Puterea mărturiei colective

„Cu cei trei sute de oameni care au limpăit apa, vă voi salva." (Judecători 7.7)

Puterea mărturiei colective nu este în funcţie de numărul celor care o constituie, ci de caracterul, de principiile pe care sunt ei adunaţi. Mărturia colectivă are, într-adevăr, putere, în măsura în care cei adunaţi în numele Domnului vor realiza în mod practic ce este Adunarea lui Dumnezeu.

În timpuri când se vorbeşte numai de „mase" sau de „grupuri", când puterea unei asocieri este în funcţie de numărul de aderenţi, există un mare pericol să se creadă că mărturia va avea mult mai multă putere dacă se măreşte numărul lor. S-ar putea să fim atunci tentaţi - având cea mai lăudabilă intenţie de a întări mărturia - să introducem elemente care nu-şi au locul acolo, ci, dimpotrivă, sunt o sursă de slăbire.

Fără îndoială, ne vom bucura văzând un număr foarte mare de suflete grupându-se în jurul Domnului la masa Sa, dar să nu uităm că, ajunşi la sfârşitul istoriei Bisericii, ne aflăm acum în timpuri de extremă slăbiciune.

Cuvântul lui Dumnezeu ne prezintă caracterele unei mărturii de credincioşie în ziua de ruină, dintre care primul este acesta: puţini la număr şi fără aparenţe (Judecători 7):

„Cu cei trei sute de oameni care au limpăit apa, vă voi salva", îi spune Dumnezeu lui Ghedeon. Cei douăzeci şi două de mii făceau parte din popor, dar ei nu ne prezentau caracterele de martori şi au fost o cauză de slăbiciune. Judecând după gândurile noastre, am spune că douăzeci şi două de mii de oameni vor fi mult mai puternici decât trei sute. Dar puterea nu stă în mărimea numărului!

În mijlocul falselor doctrine învăţate la Tiatira sau în sânul formalismului fără viaţă din Sardes, Dumnezeu menţine martori care, acolo unde sunt puşi, fac faţă răspunderii lor cu lumina care le-a fost dată şi manifestând o credincioşie de natură să ne umilească. De asemenea, le sunt asigurate şi promisiuni. Suferind cu Domnul Hristos, ei vor domni împreună cu El (Apocalipsa 2.24-27 şi 3.4,5).

Noi avem datoria - dacă ni se oferă ocazia - să luminăm aceste suflete şi să le arătăm care este adevăratul teren de strângere al credincioşilor. Dacă va găsi cu cale, Dumnezeu îi va scoate de acolo, ca să-i conducă El însuşi unde sunt „doi sau trei" adunaţi în Numele Domnului.

Dacă aceste suflete nu au înţeles ce este Adunarea ca Trup al lui Hristos, dacă n-au sesizat caracterul mărturiei care se dă la masa Domnului, şi anume că o adevărată mărturie nu poate fi dată decât în despărţire, vor suferi, cu siguranţă, şi îi vor face poate şi pe alţii să sufere

„Sileşte-i să intre", îi spune robului său stăpânul casei, care a pregătit „ o cină mare" (Luca 14.16-24). Când este vorba să prezinte unui om necredincios „singurul Nume prin care poate să fie mântuit", el consimte să fie insistent, să-l „constrângă" pe cel care este afară să intre, pe cel care este pierdut să primească mântuirea, şi aceasta cu atât mai mult cu cât timpul presează. „Astăzi este ziua potrivită". Dumnezeu vrea să-i putem constrânge „să intre" pe toţi cei care sunt încă fără Hristos!

Dar n-am putea să facem o asemenea „constrângere" aducând pe alţi credincioşi să se unească la mărturia colectivă, pentru că riscăm să mergem împotriva gândului Celui Căruia Îi place să recunoască în Tiatira sau în Sardes credincioşi fideli care vor da mărturie până la venirea Sa din nou.

Să ne amintim că în timpurile de necaz ale zilelor din urmă este o mărturie în despărţirea pe care suntem chemaţi să o menţinem; mărturia noastră nu va avea nici o putere dacă nu mai este despărţire.

