Psalmul 71:17-24

Probabil că acest psalm a fost compus de David pe când fugea dinaintea fiului său, Absalom. De acum bătrân (v. 9,18), omul lui Dumnezeu este nevoit să treacă din nou prin „necazuri multe şi grele“ (v. 20). El I se adresează lui Iahve: „Şi chiar până la bătrâneţe şi păr cărunt, Dumnezeule, nu mă părăsi…“ (v. 18). Isaia 46.4 aduce un răspuns divin la această rugăciune: „Până la bătrâneţe, Eu sunt acelaşi (sau: Eu sunt „EL“ – nume al lui Dumnezeu) şi până veţi încărunţi, eu vă voi purta…“. Nu, Dumnezeu nu l-a părăsit pe slujitorul Său şi nu va părăsi niciodată pe niciunul dintre cei cărora le-a răscumpărat sufletul (v. 23; citiţi şi Psalmul 37.25), şi aceasta pentru că L-a abandonat pe Fiul Său pe cruce tocmai când El înfăptuia această răscumpărare. Dacă El este Dumnezeul tinereţii noastre – şi dorim ca acesta să fie şi cazul vostru, al tuturor, iubiţi tineri cititori – atunci să ne încredem în El, contând că El va fi Acelaşi pentru noi toată viaţa noastră.Observaţi de câte ori autorul psalmului aminteşte şi preamăreşte dreptatea lui Dumnezeu (v. 2,15,16,19,24). Locuind într-o lume în care guverna un împărat al nedreptăţii (Absalom), lume care nu s-a schimbat nicidecum de atunci încoace, psalmistul, prin contrast, estimează întregul preţ al acestei dreptăţi a lui Dumnezeu. Ea va triumfa pe pământ atunci când împărăţia va fi dată Împăratului glorios – Celui despre care ne va vorbi Psalmul 72 (v. 1).