Versetul zilei

Bucurați-vă întotdeauna.

1 Tesaloniceni 5:16 (VDC)

Cântarea Cântărilor 2 - Alfred Guignard

de Alfred Guignard - 21 Martie 2016

Cântarea Cântărilor 2:1

Eu sunt un trandafir din Saron, un crin din văi" (versetul 1).

Avem ochi pentru a admira aceste imagini? Găsim plăcere în a contempla bogata varietate? Am respirat parfumuri plăcute şi ne găsim în mijlocul celor mai credinciosi; el ştie că a fost spălat în sângele Mielului lui Dumnezeu. Mai alb decât zăpada va apărea în curând cu Domnul său, purtând cununa de aur care este emblema justiţiei divine a lui Dumnezeu, l-a plăcut să-i salveze pe cei răi; El Se glorifică făcând aceasta. Curând, îmbrăcaţi în dreptate şi încununaţi, vor fi arătaţi în ochii întregului univers împreună cu Împăratul gloriei! Va fi un glorios cortegiu. În acea zi, Dumnezeu va fi glorificat în ai Săi şi admirat în toţi cei care L-au crezut.

Crinul din văi este numit şi anemona roşie. „Priviţi cu atenţie crinii câmpului cum cresc: ei nu se ostenesc, nici nu torc; dar vă spun că nici. chiar Solomon, în toată gloria lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia" (Matei 6.28-29). În vale - locul de jos al pământului unde adesea se plânge şi se suferă - cei care ştiu să ,se încreadă în Dumnezeu pentru prezent şi pentru eternitate văd minuni şi sunt în ochii Săi ca un crin cu strălucite culori.

Cântarea Cântărilor 2:2

Ca un crin între spini, aşa este iubita mea între fete" (versetul 2).

Spinii au crescut pe pământ ca o consecinţă a păcatului; sunt simbolul păcatului omului şi a ceea ce el este în starea lui naturală. Aceasta este adevărat fie pentru cei buni (Mica 7.4), fie pentru cei răi: „Dar cei răi sunt toţi ca nişte spini pe care-i arunci şi nu-i iei cu mâna; cine se atinge de ei se înarmează cu un fier sau cu mânerul unei suliţe şi-i arde în foc pe loc " (2 Samuel 23.6-7).

Dar din acei spini, oamenii au făcut o cunună pe care au pus-o pe capul Împăratului gloriei, Iubitului acestei cântări. El Îi respectă pe ai Săi, pe cei care-L iubesc şi se încred în El, şi face comparaţie între ei şi ceilalţi. Ai Săi sunt ca un crin, în timp ce pe cei răi îi aşteaptă judecata unui foc mistuitor. El repetă cuvântul: „iubita mea". Credincioşii Săi sunt iubiţi fară întrerupere.

Cântarea Cântărilor 2:3

Ca mărul între copacii pădurii, aşa este preaiubitul meu între fii" (versetul 3).

Versetul 2 este răspunsul Lui pentru iubita Sa. În versetul 3, ea este cea care ia cuvântul şi se serveşte de o comparaţie pentru a spune ce este El pentru ea. În lumea care ne înconjoară nu este decât agitaţie; toţi sunt asemenea copacilor din pădure când bate vântul. Este o agitaţie nestăpânită şi fără rod, pe care nimic nu o poate domoli. În mijlocul unei astfel de stări, ea L-a găsit pe Acela care este ca MĂRUL; în El are totul: adăpost, odihnă şi fruct delicios.

La umbra lui m-am desfătat şi m-am aşezat; şi rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele" (versetul 3).

Aproape de El suntem la adăpost de razele arzătoare ale unui soare care usucă tot în această lume (Psalmul 121.6). El „va fi ca un adăpost împotriva vântului şi ca un loc de scăpare împotriva furtunii, ca nişte râuri de apă într-un loc uscat, ca umbra unei stânci mari într-un pământ ars de sete" (Isaia 32.2). Nu numai că umbra Lui ne protejează, dar la picioarele Sale găsim o odihnă pe care nimic n-o poate tulbura. Maria din Betania stătea la picioarele Domnului (Luca 10.38-42). S-o imităm, alegând „partea cea bună "!

Cântarea Cântărilor 2:4

El m-a adus în casa vinului" (versetul 4).

Este o casă unde se află din belşug ceea ce omul caută în zadar: bucuria. Cunoaştem această casă? Am spus Domnului ca ucenicii: „Unde locuieşti?" (Ioan 1.38-39) şi am locuit la El?

