Ioel 3

Urmează apoi evenimentele finale care ajung în mileniu. „Pentru că, iată, în zilele acelea şi în timpul acela, când voi întoarce pe captivii lui Iuda şi ai Ierusalimului“. Această profeție nici măcar nu pomenește întregul Israel, cu toate că răscumpărarea lor este sigură. Faptul că spune despre captivii lui Iuda și ai Ierusalimului nu prezintă dificultate deoarece, într-un anumit sens, ei nu au fost niciodată aduși înapoi în țară așa cum spun profeții și se așteaptă să fie. Ei suferă consecințele faptului că au fost luați în captivitate încă o dată și, în acest sens, ei pot fi considerați a fi captivi, întocmai cum în Geneza 15 necazul seminței lui Avraam într-o țară străină este luat în considerație cu mult timp înainte ca ei să fi ajuns acolo. S-ar părea că, în acest sens, rămâne adevărul moral cu privire la captivitate. Dumnezeu socotește perioada captivității lor de când au fost luați din Palestina și împrăștiați în toate țările de către babilonieni și, mai târziu, de romani. Se poate ca situația lor în țările națiunilor să se amelioreze și ei să pară a fi cam la fel de mari ca Iosif în Egipt, dar chiar și el, în relație cu Israel, era Iosif cel respins în același timp în care era Iosif cel înălțat în țara Egiptului. Întoarcerea captivității lor așteaptă restaurarea prin puterea divină ca fiind ceva care încă nu s-a împlinit.

„Voi aduna toate naţiunile şi le voi coborî în Valea lui Iosafat; şi acolo voi intra la judecată cu ele pentru poporul Meu şi pentru moştenirea Mea, Israel, pe care l-au împrăştiat printre naţiuni; şi ele şi-au împărţit ţara Mea. Şi au aruncat sorţ pentru poporul Meu“. Toate națiunile din lumea aceasta vor fi judecate în acea zi. Sunt descrise umilințele de tot felul la care l-au supus pe Israel și Yahve declară că le va răsplăti. El aplică principiul dreptei răsplătiri: ei vor trebui să sufere ceea ce l-au făcut ei înșiși pe Israel să sufere. Înaintea lui Dumnezeu este drept ca națiunile care l-au nedreptățit și l-au insultat pe Israel, nu numai în perioada legii, ci până la sfârșit, după ce creștinătatea va fi răsplătită conform cu ceea cum i-au tratat pe evrei. „Şi voi vinde pe fiii voştri şi pe fiicele voastre în mâna fiilor lui Iuda, şi ei îi vor vinde sabeenilor, o naţiune îndepărtată“. Prin urmare, națiunilor li se va vesti să-și strângă toate forțele pentru a căuta să-și schimbe soarta dacă pot. „Pregătiţii războiul! Treziţi pe viteji! Să se apropie şi să se ridice toţi bărbaţii de război!“

