Psalmul 79

Acest psalm ne dezvăluie sentimentele şi rugăciunile rămăşiţei lui Israel când naţiunile „au năvălit“ în Palestina şi „au profanat templul“ (v. 1). Credincioşii se plâng: au ajuns de râs şi de batjocură pentru vecinii lor (v. 4; comp. cu Psalmii 80.6 şi 44.13). În ţările noastre, în care, în loc de prigoana de odinioară, avem parte de toleranţă religioasă, batjocura continuă să fie o armă modernă de persecuţie. Credinciosul care dă mărturie de credinţă va fi tratat uneori ca fanatic, ca orgolios sau ca vizionar. Şi nu vom fi cruţaţi de aceasta, chiar dacă dorim să rămânem separaţi de lume. În acelaşi timp, în plus faţă de vrăjmaşii din afară, credinciosul neeliberat se poate confrunta şi cu acuzatori din însuşi lăuntrul său. Sunt vechile fărădelegi care-i revin în minte, deoarece încercarea dă adesea ocazie unei apăsătoare cercetări de conştiinţă. Atunci sufletul care-şi simte mizeria (v. 8b) face apel la îndurarea de sus: „Ajută-ne, Dumnezeul mântuirii noastre, pentru gloria Numelui Tău … şi iartă-ne păcatele, pentru Numele Tău“ (v. 9). Chiar dacă poziţia noastră ca răscumpăraţi este mult diferită de cea a rămăşiţei iudeilor, Dumnezeu şi pe noi tot datorită acestui Nume ne iartă păcatele şi ne curăţă de orice nedreptate – pentru că El este credincios şi drept faţă de Fiul Său, Isus Hristos (1 Ioan 1.9).