Fapte 23:1-15

Comandantul tot nu-şi explică furia iudeilor împotriva unui om căruia nu-i găseşte nimic de reproşat. Pentru a se lămuri, aduce prizonierul înaintea sinedriului. Un cuvânt abil al lui Pavel (dar oare era el rostit prin Duhul?) atrage de partea sa partida fariseilor. Învierea lui Isus Hristos era fundamentul doctrinei sale şi, indirect, cauza împotrivirii iudeilor. Pavel însă nici nu mai are ocazia să pronunţe numele Mântuitorului său; a aruncat acest măr al discordiei între adversarii tradiţionali – fariseii şi saducheii – şi „o mare tulburare“ se şi stârneşte în sinedriu. Încă o dată, comandantul trebuie să-l pună pe Pavel în siguranţă.După toate aceste evenimente însă, apostolul, singur şi descurajat, are nevoie de reconfortare. Domnul Însuşi îi face o vizită şi stă lângă slujitorul Său (v. 11). Fără niciun reproş – dimpotrivă, recunoaşte mărturia curajoasă pe care Pavel tocmai a dat-o la Ierusalim – El îl mângâie şi îi aduce aminte de adevărata lui misiune: de a vesti mântuirea nu iudeilor, ci naţiunilor. Va pleca la Roma cu această ţintă.De am putea face şi noi neîntrerupt experienţa că „Domnul este aproape“ şi că nu trebuie să ne îngrijorăm „de nimic“ (Filipeni 4.5,6; 2 Timotei 4.17)!