Astfel, în loc ca înaintea zilei lui Yahve să vină pacea, va avea loc o mare pregătire și strângere de forțe pentru război cum lumea n-a mai văzut. Dorința de a face lucruri mari, nerăbdarea care simte că are obligații și pofta de cuceriri și glorie militară vor strânge oameni cărora le place războiul, astfel încât nu vor mai exista nici un fel de opreliști, mai ales când invidia unuia față de celălalt va duce la acumularea de mari arsenaluri. Așa este descrisă în scriptură scena care încheie această epocă. Repet, dacă cineva ar fi să ajungă la niște concluzii bazate pe gândurile oamenilor, ar fi mai mult invers. Unii ar gândi că această epocă a ajuns să raționeze mai bine, că sunt prea convinși de păcatul și nebunia strămoșilor lor, așa că de acum înainte mustrările și arbitrajul vor înlocui treptat cruda politică cu „fier și sânge“. Dar zadarnice sunt speranțele de a controla patimile și voința omului. Nu a venit încă timpul pentru pace. Oamenii cred că vor reuși, dar și cu națiunile va fi cum a fost în vechime cu Israel. Evreii vor încerca să-și recâștige țara și puterea politică a unor națiuni va fi folosită pentru a-i așeza în pace. Dar atunci când va părea că totul merge spre bine lucrarea va fi împiedicată și evreii vor fi încă o dată ținta geloziei națiunilor. Înainte de seceriș, așa cum spune Isaia 18, promisiunea frumoasă a rodului este distrusă încă din mugur și nu mai produce nimic. În loc să-L aibă pe Hristos domnind peste ei în acel stat, ei vor fi pregătit tronul pentru antihrist. Acesta va fi rezultatul rapid, cu o dezonoare de nedescris pentru Dumnezeu și o ruină nemaiîntâlnită pentru toți cei implicați. Orice încercare de a devansa timpul sau de a înlocui metodele lui Dumnezeu cu mijloace omenești nu numai că este zadarnică, ci va și aduce ruina ca o consecință a îngâmfării.

Ceea ce se cuvine să facă creștinii nu este să caute să-i așeze din nou pe evrei în țara lor, ci să-i îndrume numai spre Hristos pentru ca ei să fie mântuiți. Niciodată nu va putea fi binecuvântare pentru întreaga lume până când Dumnezeu nu-l va restaura pe Israel. Primirea lui Hristos ca domn peste acea națiune este condiția pentru pacea și binecuvântarea universală. Creștinul este chemat să se despartă de lume și asociat chiar acum cu cerul. Îl știm pe Hristos înviat din morți și glorificat și, de aceea, Îl așteptăm pentru ca să fim luați în cer când El va veni pentru noi. Nici Dumnezeu Însuși nu face lucrarea de reînnoire a pământului și nici nu o va face până în acea zi. El îi strânge pe cei care sunt împreună moștenitori și care vor domni cu Hristos.

Astfel, până la acea zi se va arăta eșecul total al tuturor planurilor filantropice și al oricăror alte planuri de îmbunătățire a lumii. Se va vedea că toate eforturile oamenilor în acest sens, chiar și cele ale creștinilor care nu cunosc gândurile Lui și au speranțe false, vor duce, dacă nu la nimic, atunci la mai rău. În cel mai bun caz sunt placebo-uri care nu ajută deloc la atingerea scopului propus, ci doar creează o iluzie pentru un timp. Nu peste mult timp ei trebuie să răspundă la chemarea ironică a profetului: „Pregătiţii războiul! Treziţi pe viteji! Să se apropie şi să se ridice toţi bărbaţii de război!“ Este timpul ca vitejii să se trezească și toți războinicii să se apropie și să vină. „Bateţi fiarele voastre de plug în săbii şi cosoarele voastre în sulițe! Cel slab să zică: «Sunt tare!» Grăbiţi-vă şi veniţi, voi, toate naţiunile de jur-împrejur şi adunaţi-vă! Acolo coboară-i pe războinicii Tăi, Yahve!“ Legiunile de îngeri, acelea la care Domnul Isus a refuzat să apeleze pentru Sine, sunt, fără-ndoială, ceea ce are Duhul în mintea Duhului. „Coboară-i pe războinicii Tăi“ pentru a întâmpina puterile lumii. Pentru că în acea zi va avea loc, ca să spunem așa, o bătălie între puterile lui Dumnezeu și cele ale răului, al cărei rezultat este sigur. „Să se ridice naţiunile şi să se suie în Valea lui Iosafat! Pentru că acolo voi şedea, ca să judec toate naţiunile de jur-împrejur“.

