Versetul zilei

Și să nu dați uitării binefacerea și dărnicia, căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.

Evrei 13:16 (VDC)

Gânduri asupra noii creaţii

de J. G. Bellet - 17 Martie 2016

Gânduri asupra noii creaţii

Moartea Domnului Isus a marcat sfârşitul vechii creaţii. În înviere îl vedem pe El ca fiind începutul şi temelia creaţiei celei noi.

Vechea creaţie nu putea să ia sfârşit fără să fi fost - într-un fel - apărată şi afirmată în Persoana, în voia şi în viaţa Domnului Isus. El a fost exemplu imaculat şi perfect, în mijlocul ruinelor de care era înconjurat. Apoi El a murit ca sub sentinţa care a lovit vechea creaţie, „Cel drept pentru cei nelegiuiţi" şi a pus temeliile noii creaţii în El însuşi, înviat dintre cei morţi.

Învierea Domnului Hristos stabileşte patru cercuri de relaţie şi anume: cu privire la Dumnezeu, la lume, la păcătoşi şi la credincioşi.

a) În relaţie cu Dumnezeu este vorba de manifestarea gloriei şi a intenţiilor Sale; aceasta este victoria Sa.

b) În raport cu lumea, este judecata. Învierea Domnului Isus le spune oamenilor că există o problemă între Dumnezeu şi ei, cu privire la Domnul Isus pe care L-au respins şi L-au răstignit. Acum, judecata atârnă asupra lumii, aşa cum a spus apostolul Petru în Fapte 10 şi apostolul Pavel în Fapte 15.

c) Cu privire la păcătoşi, ea vorbeşte despre răscumpărare, despre un sacrificiu care a şters păcatul şi a fost total agreat ca fiind de ajuns de satisfăcător pentru toate exigenţele sfinţeniei lui Dumnezeu.

d) În ce priveşte cei credincioşi, învierea Domnului Isus este gajul propriei lor învieri în trupuri glorificate. Este vorba de acelaşi fapt, deşi îmbracă aspecte diferite, potrivit cu relaţiile pe care le-am amintit mai sus.

Îngerul care apare (Matei 28) îşi schimbă aspectul în funcţie de aceste relaţii, după cum se îndreaptă fie spre cei care păzeau mormântul, fie spre bietele femei care veniseră cu gând evlavios. - Gânduri asupra noii creaţii (J. G. Bellet)

Pentru cei din garda de la mormânt, îngerul era îngrozitor; era însoţit de un cutremur de pământ, iar apariţia lui era ca o sentinţă de moarte, pentru că aceştia închipuiau lumea care L-a răstignit pe Domnul gloriei.

Întorcându-se însă spre femei, îngerul manifestă numai bunăvoinţă; ele nu sunt cuprinse de groază, lumina care străluceşte le conduce şi le bucură, fară să le sperie.

Aici înţelegem învierea în favoarea bieţilor păcătoşi, în timp ce, în primul caz, o înţelegem ca pe o judecată asupra lumii.

Se poate vedea acest dublu aspect al învierii, atunci când Domnul Hristos S-a arătat lui Saul din Tars.

Domnul, înviat şi glorificat, coboară ca în lumina unui fulger, într-un cutremur de pământ, în drumul dinspre Ierusalim spre Damasc.

Saul era atunci reprezentantul unei lumi vrăjmaşe, aşa cum au fost şi păzitorii de la mormânt, iar gloria Domnului Isus înviat îl aruncă la pământ, punând asupra lui sentinţa morţii, cum s-a întâmplat şi cu garda.

Dar imediat, această lumină a devenit pentru Saul un ghid, umplându-1 de bucurie, pentru că ea îi vorbea despre slujba care-1 aştepta, pentru acelaşi Isus înviat (Fapte 9.22-26).

Dar învierea pune temelia creaţiei celei noi, temelie nezguduită, ca tot ceea ce se odihneşte în grija Fiului lui Dumnezeu Cel biruitor.

Vechea creaţie se odihnea pe Adam cel pus la încercare; el a ce-dat în tentaţie cu prilejul întâlnirii cu Satan. Creaţia a căzut şi ea, devenind un dezastru imens.

A apărut Fiul lui Dumnezeu, reparator de spărturi. El a fost tare acolo unde Adam a fost învins. A rupt porţile Locuinţei morţilor şi, în El însuşi şi în biruinţa Sa, a pus temeliile unei creaţii de neclintit, o creaţie răscumpărată, care-şi trage frumuseţea şi puterea din El.

(Extras din Le Mess. Ev., 1958)