Romani 4:13-25

Dacă Dumnezeu este puternic să împlinească ce a promis (v. 21), omul, de partea lui, este total neputincios să împlinească propriile sale obligaţii. De aceea, promisiunile făcute lui Avraam (şi creştinului) nu conţin nicio condiţie… este suficient să crezi. Toate înfăţişările exterioare păreau să contrazică ceea ce Dumnezeu îl asigurase pe Avraam. Acesta însă „nu s-a îndoit, … fiind deplin convins“ (v. 20,21). De unde îi venea lui această credinţă neclătinabilă? Din aceea că Îl cunoştea pe Cel care îi făcuse promisiunile şi Lui Îi acorda o încredere deplină. Semnătura cuiva pe care-l respectăm are mai multă valoare pentru noi decât cea a unui necunoscut şi ea garantează angajamentele sale.Credinţa crede promisiunile, deoarece ea Îl crede pe Dumnezeul care le-a făcut (v. 17 şi 3; comp. cu 2 Timotei 1.12). Ea îşi însuşeşte marile adevăruri afirmate prin Cuvântul Său: moartea Domnului Isus pentru ispăşirea păcatelor noastre şi învierea Lui pentru îndreptăţirea noastră (v. 25). Drag prieten, ajuns aici cu lectura, poţi spune oare împreună cu toţi cei credincioşi: «Am această credinţa care aduce mântuirea. Pentru păcatele mele a fost dat Isus; pentru îndreptăţirea mea L-a înviat Dumnezeu»?