Consider că, în acest pasaj, chemarea repetată la trezire nu se referă la înviere, care este incompatibilă cu o stare națională sau în timp a acestei lumi. Yahve merge mai departe cu această provocare și avertizează națiunile că vor avea nevoie de toată atenția și de toate resursele lor. Îi invită în valea lui Iosafat, unde cei vii vor fi întâmpinați de o judecată care nu va fi uitată niciodată. „Valea lui Iosafat“ este un loc geografic în Israel, și acesta este încă un element contrar ideii că ar fi vorba de scena învierii, care este reprezentată prin solemnitățile de la tronul cel mare și alb, nu prin simboluri cu secera și teascul, care țin în exclusivitate de judecata Fiului Omului asupra națiunilor. Un alt seceriș este pentru a strânge grâul în grânarul ceresc și apoi pentru a arde neghina. În acest loc națiunile strânse laolaltă își vor afla mormintele. Nu există nimic cu care se mândrește omul care să nu ajungă în țărâna morții. Favorurile pe care le arată acum lumea evreilor se vor preschimba în ură înainte de a se sfârși ziua. Aparențele înșelătoare și lustrul frumos vor dispărea și omul va rămâne gol, în toată strâmbătatea păcatului său, pentru a fi judecat de Dumnezeu

Este binecunoscut că unii filozofi contemporani ale căror previziuni merg departe au ajuns la concluzii foarte grave pe alte temeiuri decât cele pe care scriptura le furnizează celor care cred în ea. Oricine este familiarizat cu oamenii acestei epoci știe cp autorul pamfletelor Ziua din urmă nu este un credincios, ci un om al lumii. Cu toate acestea, numai un nebun se poate îndoi că el este o persoană dacă nu cu o gândire profundă, cel puțin cu multă îndrăzneală în stilul de exprimare și căile sale. El simte clar că lucrurile nu pot continua așa cum sunt acum, că în curând va fi o criză și o dezintegrare a tuturor instituțiilor actuale și că acele influențe care urmează să aducă sfârșitul lucrează cu putere încă de acum. Și atunci? El nu știe nimic, nici nu există cineva care să știe decât dacă crede cuvântul lui Dumnezeu.

Cu numai câteva zile în urmă citeam lucrările filozofice ale unui poet și literat decedat, al cărui nume nu îl voi spune, dar este cineva care odată a tulburat guvernul german atât de mult încât a fost obligat să-și părăsească țara și și-a petrecut o bună parte din viață la Paris. Acest om, fiind acolo, a scris destul de liber și și-a exprimat opinia că Revoluția franceză a fost doar o joacă de copii în comparație cu ceea ce va veni. El considera că francezii nu sunt capabili de sentimente profunde, că ei nu fac altceva decât să batjocorească lucrurile sfinte și cele ce țin de politică, toate sentimentele lor fiind ușuratice, predispunându-i să lupte prin glume și zeflemea, pe când germanii sunt serioși în iubirea și în ura lor și aceasta va marca serios omenirea. Ei sunt calmi în concepție și pasionali în execuție. Ei nu luptă pentru drepturile omului și ale națiunilor ci pentru drepturile divine ale omenirii! Ei cred că o oamenii datorează materiei mari jertfe de ispășire pentru ca vechile ofense pe care ei i le-au adus să fie iertate. Dezaprobând cele mai nobile bucurii și reduși la ipocrizie și nimeni nu aude nicăieri altceva decât despre păcate! Ei sunt deci hotărâți să distrugă creștinismul. Sentimentul cu privire la propria lui divinitate îl va face pe om să se înalțe și de atunci adevărata măreție și adevăratul eroism vor apărea spre a glorifica acest pământ.