În părtăşie cu El este pace şi bucurie. El ne face să gustăm deliciile Persoanei Sale: „un ospăţ de vinuri vechi... şi limpezite" (Isaia 25.6) cu mâncăruri spirituale necunoscute de lume, dar reale pentru credinţă. Ce nu face Domnul în favoarea celor pentru care Şi-a jertfit viaţa Sa? Chiar în ziua învierii, El a venit printre ucenicii adunaţi şi S-a prezentat în mijlocul lor şi ei s-au bucurat când L-au văzut. Această bucurie, mai mare decât tot ce poate oferi lumea, este acum partea celor care cunosc frumuseţea de a fi adunaţi în jurul Lui şi merg să caute prezenţa Lui. Ei se bucură de toată binecuvântarea care se găseşte în acea „casă" necunoscută de lume, „casa vinului".

... şi steagul lui peste mine este dragoste" (versetul 4).

Steagul este un semn de chemare, în jurul căruia se adună oştirile (6.10). Dar oştirile Împăratului păcii - Domnul Hristos, divinul Solomon - nu se adună pentru război, ci pentru, a se bucura de dragostea Sa, pentru a proclama gloriile Sale şi pentru a I se închina. Este dragostea Împăratului care vrea să aibă împrejurul Său tot poporul şi este dragostea poporului care-Şi iubeşte Împăratul. Peste această casă flutură un stindard pe care scrie un singur cuvânt: DRAGOSTE; un cuvânt care numeşte tot ce este El şi tot ce va umple veşnicia, când, fară piedici, toţi sfinţii Săi vor" putea să se bucure de această dragoste inexprimabilă.

Acelaşi steag va flutura în curând pe zidurile Ierusalimului. Atunci se va vedea că dragostea Domnului Hristos nu s-a schimbat, nici după două mii de ani. De ce un profet ca Ieremia a suferit atât? De ce a vărsat atâtea lacrimi? Pentru că-L iubea pe Domnul şi ar fî vrut să vadă binele poporului său. A constata ruina în care cădeau din pricina păcatelor lor şi a răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu era pentru Ieremia o suferinţă continuă. El dorea ca ochii fui să fie o fântână de lacrimi (Ieremia 9.1) pentru a plânge „ruina care aştepta pe fiica poporului său". Dar poporul nu asculta nici glasul, nici avertismentele lui Dumnezeu.

Şi apostolul Pavel a cunoscut suferinţele pentru Domnul Hristos şi pentru Biserică. După lunga enumerare a cauzelor necazurilor sale (2 Corinteni 11.23-27), adaugă: „Pe lângă cele de afară, este ceea ce mă apasă zilnic, preocuparea pentru toate adunările" (2 Corinteni 11.28). Ce durere era pentru el, văzând mulţimea corintenilor şi ruina podusă de vrăjmaşul în acele adunări pe care el le iubea, aşa cum o mamă îşi iubeşte copilul! Să înţelegem bine că slujitorii Domnului trebuie să fie întăriţi în mod cu totul deosebit, pentru a nu cădea; le este necesară o hrană potrivit stării lor. Cunoaştem noi această „boală a dragostei"? Suntem „constrânşi" de dragostea Domnului Hristos? (2 Corinteni 5.14). O cunoaştem noi ca fiind Acela care ne înviorează sufletele chiar şi în cele mai grele necazuri?

Cântarea Cântărilor 2:6

Stânga lui este sub capul meu şi dreapta lui mă îmbrăţişează!" (versetul 6).

Mâna Sa dreaptă ne vorbeşte de puterea Sa, stânga Sa de dragostea Sa. Dacă suntem obosiţi în urma luptelor şi a durerilor, ce privilegiu este să ne rezemăm capul pe mâna Sa stângă! Cu dreapta Sa, mâna puternică prin care susţine lumile, El îl cuprinde pe sărmanul Său slujitor. Ce preţioase sunt mâinile Sale pentru oile Sale obosite şi pentru mieii slabi ai turmei!

Cântarea Cântărilor 2:7

"Vă jur, fiice ale Ierusalimului" (versetul 7). Pentru prima dată în această carte este menţionat Ierusalimul, oraşul Marelui Împărat. În acel oraş, Domnul Isus, Mesia, a suferit şi a murit pentru mântuirea poporului Său. El are privirea asupra acestui oraş, zidurile lui stau necurmat înaintea ochilor Săi. Acolo Îşi va stabili în curând tronul gloriei Sale (Psalmul 122 şi 125).

... pe gazelele sau pe căprioarele câmpului, nu stârniţi, nici nu treziţi dragostea, până nu va voi ea!" (versetul 7).

