Mica 3 - William Kelly
de William Kelly - 02 Decembrie 2016
-
Categorii:
- Mica - comentarii William Kelly
Mica 3
În Mica 3 avem un apel și mai solemn adresat căpeteniilor și principilor casei lui Israel. Sigur că știm că, dacă tot poporul are, fiecare în parte, responsabilitatea lui, măsura responsabilității este totuși potrivit poziției pe care o are fiecare. Răutatea este mult mai gravă la cine are o funcție prin care îi sunt încredințate multe și, pe drept, pedeapsa este mult mai grea decât dacă același rău ar fi la un subordonat. Nedreptatea la un judecător are consecințe mult mai grave decât la un grăjdar sau la stăpânul lui. Corupția sau tirania unui rege constituie o vină mult mai mare decât delictele unui dintre supușii săi. Se poate ca aceasta să nu convină învățătorilor din zilele noastre, dar eu rămân la ceea ce a dat Dumnezeu în scriptură. Oamenii pot abandona aceste principii, dar, nu peste mult timp, vor vedea că nimic nu este ca adevărul lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu prezintă aceste principii la care credința va adera și oricare vor fi născocirile oamenilor între timp, Dumnezeu va judeca potrivit cu revelația Lui inflexibilă, astfel că oamenii vor suferi consecințele nebuniei de a se fi lepădat de principiile Lui. În acord cu aceasta, la începutul capitolului, profetul spune „Ascultaţi, vă rog, capi ai lui Iacov şi căpetenii ale casei lui Israel! Nu este datoria voastră să cunoaşteţi judecata?“ În primele două capitole a fost expus păcatul poporului, iar de aici încolo ni se înfățișează păcatul căpeteniilor și, printre ei, răutatea profeților. „Aşa zice Yahve despre profeţii care rătăcesc pe poporul Meu“. Ce poate fi mai amăgitor și mai fatal? Este destul de rău când un om greșește fiind condus de voința lui proprie, dar mult mai rău când ceea ce ar trebui să fie cea mai serioasă opreliște și cea mai sigură pază pentru sfințenie îl incită să facă tot ce este contrar lui Dumnezeu.
Falșii profeți erau doar instrumente ale poporului, iar Mica prezice că ei vor avea parte de noapte în loc de lumina pe care pretind ei a o avea. „De aceea veţi avea noapte fără viziune; şi va fi întuneric pentru voi, fără ghicire; şi soarele va apune asupra profeţilor şi ziua va fi neagră deasupra lor“. Nimic nu poate fi mai minunat ca aceste imagini, dar ceea ce este și mai bine este că ele sunt adevărate. „Şi văzătorii vor fi făcuţi de ruşine şi ghicitorii vor fi umiliţi şi toţi îşi vor acoperi buzele, pentru că nu va fi nici un răspuns de la Dumnezeu“. Cei care i-au îndrumat rău pe alții vor fi abandonați cu propriile lor amăgiri. Ei au preferat întunericul în locul luminii pentru că faptele lor erau rele, așa că Yahve i-a înștiințat prin Mica. „Dar cu adevărat eu sunt plin de putere prin Duhul lui Yahve, şi de judecată, şi de tărie, ca să fac cunoscut lui Iacov fărădelegea lui, iar lui Israel, păcatul lui. Ascultaţi aceasta, vă rog, capi ai casei lui Iacov şi căpetenii ale casei lui Israel, care urâţi judecata şi suciţi toată dreptatea, care zidiţi Sionul cu sânge şi Ierusalimul cu nedreptate! De aceea, din cauza voastră, Sionul va fi arat ca un ogor şi Ierusalimul va ajunge grămezi şi muntele casei ca înălţimile unei păduri“.