Evrei 10:1-18

Necesitatea de a repeta mereu jertfele vechiului legământ arăta că ele erau ineficiente. La drept vorbind, ele constituiau numai un act de comemorare a păcatului (v. 3). Dreptatea lui Dumnezeu nu era satisfăcută şi cu atât mai mult El nu-Şi putea găsi plăcerea acolo. Atunci S-a prezentat Cineva care a preluat cauza noastră. Numai Isus era Obiectul în care Tatăl Îşi putea găsi toată plăcerea şi numai El putea fi jertfa plăcută şi sfântă, adusă o dată pentru totdeauna. În vreme ce preoţii de pe pământ erau mereu în picioare, pentru că ei nu-şi terminau niciodată slujba, Hristos S-a aşezat, dovadă a faptului că lucrarea s-a încheiat. Şi Cel care „S-a aşezat pentru totdeauna“ ne-a „făcut desăvârşiţi pentru totdeauna“ (v. 12, 14). Da, perfecţi, aşa ne vede Dumnezeu, păcatele noastre fiind spălate. Şi aceasta nu în viitor, ci este un fapt împlinit şi definitiv. Dar să nu uităm că lucrarea făcută pentru noi este însoţită şi de o lucrare actuală în noi. Domnul doreşte să pună dragostea şi poruncile Lui în inima fiecăruia dintre noi (comp. v. 16 şi cap. 8.10). Dacă I-a spus Tatălui, când a venit în lume: „Este desfătarea Mea, Dumnezeul Meu, să fac plăcerea Ta, şi legea Ta este în lăuntrul inimii Mele“ (v. 7, 9; Psalmul 40.6-8), cum să nu dorească El ca toţi ai Lui să-I semene?