Acestea sunt sentimentele îndrăznețe ale panteismului modern. Poate oare altă cale să ne aducă mai aproape de antihrist? Astfel, singurul dumnezeu este omul, care are dreptul și datoria să trăiască după legile firii lui! Terminați cu moralitatea! „Dorim să întemeiem o democrație a zeilor pământeni, toți egali în fericire și sfințenie. Voi (revoluționarii francezi) cereți veșminte simple, maniere sobre și plăceri ieftine, pe când noi, dimpotrivă, dorim nectar și ambrozie, mantale de purpură, voluptatea celor mai bune vinuri, dansul nimfelor, muzica și comedii“. Terminați cu judecata! Îi vom distruge nu numai pe preoți ci și religia care înfrânează și avertizează, credința Celui care a suferit pe cruce! Ne vom bucura după pofta inimii când va veni ziua să chemăm lumea și religia să dea socoteală pentru lanțurile pe care de atâta timp le-a pus asupra rasei umane. Acesta este caracterul lucrării sale despre Germania.

Este cu adevărat groaznic să te gândești că dorurile acestui spirit hegelian se suprapun cu imaginea pe care profeția o furnizează cu privire la apostazia omului păcatului. Cred că, printre atâtea visuri revoluționare, aceasta pare a fi o mărturie din adâncul inimii cuiva care știe ce lucrează în omul necredincios care caută progresul, a unuia care s-a arătat mai deschis ca de obicei dând glas speranțelor și dorințelor lor, el fiind unul dintre ei. Cu siguranță, el a fost un om sincer, care a devansat un pic epoca, fapt pentru care a avut de suferit. Cu toate acestea, el exprimă și face să se audă dorința oamenilor. Nelegiuirea va fi semnul predominant al schimbărilor care vor veni – respingerea oricărei constrângeri. Germanul pe care l-am citat nici nu-și închipuia că, fără să-și dea seama, anticipa starea anticristică a creștinătății. Oamenii vor părea să reușească, dar succesul lor va avea efectul de a-L determina pe Domnul să Se arate pentru a-i mistui cu suflarea gurii Lui și pentru a-L nimici pe cel fără de lege prin strălucirea venirii Lui. El știe bine că stâlpii societății se vor dovedi a fi ca un castel de cărți de joc și că voința omului nu va mai putea suferi slaba lor rezistență. Oamenii sunt hotărâți să facă ce vor și așa vor și face, însă spre pierzarea lor, spre a cărei împlinire tind înțelepții, gânditorii și învățătorii zilelor noastre. Elitele sociale ascultă în general și vor asculta și mai mult, în vreme ce clasele de jos au fost duse în rătăcire demult. Ei vor avea conducătorul potrivit, care în final va face război împotriva Mielului, dar Mielul va birui pentru că El este Împăratul împăraților și Domnul domnilor.

Sigur că, dacă cuvântul lui Dumnezeu nu ne-ar fi avertizat clar cu privire la un asemenea viitor, atunci nu aș acorda nici cea mai mică importanță pronosticurilor unui om, ci mai curând aș considera ceva atât de groaznic ca fiind delirul unui fanatic. Dar credinciosul care cercetează cuvântul lui Dumnezeu poate spune mai dinainte ceea ce a scris Dumnezeu acolo și vede acele principii la lucru în țările așa-zis creștine. Cuvântul lui Dumnezeu venit din sursa cea mai înaltă (adică din cunoașterea Lui perfectă cu privire la tot ce va fi) este vrednic de încredere, indiferent dacă ne spune despre lucruri din trecut, prezent sau viitor.

În acea zi problema este nu ce va fi în ceruri, ci ce va fi pe pământ. Yahve intenșionează să ia pământ în grija Lui. „Mulţimi, mulţimi în Valea Hotărârii! Pentru că ziua Domnului este aproape, în Valea Hotărârii. Soarele şi luna se vor întuneca şi stelele îşi vor retrage strălucirea. Şi Domnul va răcni din Sion şi va face să se audă glasul Lui din Ierusalim“.

