Efeseni 5:22-25

Soţiile, supuse bărbaţilor lor (5.22-25)

Toate aceste îndemnuri detaliate, care continuă de la capitolul 4.17, au fost îndreptate către toţi credincioşii. Acum avem îndemnuri speciale, şi cu versetul 22 apostolul se îndreaptă către soţii. Pentru ele îndemnul se cuprinde într-un singur cuvânt: supuneţi-vă. Aceasta urmează în mod natural din îndemnul general la supunere din versetul 21. Dificultatea cu privire la supunere este că ea atrage după sine nesusţinerea propriei voinţe. Dar este destul de clar în rânduiala lucrurilor aşa cum au fost stabilite de Dumnezeu pentru lumea aceasta, locul de supunere este dat soţiei. Locul ei este ca un tip al poziţiei în care adunarea stă faţă de Hristos. După cum Hristos este „Capul adunării”, toată autoritatea şi puterea fiind asigurate în El, tot aşa soţul este „capul soţiei”.În practică, de-a lungul secolelor, adunarea (ca mărturie a întregului) s-a arătat departe de adevărata ei poziţie. „Adunarea este supusă lui Hristos”, potrivit planului divin; ea a fost foarte nesupusă în comportarea ei practică. Ea a acţionat cum a vrut ea şi a dat rânduieli ca şi cum ea ar fi fost Capul, nu trupul. De aici vine confuzia din adunări. Tot aşa, când o soţie, chiar o soţie creştină, dă la o parte autoritatea soţului ei, rezultă tulburare într-un fel asemănător.Soţia poate spune totuşi că are un soţ foarte stângaci şi incompetent. Şi uneori aşa este. Dar remediul nu este răsturnarea ordinei divine. Desigur, adunarea nu are o astfel de scuză, pentru că are un Cap absolut perfect; şi El este nu numai Capul trupului, ci şi Mântuitorul.

Datoria soţului: dragostea, o responsabilitate mai mare (5.25)Deoarece soţul, chiar şi cel credincios, este deseori foarte imperfect, şi întotdeauna într-o măsură oarecare imperfect, primeşte un îndemn mai lung. Într-un cuvânt, datoria lui este dragostea. Este uşor de văzut că dacă soţul îi dă soţiei dragostea care este dator s-o dea, ea nu va avea mare dificultate să-şi arate supunerea pe care o datorează. În mod evident, răspunderea cea mare este pusă pe umerii soţului. El trebuie să o iubească, şi ea să fie supusă; dar iniţiativa rămâne asupra lui.

Dragostea lui Hristos pentru Adunare în trecut, în prezent şi în viitor (5.25-27)Când ne întoarcem de la responsabilitatea care este asupra soţului, ca tip al antitipului care se vede în Hristos, ne aflăm în prezenţa perfecţiunii. Iniţiativa a fost în adevăr a Lui, şi El Şi-a arătat-o într-un fel foarte minunat. El nu numai că a iubit Adunarea, dar S-a şi dat pe Sine Însuşi pentru ea. Pe lângă aceasta, a îndeplinit şi sfinţirea şi curăţirea ei practică, şi în cele din urmă El Şi-o va prezenta pentru Sine Însuşi în glorie într-o perfecţiune care se potriveşte în mod absolut cu Sine Însuşi.Dându-se pe Sine Însuşi pentru Adunare, faptul acesta a avut loc în trecut, în moartea şi învierea Sa. Sfinţirea şi curăţirea despre care se vorbeşte în versetul 26 se împlinesc în prezent, prin mijlocirea Cuvântului. Curăţirea despre care este vorba aici este cu apă, nu cu sânge. Deosebirea dintre aceste două este importantă. Sângele curăţeşte , în adevăr, aşa cum este scris în 1 Ioan 1.7, dar face aceasta într-un sens juridic. Sângele ne înlătură vina şi în felul acesta ne curăţeşte de toate înaintea marelui judecător. Apa Cuvântului ne curăţă din punct de vedere moral; aceasta se face în inimă şi în caracter, şi prin urmare în toate căile noastre. spălarea în prezent a Adunării prin Cuvânt are loc desigur în inimile şi vieţile celor sfinţi din care este formată Adunarea.Prezentarea Adunării în perfecţiune va avea loc în gloria viitoare. Va fi chiar darul lui Hristos pentru Sine Însuşi! Ea va fi toată propria Sa lucrare; pentru că El a iubit-o, El S-a dat pe Sine Însuşi , El a sfinţit-o, El a curăţit-o şi, aşa cum adaugă versetul 29, El o hrăneşte, El o îngrijeşte, şi în final El Şi-o prezintă Lui Însuşi. Desigur, o lucrare minunată şi un triumf minunat! Să avem în vedere acest aspect al lucrurilor îndeosebi când suntem descurajaţi de dificultăţile prezente din adunare.