vor despărți definitiv. Cam la fel se petrecuseră lucrurile și în familia prietenului său, care își vedea tatăl doar la două săptămâni.
Beniamin își iubea mult tatăl. Mai demult, când acesta nu venea prea obosit de la serviciu, se juca prin toată casa cu el și cu Miriam, surioara lui mai mică. În ultima vreme însă abia dacă se mai jucau împreună. Tata era mereu într-o proastă dispoziție și îi certa pentru orice lucru. Miriam plângea foarte tare și se necăjeau cu toții.
Într-o seară, cu toate că Beniamin își trăsese pătura peste cap, l-a auzit pe tatăl său țipând și pe mama izbucnind în hohote de plâns. De ar înceta totuși odată…! Beniamin își iubea mult mama.