Matei 3:3-10

　　　　Botezul lui Ioan spre pocăinţă (vers. 3-10)

　　　　Când este o lucrare reală şi puternică a lui Dumnezeu, oamenilor nu le place să fie separaţi de ea, îndeosebi dacă ei sunt conducători religioşi; de aceea aflăm că şi farisei şi saduchei veneau la botezul lui Ioan. El îi întâmpina totuşi cu o pricepere profetică. Îi dădea pe faţă că aveau caracteristicile şarpelui şi-i înştiinţa că mânia era înaintea lor. El ştia că ei se vor lăuda că sunt urmaşi ai lui Avraam, de aceea le răsturna sprijinul de sub ei, arătându-le că nu avea valoare înaintea lui Dumnezeu. Nimic altceva nu era necesar decât pocăinţa şi aceasta o avea în vedere botezul lui; dar ea trebuia să fie reală şi să se arate în roade care erau potrivite. Iacov, în epistola lui, insistă că credinţa, dacă este reală şi vitală, trebuie să se exprime în fapte potrivite ei. Aici Ioan arată întocmai acest lucru în privinţa pocăinţei.Versetele acestea din mijlocul capitolului 3 ne dau o idee cu privire la ceea ce este greşit. Adevăratul Fiu al lui David şi al lui Avraam a venit, împărăţia era aproape, şi nicio legătură cu Avraam ca urmaş nu avea să fie de folos. Moise le dăduse legea; Ilie le-a reamintit-o; Ioan le dă o chemare fără delicateţe la pocăinţă, care însemna ca şi cum le-ar fi spus: „Pe baza legii sunteţi pierduţi, şi nu vă rămâne decât să recunoaşteţi faptul acesta cu întristare şi smerire a inimii.“ Marea mulţime dintre ei nu erau pregătiţi pentru această recunoaştere, spre nenorocirea lor.