Yahve se va arăta și va nimici întâi puterile occidentale împreună cu capul religios de la Ierusalim deoarece știm din Daniel și din Apocalipsa lui Ioan că Imperiul roman va fi reînființat. Prin aceasta nu înțeleg că va fi Papa, ci puterea imperială. Italienii cu siguranță s-au cam săturat de papalitate, dar vechiul Imperiu roman va fi resuscitat încă o dată. Va apărea din nou și va repeta vechile lui păcate sub forme noi și va fi judecat pentru ceea ce a făcut de la început până la sfârșit. Imperiul Romei este acela care poartă responsabilitatea pentru crucificarea Fiului lui Dumnezeu, și Dumnezeu nu a uitat aceasta, ci intenționează să-l judece pentru aceasta. Astfel, Imperiul latin reînviat va fi puterea politică occidentală care va respinge total creștinismul ca pe un basm. Puterea religioasă sau ceea ce este acum creștinătatea, amalgamându-se cu iudaismul renegat, va fi și ea apostată. Ambele vor ajunge la apostazia totală. Este extrem de evident că fiara își va avea sediul la Roma, iar profetul fals la Ierusalim. Fiara religioasă sau cea de-a doua va fi acolo unde a fost crucificat Hristos și acolo se va afla fiara sau puterea imperială împreună cu susținătorii ei atunci când Se va arăta Domnul. Nu am nici un dubiu că aceste lucruri sunt în curs de pregătire și că faptul că Papa pierde stăpânirea temporală și Roma este dată Italiei sunt etape pe calea restaurării Imperiului roman ca și spre un nou fel de șef religios în Țara Sfântă.

Dar asirianul va supraviețui puterii occidentale și aceasta este ce ni se prezintă aici: nu Babilonul, nici Roma, ci împăratul din nord, care va apărea și el în zilele din urmă, reluând vechile pretenții și vrăjmășia față de Israel. Așa este deci asirianul din Ioel; este din nord, capul puterilor din nord și este, care în final, ca și în vechime, vor veni împotriva evreilor. El strânge acea mare mulțime despre care este vorba aici. Puterile occidentale vor cuprinde floarea Europei, ajutând și sprijinind profetul fals care va domni la Ierusalim. S-a văzut o dispută în legătură cu locurile sfinte, unde puterile occidentale s-au ciocnit cu cele din nord-est. Aceasta va continua cu și mai mare intensitate și se va extinde când fiara și cele zece coarne ale ei vor fi susținători ai antihristului. Omul acela care va fi antihristul în persoană va pretinde a avea cea mai mare putere spirituală și va domni la Ierusalim și va fi sprijinit de puterile occidentale.

Nu există nici o îndoială că mulți evrei vor fi strânși înapoi în țara lor înainte de acea criză deoarece fiara domnește peste ei, dar ei se vor întoarce în țară fiind în necredință și acea întoarcere va fi rezultatul lucrării omului. Națiunile vor face aceasta. Cum aceasta va eșua, Dumnezeu îi va strânge apoi pe israeliți din toate părțile. Atunci asirianul se va arăta adversar al lor și, la început, va părea să aibă succes, ceea ce însă doar va face și mai răsunătoare nimicirea lui la timpul potrivit, mai ales că imperiul (fiara), împreună cu aliatul religios șef al Palestinei, vor fi fost mai înainte judecați de puterea divină. Asirianul va privi acea judecată ca fiind ceva în favoarea lui și va deduce că atunci va putea face tot ce vrea, însă va veni numai pentru a fi judecat după ce puterile occidentale au fost șterse de Domnul de pe fața pământului.

Anglia, ca și restul Europei occidentale, va fi sub influența Romei apostate și a antihristului, pentru că nu va exista nici o putere care să dea o mărturie fidelă împotriva nelegiuirii. Pentru motive asemănătoare, dacă îmi pot îngădui să exprim o opinie (și nu gândesc niciodată să prezint gândul cuiva ca fiind mai mult decât o părere) că Statele Unite ale Americii vor fi într-o mocirlă politică și, după cum până acum au fost numai o adunătură sau conglomerat din tot restul lumii, mai ales din Europa, cuprinzând desigur multe talente, capacități și întreprinzători harnici, dar și mult din gunoaiele din toate națiunile, cred că se vor rupe în facțiuni de elemente primitive și zgomotoase, și, după ce se vor umfla de mândrie vor plesni în final ca o bulă.

