Efeseni 1.18

Luminarea ochilor inimii pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu

Cunoaşterea aceasta este realizată cu „ochii inimii”. Nu este o înţelegere intelectuală rece, ci o cunoaştere plină de afecţiune. Poate fi cineva rece când Hristos este centrul? Şi cunoaşterea aceasta îşi are centrul în Hristos; pentru că deşi „cunoaşterea Lui” cu care se sfârşeşte versetul 17 se referă la Dumnezeu Tatăl, ea nu poate decât să ne îndrepte spre Hristos, singurul care ni-L descoperă pe Tatăl. Pentru a avea cunoaşterea deplină a Tatălui trebuie să-L cunoaştem pe Hristos, Fiul.Mai întâi, rugăciunea apostolului avea în vedere starea spirituală a cititorilor săi. Lucrurile lui Dumnezeu pot fi distinse de cei ai căror ochi ai inimii sunt luminaţi. Sunt multe lucruri, atât în lumea din jurul nostru cât şi în noi înşine, cărora dacă li se permite, formează în mod inevitabil un fel de strat subţire de cataractă pe ochii noştri spirituali şi ne împiedică înţelegerea. Aceasta ne ajută să înţelegem de ce, scriind lui Timotei, apostolul Pavel spunea: „Ia seama la tine însuţi şi la învăţătură” (1 Tim 4.16). Dacă nu lua seama la sine însuşi n-ar fi fost în stare să înţeleagă suficient de bine doctrina. Şi nici noi.

Trei părţi ale rugăciunii: în legătură cu chemarea (v3-7), cu moştenirea (10-14) şi cu puterea lui Dumnezeu.După aceasta, rugăciunea însăşi se prezintă în trei părţi care sunt în legătură cu chemarea, moştenirea şi puterea pe care Dumnezeu o face să se arate pentru scopurile pe care le are faţă de noi. Chemarea a fost prezentată în versetele 3-7 şi moştenirea în versetele 10-14, în timp ce puterea nu fusese menţionată mai înainte, ci ni se arată în versetele de încheiere ale capitolului 1 şi în capitolul 2.

Speranţa chemării LuiAm putea rezuma „chemarea Lui”, aşa cum ne este explicată în cele dintâi versete, într-un singur cuvânt: înfierea. Rugăciunea totuşi nu este numai ca să cunoaştem chemarea aceasta, ci şi speranţa chemării Lui. Şi care este speranţa aceasta? Dacă El , care ne-a chemat, este Dumnezeu Însuşi, dacă poziţia pentru care ne-a chemat este cea de fii, dacă locul acesta este al nostru „prin Isus Hristos”, şi în felul acesta în Hristos, ce avem de aşteptat? Ce altceva decât gloria cerească?Nu era o rugăciune măruntă. Am fi dispuşi să o privim cu uşurinţă şi să spunem: Bine, dar noi ştim lucrul acesta; toţi aşteptăm să mergem în cer când murim – prin aceasta doar arătăm că încă nu cunoaştem bine semnificaţia speranţei acesteia. Dacă ochii inimilor noastre ar fi atât de luminaţi ca s-o cunoaştem, am fi eliberaţi în întregime de atracţiile lumii care ne înconjoară. Am fi cu totul ridicaşi deasupra influenţelor ei nesfinte şi am fi gata să trecem prin ea într-un fel care să-l glorifice pe Dumnezeu.

Bogăţia gloriei moştenirii Lui în sfinţi Avem să cunoaştem nu numai ce este moştenirea aceasta. La cunoaşterea ei am putea ajunge uşor într-un fel intelectual, citind versetele care vorbesc despre ea. Dar care este bogăţia gloriei moştenirii acesteia? De notat, este moştenirea Lui, nu a noastră. Şi ea este „în sfinţi”, ceea ce înseamnă aşa cum înţelegem nu atât de mult că sfinţii formează moştenirea – deşi ei formează o parte din ea, fără îndoială – cât mai ales că în cei sfinţi El Îşi va primi moştenirea.Când Dumnezeu a trecut pe Israel prin Iordan ca să cucerească ţara Canaanului, El Însuşi a luat iniţiativa, prin aducerea chivotului. Li s-a spus: „Iată, chivotul legământului Domnului întregului pământ trece înaintea voastră în Iordan” (Iosua 3.11). Dumnezeu a luat în stăpânire ţara în poporul Său Israel, adică punându-i pe ei în stăpânire. Îndată ce El Îşi va îndeplini dreptul Său pentru pământul întreg în Israel, gloria perioadei mileniului va începe. Va fi o glorie măreaţă pe pământ. Şi care vor fi bogăţiile acestei glorii cereşti când Satan şi oştile lui vor fi aruncate din cer, iar sfinţii îşi vor avea locul în cer şi, aşa cum ne-a spus versetul 10, Hristos este centrul suprem şi care uneşte în acele locuri ale binecuvântării? Vor fi bogăţii dincolo de posibilităţile noastre de gândire. Numai Tatăl gloriei ne poate da din cunoaşterea ei spirituală.