Până la întoarcerea Sa, Împăratul vrea ca nimic să nu-i împiedice pe ai Săi de a se bucura de odihna sigură de lângă El, nici chiar pasul uşor şi imperceptibil al gazelei sau al căprioarei. Sub mâna Sa protectoare, nimic nu trebuie să-i tulbure. El veghează cu afecţiune şi grijă pentru odihna Miresei Sale. Observăm că aceste cuvinte sunt ca un refren în această carte. În locul în care El Şi-a stabilit Numele, nimic din pacea desăvârşită nu trebuie să le lipsească alor Săi.

Cântarea Cântărilor 2:8

Glasul preaiubitului meu! lată, El vine sărind pe munţi, săltând pe dealuri!"

Este exclamaţia femeii iubite la auzirea glasului foarte cunoscut al Aceluia pe care ea Îl aşteaptă de mult timp. Afecţiunile Sale nu dorm şi la sunetul glasului Său îi arde inima. În sfârşit, iată-L

Aceasta ne îndeamnă să ne gândim la momentul apropiat în care „Domnul însuşi, cu un strigăt, cu glasul arhanghelului şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, va coborî din cer; şi întâi vor învia cei morţi în Hristos; apoi noi cei vii, care rămânem, vom fî răpiţi în nori împreună cu ei, pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh: şi astfel vom fi întotdeauna împreună cu Domnul" (1 Tesaloniceni 4.16- 17). Fericită speranţă!

Dragostea Sa Îl face să alerge aşa. Îşi iubeşte iubita şi nici nu poate să uite promisiunea Sa, sau să întârzie în a o împlini. Dacă noi aşteptăm, să fim siguri că El aşteaptă mai mult decât noi. „Eu vin curând!" (Apocalipsa 22.20). Este o părtăşie deplină în aşteptare, între Cel care vine şi cei care-L aşteaptă.

Cântarea Cântărilor 2:9

Preaiubitul meu este ca o gazelă sau ca un pui de cerb. Iată, El este în spatele zidului nostru, priveşte prin ferestre, arătându-se printre zăbrele".

În drumul Său rapid, este asemănat cu o căprioară; aşa aleargă picioarele Sale, că abia ating pământul; este asemănat cu cerbul iute în drumul său pe locurile înalte (Habacuc 3.19).

Pentru o siguranţă mai mare, la fereastră au fost puse zăbrele, pentru ca, atunci când cei credincioşi privesc spre lume, să nu fie expuşi unui păcat. „Stăteam la fereastra casei mele şi mă uitam printre zăbrele" (Proverbe 7.6).

O mărturisire creştină publică, cât de frumoasă ar fi, nu este suficientă; este necesară o stare interioară care să-i corespundă. Domnul Isus nu a cerut Tatălui să-i ia pe ai Săi din lume, ci să-i păzească de cel rău (Ioan 17.15). Noi nu putem fi niciodată prea atenţi; zidurile şi zăbrelele ne învaţă lecţii importante. Sunt cei care se găsesc după zidul spre care Domnul priveşte şi vine să-i caute; separându-i de răul care-i înconjoară, ei şi-au arătat dragostea pentru El. Ei n-ar putea tolera ceea ce este nepotrivit cu gloria Lui.

Cântarea Cântărilor 2:10

Preaiubitul meu a vorbit şi mi-a zis: «Ridică-te, iubita mea, frumoasa mea, şi vino!» "

Cât de preţioase învăţături în acest scurt verset! Cu ce dragoste ne iubeşte EI! Singur pe crucea Calvarului ne-a arătat măsura dragostei Lui! Domnul Hristos vede în preaiubiţii Lui o frumuseţe care-L răpeşte. El Se aseamănă cu acel om care căuta perle frumoase şi care, găsind o perlă de mare preţ, se duce, vinde tot ce are şi o cumpără. Frumuseţea unei astfel de perle L-a îndemnat să Se dezbrace de tot ce avea pentru a o avea. Numai El este în stare să-i aprecieze valoarea şi frumuseţea. ,,Scoală-te şi vino!" sunt cuvinte care au un ecou în inima tuturor celor care-L iubesc.

Cântarea Cântărilor 2:11

Pentru că, iată, iarna a trecut, ploaia a încetat, s-a dus".

Timpul absenţei Iubitului este comparat cu o iarnă lungă, timp de suferinţă, de lacrimi, de dificultăţi. La venirea Sa, iarna se termină pentru totdeauna şi cedează locul eternei primăveri, dimineţii fară nori (2 Samuel 23.4).

Cântarea Cântărilor 2:12

Florile se arată pe pământ, timpul cântării a venit şi glasul turturicii se aude în ţara noastră".

