Domnul este aproape GBV

Vestea despre ascultarea voastră a ajuns la toți. Mă bucur deci de voi, dar doresc să fiți înțelepți față de bine și simpli în ce privește răul. Iar Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satan sub picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Hristos fie cu voi. Amin.

Romani 16.19,20

Oamenii acestei lumi caută ca, prin preocuparea cu răul, să se păzească de înșelăciune și de minciună. Cu cel credincios, lucrurile stau altfel; el cunoaște înțelepciunea de sus, care „este întâi curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, nepărtinitoare și neprefăcută“ (Iacov 3.17).

Pe el nu-l interesează să cunoască diferitele înfățișări și nuanțe ale răului, ci el este simplu în ce privește răul, „prunc la răutate“ (1 Corinteni 14.20), dar „înțelept față de bine“. Preocupat cu binele, auzind vocea Bunului Păstor și ascultând cu atenție învățăturile bune ale Duhului lui Dumnezeu, el merge în pace pe drumul pe care Domnul său a mers mai înainte, calea despărțirii sfinte și a bunătății și a înțelepciunii divine. Cunoaște această cale și nu are nevoie să cunoască vreo alta. Știe bine că încă se găsește pe scena răului, unde domnește Satan și unde răul triumfă atât de des, dar știe și că puterea lui Satan a fost frântă la cruce și aude cu bucurie că Dumnezeul păcii, a Cărui credincioșie ține veșnic, „va zdrobi în curând pe Satan sub picioarele noastre“.

În curând – auzi, suflete al meu, și bucură-te! Dacă Dumnezeu, în harul Său, a amânat până astăzi venirea judecății, Judecătorul stă la ușă, Mântuitorul vine curând! Iar până atunci, harul Domnului tău Isus Hristos va fi cu tine în toate zilele (versetul 20). Nu uita aceasta!

R. Brockhaus