Acest lucru este valabil pentru mărturia individuală; - săracă mărturie ca aceea a lui Isaac în Gherar, cu toate că patriarhul a cunoscut acolo o deosebită prosperitate materială! Dimpotrivă, când urcă la Beer-Şeba, abandonând totul, ridică un cort, construieşte un altar, sapă fântâni de apă: mărturia lui are un puternic efect moral asupra lui Abimelec, Ahuzat şi Picol, care pot să-i spună: „Am văzut lămurit că Domnul este cu tine ". „ Tu acum eşti binecuvântat de Domnul" (Geneza 26).

Acest lucru este adevărat şi în ce priveşte mărturia colectivă. Nu vom putea menţine o mărturie fidelă în interiorul unei „case mari", dacă subestimăm îndemnurile din 2 Timotei 2.19: „Depărtează-te de fărădelege, curăţeşte-te de vasele de ocară" sau „Depărtează-te de oamenii aceştia ". Nu asociindu-ne cu lucruri de care Cuvântul lui Dumnezeu ne porunceşte să ne despărţim vom putea să dăm putere mărturiei colective.

Dar lucrarea de evanghelizare nu va fi oare o scuză valabilă pentru a justifica asemenea asocieri?

Cuvântul ne dă răspunsul: „Fă lucrul unui evanghelist" (2 Timotei 4.5), numai după ce apostolul îi poruncise: „Depărtează-te, curăţeşte-te, fugi".

Aceste două lucrări nu sunt incompatibile între ele. Şi Dumnezeu ne păzeşte ca să nu sacrificăm niciodată mărturia în favoarea evanghelizării!

La sfârşitul lungii sale cariere, unul din venerabilii noştri conducători a vrut să ne lase un mesaj de o importanţă atât de mare, încât mulţi dintre noi l-au recitit şi au meditat deseori asupra lui; nu ştim cum să-i angajăm mai mult pe fraţi să facă acest lucru!

Transcriem aici ultima parte:„Nu uitaţi, iubiţi fraţi, că oricare ar fi despărţirile pe care vrăjmaşul le-a semănat printre noi, spre propria şi profunda noastră umilinţă, mărturia noastră este în unitatea Trupului Domnului Hristos şi că tot ceea ce tinde să ne acomodeze cu diversele secte independente ale creştinismului va fi negarea absolută şi pierderea acestei mărturii". (H. R.)

De asemeni au fost publicate diferite scrisori ale aceluiaşi autor în care se puteau găsi avertismente extrem de serioase. Iată unele dintre ele:

„Dacă bătrânii slujitori au avut lipsuri, cred că energia necesară pentru a menţine principiile mărturiei ar dispărea destul de curând, deoarece concepţiile prea libere şi mondenitatea par să câştige din ce în ce mai mult teren".

„Am scris câteva cuvinte scumpului frate D. referitor la ideea lui de a colabora cu sectele în lucrarea de evanghelizare. Sper că nu mi-a luat-o în nume de rău. Departe de a fi gelos pentru ceea ce face Dumnezeu prin alţii, pentru că „vântul suflă încotro vrea", noi trebuie să ne bucurăm de aceasta şi să ne bucurăm pentru ei şi pentru sufletele cărora li se adresează, dar trebuie ca - în ce priveşte evanghelizarea - să mergem potrivit mărturiei, în sfera pe care ne-o deschide Domnul. Dacă aceasta este restrânsă, să ne umilim pentru aceasta, cu toate că nu văd - ţinând seama de numărul nostru mic - că ar fi într-adevăr restrânsă. Să ne amintim de cuvântul: „Am pus înaintea ta o uşă deschisă". Aceasta nu implică neapărat o asociere cu cei care se unesc pe principiile din Sardes sau din Laodiceea".

„Tendinţa cea mai periculoasă la care m-am gândit că ar trebui să ţinem piept este efortul de a atrage la o asociere cu credincioşii sistemelor pe terenul Evangheliei.

