Mergea un bătrânel spre adunare.
Trecea încet prin văile aurii
el citea cu-n fel de-nfiorare
Scriptura sfântă, cartea din vecii.
cum mergea și se oprea deodată
Tot răscolind prin psalmi și prin profeți
Un om bogat cu firea-ndestulată
înfruntă râzând cu ochi șireți.
văd că ești un om cu carte,
plin de-nvățătură până-n dinți,
tot citind, gândești că după moarte
așeza ispravnic pentru sfinți.
omule, zadarnică ți-e truda,
tu în rai, tu rob din neam în neam?
Nu intră, bre, în slavă, caracuda,
cei bogați, un Iov, un Avraam.
dacă mori, te-or duce pe trei scânduri,
slujire, fără lumânări,
Eu pun alai de preoți, rânduri, rânduri,
Cu rugăciuni spre sfintele-ndurări.
Ce poți tu da pentru pomeni, răspunde?
pentru parastasul tău cât dai?
Eu dau oricât, că, uite, am de unde,
tu sau eu ajung în rai?
să mă ierți de îndrăzneală,
Dar dumneata cunoști mai mult ca noi.
Dar raiul nu-i pe bani, nu-i pe tocmeală,
bani în rai n-ar fi decât gunoi.
toți murim, acesta ne e datul,
Dar iată că 'naintea lui Hristos,
pungi aș stăpâni, bogatul
alta doar decât un păcătos.
nu s-a dat sub cer decât un Nume,
o slujbă și decât un vad,
iertarea lui Hristos anume,
Nu poți intra, să știi, decât în iad.
pui de rob, nu ți-ai trecut măsura?
Te crezi om înțelept și cărturar
buchinit și tu pe brânci Scriptura,
te-ai făcut duhovnic din plugar?
Ia cugetă, bătrâne, cum adică,
Vrei să mă legi cu proștii-ntr-un mănunchi?
muntele, să-nvăț de la furnică?
leul, să mă târâi pe genunchi?
Nu vezi, la răsărit, la soare-apune,
La miazănoapte și la miazăzi,
și ape ale cui sunt, spune?
Sunt ale tale sau a cui or fi?
cât cuprinde-n zări, departe,
Nimica nu-i al meu, dar nici n-aș vrea.
uite, mie-mi spune-această Carte
eu am mult mai mult ca dumneata.
A dumitale-i brazda asta multă,
Al dumitale-i bolovanul greu,
A dumitale-i valea, dar ascultă:
cerul, ceru-ntreg e-al meu!
Costache Ioanid - Mergea un bătrânel