Psalmul 73:4-14 (Paul Grobéty)
de Paul Grobéty - 06 Ianuarie 2017
-
Categorii:
- Psalmii- Comentarii de Paul Grobéty
Psalmul 73:4-14
Aici vedem încercările unui om drept, a cărui credinţă a scăzut foarte mult. El s-a lăsat atras în observarea bunăstării celor fărăde-lege - o pierdere mare de timp şi o lucrare inutilă. Astfel, duşmanul l-a condus la o concluzie periculoasă: „În adevăr, în zadar mi-am curăţit inima şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie.“ Atât de departe poate ajunge un credincios, dacă nu se lasă învăţat de Dumnezeu. Ne gân-dim acum în mod deosebit la tinerii credincioşi. Cât de mare este pentru ei pericolul de a imita sau de a face la fel ca lumea multe lu-cruri, pentru a atinge un anumit scop, stabilit de ei înşişi!Rămâne Dumnezeu indiferent faţă de o astfel de gândire? El ne iu-beşte prea mult, ca să ne lase în voia noastră proprie. În acest psalm, El ne dă un exemplu despre educaţia Sa în favoarea unuia dintre ai Săi. Străduinţele Sale Se îndreaptă spre conducerea copilului Său în locaşul sfânt; numai acolo, copilul Său va învăţa să judece bine lucru-rile, atât cu privire la sine, cât şi cu privire la cei răi.