Domnul este aproape GBV

Ajutor, sau piedică? (2)

Dar acum Dumnezeu a pus mădularele, pe fiecare dintre ele, în trup, după cum a dorit.

1 Corinteni 12.18

Cei care vin la adunare cu un duh de dragoste și de har; cei care se bucură să‑i vadă pe frații lor, atât la frângerea pâinii, cât și la studiu și la rugăciune; cei care cuprind în afecțiunile lor toate mădularele trupului lui Hristos; cei ai căror ochi nu sunt întunecați de suspiciuni, nici de judecăți rele, nici de simțăminte nepotrivite față de ceilalți; cei care au fost învățați de Dumnezeu să‑i iubească pe frații lor și să‑i privească prin ochii Lui; cei care sunt gata să profite de tot ceea ce Dumnezeu oferă în harul Lui, chiar dacă El nu Se folosește de vreun dar strălucit sau de vreun învățător proeminent – toți aceștia sunt o binecuvântare divină pentru adunare, oriunde s‑ar afla ei.

Domnul să înmulțească numărul lor! Dacă toate adunările ar fi compuse din astfel de oameni, ne‑am bucura cu toții de atmosfera cerului însuși, numele Domnului ar fi ca o mireasmă vărsată, orice ochi ar fi ațintit asupra Lui, orice inimă ar fi absorbită de El și ar exista o mărturie mai puternică și mai strălucită în mijlocul nostru decât ar putea‑o face orice dar, oricât de strălucit.

Fie ca Domnul să toarne binecuvântarea Sa peste toate adunările Sale, de pe tot pământul! El Însuși să le elibereze de orice piedică, de orice greutate, de orice piatră de poticnire și de orice rădăcină de amărăciune; iar toate inimile să fie strâns unite, într‑o încredere deplină și într‑o dragoste frățească adevărată! Domnul să‑Și reverse binecuvântarea deplină peste osteneala lucrătorilor Săi, întărind inimile și mâinile lor, făcându‑i de neclintit și dându‑le siguranța că ostenelile lor nu sunt zadarnice!

C. H. Mackintosh