Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Habacuc 2:1-20 - Jean Koechlin

de Jean Koechlin - 01 Decembrie 2016

Habacuc 2:1-20

Atunci când ne confruntăm cu încercarea, de orice fel ar fi ea, să procedăm şi noi precum Habacuc: să ne suim în acest turn (comp. cu Proverbe 18.10), care pe de o parte ne apără şi ne ţine departe de zbucium, iar pe de altă parte ne permite să privim totul de sus, din însăşi perspectiva lui Dumnezeu (Isaia 55.8,9).Slujitorul lui Dumnezeu primeşte acolo răspuns la neliniştea lui: „cel drept – i se spune – va trăi prin credinţa lui“ (v. 4). Iată cheia pentru situaţia prezentă. În jurul lui nimic nu s-a schimbat: vrăjmaşii sunt mereu acolo, iar formele de nelegiuire se desfăşoară toate nestingherite. Credinţa celui drept se poate însă sprijini pe certitudinile Cuvântului Dumnezeului său. Întrebările lui neliniştite încetează. Crede şi înţelege că acelaşi pământ care astăzi este plin de deşertăciune în curând „se va umple de cunoştinţa gloriei Domnului“ (v. 14; Isaia 11.9). Este învăţat cu privire la soarta celor răi, deşi judecata lor este încă suspendată (v. 6-20). Şi observaţi cât contrastează faptele celor necredincioşi cu dreptatea şi trăirea prin credinţă – credinţă necesară atât pentru a fi mântuit, cât şi pentru a străbate lumea! Acest verset 4, citat de trei ori în epistole (Romani 1.17; Galateni 3.11; Evrei 10.38), stabileşte un adevăr de o importanţă capitală: credinţa este singurul mijloc pentru a dobândi îndreptăţirea şi viaţa veşnică.