Populația nu dă forța unei națiuni. Unele națiuni foarte numeroase ca masă de oameni s-au arătat a fi slabe politic în fața unui regat mic dar energic. Priviți la puterea lui Darius în comparație cu cea a lui Alexandru și a macedonenilor lui. Cei din urmă păreau de disprețuit. Nu părea oare a fi cea mai mare nebunie ca acei câțiva aventurieri să invadeze Asia și să se confrunte cu marile armate ale Persiei? Totuși țapul cu cornul lui s-a dovedit a fi prea mult pentru sutele de mii ale marelui rege, așa că cel de-al doilea imperiu s-a prăbușit.

Așa cred că va fi și cu America, că această tânără mare putere care a crescut atât de repede se va scufunda și mai repede, probabil în urma unor lupte intestine, dar cu siguranță aceasta va avea loc înainte de a veni ziua aceea. Ei se vor rupe în multe părți. Principalul lor obiectiv este acela de a menține unitatea politică. Aceasta este mare lor ambiție și, chiar dacă pare să le reușească, cum orice ambiție poate avea reușită pentru un timp, totul se va sparge nu peste mult timp. Este un fapt remarcabil că în profeție nu apare nici o mare putere cum ar fi, în mod natural, Statele Unite ale Americii dacă ele și-ar păstra coeziune până atunci. Este oare de conceput să existe o putere atât de mare și ea să nu fie menționată? Se poate explica omisiune altfel decât prin dezintegrarea ei? Oricum ar fi, doresc ca toți să înțeleagă că aceasta este numai ceea ce se poate deduce din principiile generale ale cuvântului lui Dumnezeu.

Presupun că India va face parte din sistemul din nord-est despre care este vorba aici și în alte părți. Britanicii vor pierde India atunci când naționalitățile se vor ridica spre a-și revendica poziții distincte. Această tendință există încă de pe acum și profeția recunoaște prezența acestei caracteristici la sfârșitul veacului. Imperiul Rusiei, fiind nord-estic, este destinat să aibă puterea acolo. Se poate ca ei să nu fie conștienți de rolul pe care profeția li-l atribuie, de succesul or imens și de faptul că vor fi nimiciți total sub mâna lui Yahve, dar scriptura este limpede (comparați cu Ezechiel 38, 39). Judecata divină nu va dormita. Faptul că numai cei vii, națiunile cele rele de pe pământ, vor fi judecate printr-o revărsare a judecății divine atunci când se gândesc numai la o campanie sau la politică, este clar din ceea ce urmează. Nu este o înviere a celor morți pentru a fi judecați potrivit cu faptele lor. „Puneţi secera, pentru că secerişul este copt! Veniţi, coborâţi, pentru că teascul este plin, tocitoarele se revarsă, pentru că mare este răutatea lor! Mulţimi, mulţimi în Valea Hotărârii! Pentru că ziua lui Yahve este aproape, în Valea Hotărârii. Soarele şi luna se vor întuneca şi stelele îşi vor retrage strălucirea“. Cu toate acestea, nu este „sfârșitul“ din 1 Corinteni 15.24, ci numai sfârșitul veacului cel rău de acum, după care va urma împărăția mondială a Domnului nostru și a Hristosului Său (Apocalipsa 11) și împlinirea marii mulțimi de profeții prin binecuvântarea pământului sub domnia Lui. Versetele 16 și 17 sunt la fel de clare și sigure. „Şi Yahve va răcni din Sion şi va face să se audă glasul Lui din Ierusalim. Şi cerurile şi pământul se vor cutremura şi Yahve va fi un adăpost pentru poporul Său şi cetăţuia fiilor lui Israel. Şi veţi cunoaşte că Eu sunt Yahve Dumnezeul vostru, care locuieşte în Sion, muntele Meu cel sfânt. Şi Ierusalimul va fi sfânt; şi străinii nu vor mai trece prin el“. La judecata celor morți, Yahve nu va mai răcni din Sion ca aici, nici nu va locui acolo, făcând Ierusalimul sfințenie deoarece pământul și cerurile vor fugi dinaintea Lui (Apoc. 20.11). Pentru eternitate va fi o creație absolut nouă conform cu Apocalipsa 21.1-5.

