Psalmul 49

În continuarea viziunii profetice pe care tocmai au schiţat-o psalmii anteriori, Duhul lui Dumnezeu Se adresează acum tuturor locuitorilor lumii, indiferent de poziţia pe care ei o au în societate (v. 1 şi 2). La ce folosesc bogăţiile cu care ei se mândresc şi în care îşi pun încrederea, dacă cea mai mare comoară din lume nu poate răscumpăra nici măcar un singur suflet? (v. 7 şi 8). Este necesară o răscumpărare inestimabilă, astfel că trebuie să renunţăm la gândul că am putea-o plăti noi înşine vreodată! Dar „Dumnezeu va răscumpăra sufletul meu…“, declară versetul 15 şi cunoaştem ce preţ a trebuit plătit pentru aceasta (1 Petru 1.18,19).Dacă cineva caută onorurile acestei lumi, să mediteze asupra versetul 12, completat de versetul 20! Unde duce oare această goană după onoruri, această cale a nebuniei (v. 13) pe care se întrec concurenţi fără număr, săraci sau bogaţi, oameni de rând sau fii ai celor mari? La moarte, unde nimic nu mai are valoare (v. 17)! Moartea spulberă toate planurile omului, ameninţă hotărârile cele mai prudente, umbreşte orice bucurie şi pune toate proiectele sub semnul unei teribile incertitudini (Luca 12.20). Astfel, oamenii îşi închid ochii, pentru că se tem s-o privească în faţă. Dar, pentru cel răscumpărat, moartea nu este decât cel din urmă pas spre casa Tatălui, … pentru că El îl va primi (v. 15).