„Asemenea asocieri nu pot decât să slăbească mărturia. Astăzi, unul dintre marile scopuri pe care-l urmăreşte vrăjmaşul este să slăbească, dacă nu chiar să ruineze complet, mărturia colectivă. Pentru a-şi împlini acest scop, ne prezintă în general lucruri bune în aparenţă, dar care sunt cele mai periculoase. Satan ştie să se prefacă în înger de lumină şi slujitorii lui în slujitori ai dreptăţii. El ştie să atenueze eroarea, prezentând-o sub forme foarte atractive, chiar fără ştirea instrumentelor pe care le foloseşte şi în care nu se poate bănui nici o intenţie rea sau o doctrină rea; nu începe niciodată să-şi prezinte în mod deschis gândul lui. El pregăteşte terenul stropindu-l cu bunătate, dragoste frăţească LARGĂ, o milostenie care admiră binele acolo unde acesta se face, o indulgenţă care se mulţumeşte cu intenţii lăudabile, acolo unde procedeele nu sunt scripturistice.

Menţinerea adevărului şi a sfinţeniei este o condiţie esenţială a mărturiei pentru Domnul. Vrăjmaşul face tot posibilul să ne facă să trecem cu uşurinţă peste lucruri atât de importante.

Toţi admit că adevărul trebuie să fie menţinut, dar dorinţa de unire a credincioşilor, lucrarea de evanghelizare, dragostea între toţi fac ca menţinerea adevărului să fie considerată ca un lucru secundar.

Astăzi, marele scop al vrăjmaşului este de a slăbi slaba mărturie pe care a trezit-o Domnul până la apropiata Lui venire. Vai, noi uşurăm lucrarea vrăjmaşului prin mondenitatea noastră, prin slăbiciunea spirituală, prin indiferenţa care ne face să tratăm ca o îngustime şi ca o lipsă de dragoste menţinerea adevărului.

După ce a slăbit mărturia prin numeroase despărţiri, el vrea s-o ruineze mai mult; iată de ce vrea să-i unească pe cei pe care i-a despărţit, nu pe terenul adevărului - ceea ce ar fi de dorit - ci negând sau atenuând erorile care au cauzat aceste despărţiri, erori cu care nu pot să meargă cei care doresc să fie credincioşi Domnului, păstrând Cuvântul şi nerenegând Numele Său". (S: P.)

Să ne rugăm pentru prosperitatea mărturiei — prosperitate care cere înainte de toate teama şi dependenţa de Dumnezeu, menţinerea sfinţeniei şi a adevărului, ordinea şi pacea în Adunare. Dacă este astfel, Duhul Sfânt poate lucra liber, sufletele sunt hrănite şi cresc „ţinându-se strâns de Capul din care tot trupul, hrănit şi bine închegat cu ajutorul încheieturilor şi legăturilor, îşi primeşte creşterea pe care i-o dă Dumnezeu" (Coloseni 2.19).

Aşa este adevărata prosperitate a mărturiei, veritabila creştere după Dumnezeu! Atunci sunt atrase sufletele. Ce putere ar avea mărturia colectivă dacă am cunoaşte mai bine cum să realizăm gândul divin!

Chiar în zilele de ruină, Duhul Sfânt rămâne un „ Duh de putere " (2 Timotei 1.7). Dumnezeu vrea ca această putere spirituală să fie verificată mai mult în Adunare, pentru ca sufletele să fie puse în prezenţa lui Dumnezeu (1 Corinteni 14.25).

Este necesar să vorbim în mod deschis despre Domnul Hristos celor cu care suntem în contact, să prindem ocaziile care ni se oferă, să le prezentăm adevărul.

Dar noi punem deseori carul înaintea boilor; încercăm să atragem sufletele atunci când sunt multe lucruri care lasă de dorit, cum este de pildă puţina putere a mărturiei. Sufletele vor fi atrase, dacă simt puterea unei mărturii după Dumnezeu. Să începem să căutăm această putere, pentru că îi cunoaştem secretul. Adunarea va fi atunci un centru de atracţie pentru suflete!

(extras din Le Mess.Ev., 1949)