Introducere Iona

Chiar și cel mai superficial cititor nu se poate să nu vadă că Ioana are un loc deosebit între profeți. Nu este nici un altul mai evreu ca el, dar, cu toate acestea, profeția lui se adresează unora dintre ațiuni: oamenilor din Ninive din vremea lui. Și nu ni se spune nimic despre slujirea lui în Israel. Prin chemarea lui Dumnezeu el este pus deoparte pentru cea mai extraordinară misiune și mărturie. Astfel, după cum pe bună dreptate s-a observat, Iona pare a fi deosebit de toți ceilalți profeți din Vechiul Testament după cum, în Noul Testament, pentru urechile multora Iacov poate suna ciudat față de ceilalți apostoli. Poate că fiecare a avut dificultăți și noi știm clar că până și la ni unii slujitori eminenți ai Domnului, acele dificultăți au condus la raționamente care și-au permis implicit să afecteze încrederea pe care credinciosul se cuvine să o aibă într-o scriere inspirată, raționamente care la ei sunt convins că au fost mari greșeli. Oricum, acesta rămâne un fapt binecunoscut. Până și un om renumit pentru minunata lucrare a lui Dumnezeu, cum a fost Luther, a arătat un dispreț necuvenit față de epistola lui Iacov. Nu este necesar să mai aducem nici un argument pentru a dovedi că el nu avea măcar un motiv întemeiat și că necredința lui nu prea se poate justifica și că acea greșeală a făcut un rău pe măsura renumelui său deoarece influența cuvintelor unui lider care se rătăcește este cu atât mai periculoasă. De atunci partida lutherană din Germania a manifestat dintotdeauna cea mai puternică înclinație de a-și permite să manipuleze în voie cuvântul lui Dumnezeu, ceea ce probabil că se face în alt duh decât Cel care se cuvine. Cine oare se mai poate mira că, de la reformă încoace, aceasta a devenit o deprindere care a evoluat ducând la formele raționalismului din zilele noastre, mai mult sau mai puțin accentuate? Oamenii care propagă acestea nu reflectă deloc și nu pot simpatiza nici un pic cu credința divină, dar, cu toate acestea, sunt dispuși să-l citeze pe Luther ca aprobând anticipat duhul lor sceptic față de cuvântul lui Dumnezeu.

Adevărul este că valoarea ambelor cărți, atât a celei a lui Iacov cât și a celei a lui Iona se datorează, după cum am văzut, tocmai caracterului lor deosebit. Dacă omul este îngust, Dumnezeu nu este așa, iar, pentru noi, înțelepciunea înseamnă a fi scoși din micimea noastră și aduși în sfera largă a gândurilor lui Dumnezeu. Prin urmare vom descoperi că, departe de a minimiza harul, epistola lui Iacov nu poate fi înțeleasă decât de cineva care a înțeles harul lui Dumnezeu și rămâne în el. Iacov este singurul apostol care folosește expresia „legea desăvârșită a libertății“ (1.25), care presupune nu legea ci harul. De aceea, numai înțelegerea slabă a harului i-a făcut pe oameni să-și imagineze că epistola lui Iacov prezintă un fel de sperietoare legalistă. Dacă ei ar fi citit având libertatea harului atunci ar fi văzut adevărata putere a Duhului lui Dumnezeu care îl face pe creștin să înțeleagă libertatea lui.

Cam în același fel mi se pare că și Iona, cu toate că el personal era foarte evreu ca sentimente, a fost totuși folosit de Dumnezeu ca o mărturie finală dată de Dumnezeu în Vechiul Testament către națiuni. Ninive era pe atunci capitala regatului Asiriei, o mare putere în lume înainte ca Babilonul să fi început să aspire la a deveni imperiul suprem și înainte ca el să dobândească acea poziție. Babilonul era una din cele mai vechi cetăți, existând probabil înainte de Ninive, dar nu i s-a permis să câștige supremația înainte ca Israel să fi fost încercat pe deplin și să se fi arătat și falimentul lui Iuda și al casei lui David. Iona a fost unul dintre primii profeți. El a trăit în zilele lui Ieroboam al II-lea. Cred că speculațiile moderne l-au plasat probabil cu o sută de ani mai târziu, dar aceasta nu are prea multă importanță. Important este sensul profeției. Mai este încă un aspect deosebit care merită să fie remarcat la Iona, și anume că această carte diferă de ceilalți profeți mici prin aceea că, în cea mai mare parte, ea este profeție prin fapte și mai puțin prin cuvinte. Întreaga istorie a lui Iona este un semn. Prezintă importanță nu atât ce a spus cât ce a făcut și căile lui Dumnezeu cu el, ceea ce mă voi strădui să vă prezint.

