Domnul este aproape GBV

Pentru că, dacă aceasta este voia lui Dumnezeu, mai bine să suferiți făcând binele, decât făcând răul; pentru că și Hristos a suferit o singură dată pentru păcate, Cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu, fiind omorât în carne, dar făcut viu în Duh.

1 Petru 3.17,18

Se poate să fie potrivit cu voia lui Dumnezeu ca noi să suferim, dar suferim noi oare pentru că am făcut binele, sau pentru că am făcut răul? În cel de-al doilea caz, suferința poate fi rânduită de Dumnezeu pentru disciplinarea noastră; în primul caz, suferința ne face părtași la umblarea lui Hristos aici, pe pământ. Această umblare a lui Hristos L-a adus în situația de a suferi o singură dată pentru păcate (fără a vorbi despre o viață în care fiecare pas era o suferință), El, Cel Drept (acesta este caracterul Său absolut), pentru cei nedrepți (acesta este caracterul nostru, la fel de absolut), ca să ne aducă la Dumnezeu. Avem aici scopul tuturor suferințelor Sale.

Ne este dată puterea de a suferi pentru că facem binele; și El a făcut acest lucru în perfecțiunea Sa absolută; dar numai El putea să sufere pentru ca noi să fim împăcați cu Dumnezeu și să devenim copii ai lui Dumnezeu. Lucrarea Lui în favoarea noastră are două laturi:

1. El a fost omorât în carne; El a trecut prin condamnarea absolută care ni se cuvenea pentru păcatele noastre și care nu se putea termina decât prin moarte. Dar El a trecut în partea cealaltă a condamnării:

2. El a fost făcut viu prin Duhul. Duhul L-a găsit pe acest Om în moarte și I-a dat viața, o viață care a triumfat pentru totdeauna asupra morții și asupra păcatelor!

H. Rossier