Sămânța bună
Întrebarea fetiței (1)
„Da“, le-a răspuns Isus … „Tu ai scos laude din gura pruncilor“.
Matei 21.16
Marta, o copilă de cinci ani, călătorea cu mama ei. Alături se afla un domn care asculta cu plăcere cântecele fetiței. După un timp, vesela copilă l-a întrebat pe acel domn: „Îl iubiți pe Isus?“. Călătorul a privit-o mirată și nu știa ce să răspundă. În curând a trebuit să coboare din trăsură, dar întrebarea micuței, „Îl iubiți pe Isus?“, a produs un ecou puternic în inima acelui om foarte apreciat de așa-zisa lume bună. Mulți dintre prietenii săi s-au grăbit să-i ureze bun-venit printre ei. A fost pregătit un prânz copios, se râdea și se glumea mult în acel han plin de agitație. Dar ce schimbat era cel așteptat de toți! Ce gol simțea în inimă tânărul scriitor! Prietenii așteptau lucruri mari de la el, însă întrebarea pe care i-a pus-o fetița nu-i dădea liniște. Parcă o auzea la fiecare mișcare, în fiecare zornăit al bilelor de biliard, cu fiecare râs al veselilor lui prieteni.
În seara aceea, tânărul scriitor a fost absent de la distracție. Se șoptea mereu: „Ce s-o fi întâmplat? Nu mai este același om ca înainte“.
O copilă a aruncat o singură „piatră“ în apele nederanjate ale sufletului scriitorului, iar mișcarea rezultată de aici avea să-și găsească ecoul până în veșnicie. Conștiința acelui domn bine văzut în lumea prietenilor săi a fost pusă în mișcare. Iar conștiința, când începe să lucreze, este asemenea unui vierme care nu doarme.