Noul Testament indică unele părți importante din această profeție și cred că vom descoperi că ne dă cheia pentru a înțelege sensul ei. Însușii Domnul nostru se referă la Iona, mai ales în ceea ce se poate spune că a atras necredința multor teologi. Cunoaștem bine că aceia care sunt familiarizați cu raționamentele obișnuite în lumea religioasă au întâmpinat mari dificultăți în faptele prezentate de cartea Iona. Adevărul este că, ca și în alte părți, ei se poticnesc de ceea ce susține profeția, de dificultățile pe care le prezintă un miracol. Dar eu gândesc că un miracol, deși este, fără-ndoială, o exercitare a puterii divine și ceva care iese complet din cadrul experiențelor obișnuite ale oamenilor, este o intervenție vrednică de Dumnezeu într-o lume căzută. Miracolul este o pecete a adevărului pusă de un Dumnezeu plin de îndurare, care nu lasă ca făptura căzută și lumea pierdută să fie distrusă complet. Deci, în loc să privească miracolele ca fiind dificultăți, oricine cunoaște ce este Dumnezeu se poate aștepta ca El să facă miracole într-o lume ca aceasta. Nu vreau să spun să le facă în mod arbitrar sau în momentele în care ne-ar conveni nouă, pentru că deși există răspunsuri la rugăciuni și lucrări ale lui Dumnezeu potrivit rugăciunilor, consider că nu trebuie confundate miracolele cu răspunsurile la rugăciune, chiar dacă acestea sunt deosebit de scumpe nouă. Pentru că un răspuns la rugăciune nu este mai de neînțeles decât ar fi ca o cerere fierbinte adresată unui om să te facă să te gândești la o intervenție cu totul deosebită. Cum poate fi pentru Dumnezeu o dificultate să asculte strigătul copiilor Săi? S-au cufundat oare oamenii botezați într-un epicurianism degradant? Este cu adevărat o enormitate să excluzi orice intervenție în har a lui Dumnezeu în viața de zi cu zi și nu există vreo dovadă mai puternică despre ce a ajuns să fie omul în creștinătate decât această concepție că răspunsurile speciale la rugăciune sunt ireconciliabile cu legile generale pe care Dumnezeu le-a făcut să guverneze universul și omenirea. Fără-ndoială, există principii generale pentru tot ce este în univers și pentru căile morale ale lui Dumnezeu cu oamenii și pentru cum îi tratează El pe copiii Săi. Dar niciodată nu trebuie să excludem că El personal, ca Dumnezeu, chiar când nu este un miracol, știe cum să facă pentru ca sufletele care se încred în El să simtă că grija Lui față de ei este o realitate.

În cazul de față avem o autoritate care cântărește mai mult decât toate dificultățile pe care le poate strânge necredința deoarece este clar că Domnul Isus scoate în evidență aspectul care prezintă cel mai mare grad de dificultate și, cu atotputernicia Lui, pune pe el pecetea adevărului. Nu puteți primi cuvintele Domnului Isus împotriva tuturor oamenilor din toate timpurile? Ce credincios ar oscila între a avea încredere în Omul al doilea și cel dintâi? Domnul Isus S-a referit la faptul că Iona a fost înghițit de peștele cel mare sau cum vreți să numiți acea creatură și eu nu voi intra în dispută cu naturaliștii dacă a fost un rechin, un cașalot sau altceva. Aceasta nu prezintă prea multă importanță. Îi vom lăsa pe acești oameni de știință să se ocupe de asemenea detalii, dar faptul în sine este că un pește mare l-a înghițit și apoi l-a dat afară în viață și aceasta este important să afirmăm. Numai pe aceasta este nevoie să ne bazăm: pe realitatea literală a faptului afirmat. Nu este necesar să ne imaginăm că un pește a fost creat în mod special pentru aceasta. Sunt destul de mulți pești capabili să înghită un om, sau, cel puțin așa a fost atunci. Și dacă atunci a fost unul aceasta este suficient. Dar acest fapt nu numai că este afirmat în Vechiul Testament, ci este reafirmat și aplicat în Noul Testament de Însuși Domnul nostru. Orice om care dispută aceasta va trebui să dea socoteală înaintea scaunului de judecată al lui Hristos.