Va fi o schimbare nemaiauzită pentru această creaţie, care până acum este în chin şi geme. Ea va fi atunci eliberată din robia stricăciunii, a corupţiei, şi se va bucura de libertatea gloriei fiilor lui Dumnezeu (Romani 8.20-21). Gurile se vor deschide în orice loc pentru a-I da glorie Domnului. Câte suferinţe dăinuie astăzi în această sărmană omenire! Rar se aude un cântec de laudă care se ridică spre cer. Pavel şi Sila făceau să se audă cântarea din adâncul temniţei, dar era cu totul neobişnuit (Fapte 16.25). Prizonierii îi ascultau; nu auziseră niciodată aşa ceva. În prima zi a săptămânii, mântuiţii Domnului se adună ici şi colo să-I cânte laudele Sale. Primele note din acel cântec care va răsuna peste tot sunt preludiul unui concert în eternitate.

Diferite specii de animale erau oferite ca jertfă sub vechiul legământ: tauri, oi, miei şi turturele. Aceste victime ne fac să cunoaştem diferite aspecte ale excelenţei Domnului Hristos, jertfa sfântă care a luat păcatul dinaintea lui Dumnezeu, Mielul, Victima nevinovată. El a fost jertfa consacrată în întregime lui Dumnezeu pe crucea Calvarului.

Turturica vorbeşte de caracterele cereşti ale Aceluia care S-a oferit ca jertfă. Pentru eternitate se va povesti că Regele iubit este Cel care a venit din cer şi S-a dat ca jertfă pentru a-Şi răscumpăra poporul. Pretutindeni în ţară se va povesti "ce a făcut El" (Psalmul 22.31).

Cântarea Cântărilor 2:13

Smochinul îşi umple smochinele de iarnă cu miresme şi viţele în floare răspândesc miros. Ridică-te, iubita mea, frumoasa mea, şi vino!"

Încercarea pe care au avut-o cei credincioşi în timpul lungii perioade a absenţei Iubitului nu a fost fară rod. Iat-o reprezentată de roadele smochinului care împarfumează primăvara şi care sunt spre gloria Domnului. Astfel de fructe au fost aduse în timpul 'în care, precum iarna, totul este mort şi sterp.

Ce facem pentru Domnul nostru în timpul absenţei Lui? Vede El fructe care se pregătesc pentru a le coace soarele primăvăratic şi care vor fi arătate în acea zi măreaţă? Nu acum cei credincioşi trebuie să aştepte răsplata a ceea ce fac din dragoste pentru Domnul lor. Trebuie să fim astăzi dintre aceia care sunt plini de roadele neprihănirii şi care sunt prin Domnul Isus Hristos glorie şi laudă lui Dumnezeu (Filipeni 1.11).

„Viţele în floare răspândesc miros". În Scriptură, via ne vorbeşte de bucurie şi de părtăşie. În dimineaţa primăverii eterne va fi din plin bucurie şi binecuvântare. Timp de bucurie, fericire fară nori adusă de prezenţa Domnului.

Ridică-te, iubita mea, frumoasa mea, şi vino".

Sunt expresii pe care inima niciodată nu oboseşte nici să le spună, nici să le asculte. „Din prisosul inimii vorbeşte gura" (Matei 12.24).

Am auzit deja această invitaţie în versetul 10: „Vino!" El este gata s-o ia la Sine pe aceea care este subiectul întregii Lui iubiri. Ne gândim bucuroşi la fericirea noastră când vom merge să-L întâlnim. Dar credem că atunci când va vedea "rodul muncii sufletului Său", dragostea Sa va fi săturată pe deplin (Isaia 53.11).El va prezenta pentru Sine pe aceea pentru care S-a dat, pe care a hrănit-o şi a iubit-o cu duioşie atâta vreme.

Cântarea Cântărilor 2:14

"Porumbiţa mea, în crăpăturile stâncii. În ascunzişul prăpăstiilor, lasă-mă să-ţi văd chipul, lasă-mă să-ţi aud glasul! Pentru că dulce este glasul tău, chipul tău este plăcut".

Stânca este crăpată, pentru că a fost lovită. Porumbiţa a văzut tot timpul că era o străină pe pământ. Cât era de nefericită! Dar vedeţi cum se ţine ascunsă în crăpăturile stâncii, Stânca veacurilor, lovită pentru păcatele noastre (Isaia 26.4); numai acolo se simte în siguranţă şi la adăpost. Acum ea este gata să-şi deschidă aripile şi să zboare, întâlnindu-L pe Cel pe care-L iubeşte. El a spus: „Vino!"; nimic n-o reţine. Ce bucurie negrăită! „Porumbiţo!" (sau: „Porumbiţa mea"); ea este a Sa şi este timpul de a o lua pentru totdeauna la El.