Dar imaginea este atât de diferită încât, în mod necesar, presupune o cu totul altă perioadă. Este vorba despre Ierusalimul pământesc, nu despre cel ceresc; nu este strigătul Domnului care-i cheamă pe ai Săi să-L întâlnească în aer, ci răcnetul Lui ca de leu împotriva vrăjmașilor Săi de pe pământ. Locuința lui este în Sion, pe muntele Lui cel sfânt, astfel încât sfințenia Ierusalimului nu mai este de batjocură, ci o realitate binecuvântată. Nu este încă ceasul când cerurile vor trece cu zgomot mare și elementele se vor topi de căldură și pământul cu tot ce este pe el va fi ars. Aceasta va fi la sfârșitul perioadei despre care este vorba aici, în care „Şi va fi aşa: în ziua aceea, munţii vor picura must şi dealurile vor face să curgă lapte şi toate pâraiele lui Iuda vor curge pline cu apă. Şi un izvor va ieşi din casa Domnului şi va uda Valea Sitimului. Egiptul va fi un pustiu şi Edomul va ajunge un pustiu părăsit, din cauza violenţei împotriva fiilor lui Iuda, pentru că le-au vărsat sângele nevinovat în ţara lor. Dar Iuda va rămâne pentru totdeauna şi Ierusalimul din generaţie în generaţie“. Este timpul pentru restaurarea tuturor lucrurilor potrivit cursului mărturiei profetice, dar nu este nicidecum ultimul ceas al acelei zile, când totul trebuie să fie nimicit prin judecata eternă și când vor fi ceruri noi și un pământ nou, nu în sensul de început ci în sensul deplin și absolut al acestor cuvinte.

Confuzia pe care o fac oameni evlavioși, capabili și învățați în această privință poate să le pară incredibilă celor care nu au cercetat cu atenție și cu cunoștințe competente adevărul scripturii pentru ca după acesta să judece lucrurile. De exemplu, nu este corect că aceste imagini descriu plinătatea binecuvântărilor spirituale pe care Dumnezeu le dă în orice timp în și prin biserică; nici nu este bine întemeiat să presupună că pe pământ (deoarece textul vorbește despre pământ) biserica are o asemenea binecuvântare pentru totdeauna, cu excepția cazului când cineva vorbește despre persoane care au viața eternă; nici nu putem vorbi cu ușurătate despre vrăjmașii bisericii că sunt nimiciți pentru totdeauna, cu excepția cazului când ne limităm gândurile la puterile întunericului (v. Efeseni 6.12), ceea ce, cu siguranță, nu constituie subiectul când aici se spune despre pustiirea Egiptului și a Edomului.

Obiecțiunile contra interpretării profeției în sensul cel mai direct și natural nu au atâta greutate încât să impună un sens mistic. Astfel, s-a spus că „promisiunea nu poate fi în legătură cu binecuvântări temporale, nici chiar ca semne ale favorii lui Dumnezeu. Deoarece el spune că « un izvor va ieşi din casa Domnului şi va uda Valea Sitimului». Dar valea Sitimului este de cealaltă parte a iordanului, dincolo de Marea Moartă, așa că apele nu pot curge în mod natural într-acolo“. Dar acest raționament are o greșeală deoarece domnia Domnului pe pământ (despre care Sf. Ioan spune că va dura o mie de ani) diferă esențial de tot ce a fost în epocile anterioare, după cum diferă și de starea eternă care urmează. Și lumina mai deplină a Noului Testament arată clar că trăsătura distinctivă este că toate lucrurile din cer și de pe pământ vor fi puse sub Hristos în calitate de Cap glorios al universului care se va bucura de binecuvântarea promisă, după care creația de pe pământ geme așteptând-o cu dor. Atunci cei din cer vor fi într-o stare perfectă (inclusiv biserica glorificată), cei de pe pământ vor fi într-o stare binecuvântată, dar nu perfectă, dintre care Israelul convertit și sădit din nou în țara lor sub Mesia și sub legământul cel nou va avea cea mai înaltă poziție.

