Versetul zilei

Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.

Galateni 5:22-23 (VDC)

Evrei 10:19-31 - Jean Koechlin

de Jean Koechlin - 02 Decembrie 2016

Evrei 10:19-31

Lucrarea de har este încheiată. Cel care a împlinit-o este înălţat mai presus de ceruri (cap. 7.26). Şi noi suntem invitaţi să intrăm acolo, mergând pe urmele Lui, pe calea cea nouă şi vie, deschisă de atunci pentru adoratori. Sângele lui Isus, perdeaua ruptă, intervenţia unui mare preot în favoarea noastră dau siguranţă deplină credinţei noastre. Să ne apropiem, fraţilor, „cu deplină libertate“ (v. 19, 22). Nimic să nu ne împiedice să intrăm în locurile sfinte, … nici să ne alăturăm regulat strângerilor copiilor lui Dumnezeu (v. 25). Nu pentru a trăi singuri şi egoişti ne-am întors la Dumnezeu. Să ne încurajăm unii pe alţii la dragoste şi la dăruire.Sfârşitul paragrafului este deosebit de solemn. Păcătuind în mod voit, iudeii care-şi ziceau creştini reveneau la lege şi astfel călcau în picioare pe Fiul Sfânt al lui Dumnezeu, pângărind sângele Lui scump şi batjocorind harul. Dar aceasta se poate aplica şi copiilor cu părinţi creştini, care, respingând învăţătura primită în tinereţe, aleg în mod voit calea lumii. Tineri prieteni care aveţi privilegii aşa de mari, calea către cer nu vă va fi mereu deschisă. Apropiaţi-vă acum (Ioan 6.37).