,,Lasă-mă să-ţi văd chipul, lasă-mă să-ţi aud glasul! Pentru că dulce este glasul tău, chipul tău este plăcut".

Limbile omeneşti nu au cuvinte să exprime sentimentele, atât ale Lui, cât şi ale ei, când se vor întâlni. Biserica Îl va vedea pe nori, strălucitorul Luceafăr care a răsărit în inima ei, preludiul zilei care este aproape.

Când Regele va apărea, ca Soarele dreptăţii care va aduce „vindecarea" (Maleahi 4.2) în razele Sale, cei credincioşi Îl vor vedea; picioarele Sale se vor odihni pe muntele Sionului şi va fi întâmpinat de poporul Său pământesc.

O voce răsunătoare va veni din cer, ca vocea unui tunet puternic, ca sunetul multor harfe, şi vor cânta o cântare nouă, cântare pe care deja sfinţii care sunt în cer o cântă (Apocalipsa 5.9) şi pe care o vor putea învăţa numai cei care sunt cu Mielul pe muntele Sionului.

Astfel, cerul şi pământul vor fi uniţi de aceeaşi cântare, de acelaşi subiect de laudă. Atunci se va împlini Psalmul 148: „Lăudaţi pe Domnul din înălţimea cerurilor ... Lăudaţi pe Domnul de jos, de pe pământ". Niciodată înainte de atunci, creaţia nu va fi auzit un asemenea concert. Voi, care ca şi porumbiţa Îl aşteptaţi pe Cel care vine din cer, bucuraţi-vă!

Cântarea Cântărilor 2:15

Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici, care strică viile; pentru că viile noastre sunt în floare".

În acea fericită zi, tot ceea ce astăzi poate întrerupe părtăşia celor răscumpăraţi va fi pentru totdeauna distrus. În timpul nopţii aşteptării, numeroşi vrăjmaşi îi ispitesc pe cei care aşteaptă ziua, ca leul care încearcă să-i înghită (1 Petru 5.8).

Dar alţi vrăjmaşi, în aparenţă mai puţin periculoşi, dar mai vicleni, alunecă în umbră şi reuşesc să-şi împlinească lucrarea lor nefastă, lipsindu-i pe cei credincioşi de părtăşie prin lucruri de nimic, de activităţi neimportante, dar care nu se pot asocia cu Numele celui Sfânt şi Adevărat. Ferice de noi dacă veghem!

Când Domnul va fi cu ai Săi, toate pericolele vor înceta: leul, legat şi închis în adânc, nu va mai rage şi toate vulpile mici vor fi prinse. Nimic nu va mai putea tulbura dulcile relaţii între cei răscumpăraţi şi Domnul lor.

Cântarea Cântărilor 2:16

Preaiubitul meu este al meu şi eu sunt a lui. El îşi paşte turma printre crini".

Domnul Hristos este subiectul dragostei iubitei Sale. Ea cunoaşte preţul care-1 are pentru El, ea este a Lui. În ce măsură ştim noi să-L apreciem? Ei îşi găseşte bucuria în ai Săi, am spune chiar până la hrana Sa, pentru că El paşte între crini.

„Crinii" sunt cei care în această lume săracă se încred deplin în Domnul Hristos, care depind de EI; ei sunt în ochii Lui mai frumoşi decât un Solomon îmbrăcat în hainele sale regale şi aşezat pe tronul său; ei sunt mai preţioşi pentru El decât cei mai înţelepţi dintre oameni.

EI stă între ei până în ziua în care va apărea. Atunci umbrele vor fugi dinaintea splendorii Sale.

Cântarea Cântărilor 2:17

Până la răcoarea zilei şi până fug umbrele, întoarce-te, preaiubitul meu, fii o gazelă sau ca un pui de cerb pe munţii Beter!"

Preaiubitul vine alergând cu iuţeală ca o căprioară căreia picioarele par că nu-i ating pământul şi ca puiul de cerb care se aruncă de pe stâncă. Surpările munţilor din Beter nu pot să-L oprească în alergarea Sa triumfală. Faţa Sa este întoarsă înspre iubiţii Săi; El este gata să vină şi să-i ia cu El, ca să fie în mijlocul lor pentru totdeauna. Aceasta este pentru Biserica de astăzi şi pentru credincioşii poporului Său pământesc (Israel). Cel care dă mărturia acestor lucruri spune: „Da, Eu vin curând. Amin, vino Doamne Isuse!" Este strigătul arzător al celor ce-L iubesc.