Astfel, este ușor să înțelegem că va fi timpul pentru înlăturarea efectelor blestemului și pentru revărsarea de binecuvântări spirituale și naturale. Ca mărturie pentru aceasta, din casa lui Yahve va ieși acel izvor dătător de viață, ale cărui ape vor ajunge până și în valea Sitim, dincolo de Marea Moartă. Aceasta înseamnă o putere în binecuvântare care depășește ceea ce este normalul natural trecând chiar prin acea mare atât de jalnică. Ezechiel 47 dă detaliile și stările deosebite care sunt exceptate de la vindecare, fapt care prezintă o importanță deosebită deoarece neagă ideea că ar putea fi cerul sau eternitatea. Zaharia 14.8 ne spun că, din apele vii care vor izvorî în acea zi de la Ierusalim, jumătate vor merge spre vest în Mediterana și jumătate spre este în Marea sărată, neafectate de vicisitudinile anului. Fără-ndoială, împreună cu aceasta vor fi și binecuvântări spirituale abundente, dar nu există nici un temei serios pentru a pune la îndoială acest fapt fizic și consecințele lui în acea zi atât de glorioasă pentru Yahve-Mesia. Trebuie să lăsăm loc în viitor pentru restaurarea divină a creației, amintindu-ne de împăcarea cu Dumnezeu a tuturor lucrurilor ca și a credincioșilor (v. Coloseni 1.20-21) și faptul că Hristos este cap peste toate lucrurile bisericii, care este trupul Său. Recunoaștem că viziunea din Ezechiel ține de această viață, ca și Apocalipsa 21.24-26 și 22.1-2. Dar în nici una din aceste scene nu avem legătură cu veacul rău de acum, ci cu cel bun care va veni.

Veți înțelege că eu nu apăr vreun pseudo-literalism și recunosc imaginile simbolice puternice care sunt folosite, de pildă că munții vor picura must și dealurile vor face să curgă lapte, dare este sigur că sensul este acela că Dumnezeu va face pământul să se manifeste spontan într-un mod supranatural, producând cele mai bune lucruri atât prin făpturile însuflețite cât și prin creația neînsuflețită. Ziua de trudă și durere va fi trecut, și aceasta va fi prin harul omului al doilea, nu prin capacitățile omului dintâi, nici prin meritele lui. Numai Yahve va fi înălțat în acea zi. Dar nu este o descriere a binecuvântărilor noastre spirituale în locurile cerești. Fără nici un dubiu este vorba despre Iuda și Ierusalimul pământesc, dar îndurarea și adevărul vor fi lucrat în popor și puterea divină va fi lucrat în țară și în cetatea marelui Împărat. Binecuvântarea lor va fi pentru totdeauna, cât va fi pământul, da, iar cea a lui Iuda, în mod cert într-o formă nouă, va fi în toată eternitatea. „Şi îi voi curăţi de sângele de care nu i-am curăţit, pentru că Domnul locuieşte în Sion“. Nu este vorba despre biserică, nici cea militantă, nici cea triumfătoare, ci de restaurarea și binecuvântarea poporului Său pământesc când El Își va împlini promisiunile pe dealul pe care El Și l-a ales spre a fi al Său pentru totdeauna.