Lumina veşniciei

„Lucrurile care se văd sînt trecătoare, pe cînd cele care nu se văd sînt veşnice". (2 Corinteni 4.18)

Simt mai mult ca oricînd că toate sînt deşertăciune, în afară de lucrurile veşnice. Toţi ştim acest lucru, însă orice altceva ne va apărea ca o pierdere cînd îl vom întîlni pe Domnul nostru iubit.

Ştiu că sînt un lucrător de rînd, însă ştiu de asemenea că vine ceasul în care, cu excepţia harului Său veşnic şi a Celui care îi este izvorul, singurul lucru demn de care se va aminti (dacă în acel moment ne va putea veni în amintire), va fi slujba şi lucrarea făcută pentru Cel care ne-a iubit.

În curînd va veni timpul în care vom spune despre tot ce, în viaţa si în calea noastră, n-a fost Isus Hristos: „Acesta a fost timp pierdut!"

Credinţa străpunge vălul şi vede lucrurile nevăzute; acestea îşi iau adevărata lor valoare întro altă lume şi credinţa, cînd este vie, vede lucrurile nevăzute.

Cînd îl vom vedea, nu vom regreta nici un sacrificiu!

Domnul, în harul Său, să ridice lucrători la secerişul Său! Inima mea este stăpînită de acest gînd, atîta timp cît nu este cu Domnul Hristos în cer, unde, prin har, va fi pentru totdeauna. Simt tot mai mult că lucrurile care nu se văd sînt singurele reale; nu concep să-mi dau inima pentru nimic altceva.

Dacă trăim pentru a sluji Domnului Hristos, suferinţa de pe pămînt ne este salvatoare; dar oricare ar fi binecuvântarea de care sîntem înconjuraţi, străbătînd suferinţa, ea nu este mai puţin dureroasă.

Nu vă lăsaţi deloc; căci dacă slujim într-adevăr Domnului, trebuie - mai mult sau mai puţin - să întîlnim lupte, încercare şi durere. Dacă este o lucrare a dragostei şi o răbdare a nădejdii pe care o urmărim, este de asemenea o lume a credinţei; dar cu toate că aceasta aduce pe cale roade preţioase, pe care le putem vedea că se coc, timpul bucuriei va fi marea zi a secerişului. înţelepciunea clară şi realizarea acestei nădejdi dă lucrării noastre un caracter real si adînc de sfinţenie. Dacă doriţi să seceraţi cu bucurie, trebuie să semănaţi cu lacrimi, căci lucraţi în mijlocul răului. Dacă punem griul în snopi, el nu este la adăpost atîta timp cît este pe cîmp, ci îngrijirile prevăzătoare şi supravegherea secerătorului ţin pînă ce este adus în grînar.

Lot a văzut o cîmpie bine udată şi o cetate; el s-a aşezat pe pămînt şi, prin urmare, s-a găsit în mijlocul judecăţii. Dimpotrivă, Avraam a căutat o cetate nevăzută şi a dobîndit binecuvântarea şi mîngîierea de a-L avea pe Domnul cu el, oriunde se ducea.

Ce fericită va fi partea noastră, cînd ne vom trezi sătui de chipul Său (Psalmul 17.5) şi cînd toate greutăţile şi luptele vor fi luat sfîrşit! Fraţilor, nu este nimic în această perspectivă, ca să vă facă să tresăriţi de bucurie mergînd să-L întîlniţi pe Dom-nul Isus Hristos, nimic care să aducă în fata voastră dispreţ pentru lumea aceasta şi pentru bucuriile ei întinate? Dragostea şi aprobarea Domnului - şi nu lucrurile care vor dispărea - să fie mobilul care să vă conducă!