Versetul zilei

„Să-ți respecți tatăl și mama“ este prima poruncă însoțită de o promisiune „ca să-ți fie bine și să ai viață lungă pe pământ!“.

Efeseni 6:2-3 (NTR)

Daniel 8:19-22 (E. P. Vedder, Jr.)

de E. P. Vedder Jr. - 22 Martie 2016

Iată, te voi face să cunoşti ce va fi la sfârşitul mâniei; pentru că sfârşitul va fi la un timp hotărât. Berbecul pe care l-ai văzut având cele două coarne sunt împăraţii Mediei şi ai Persiei. Şi ţapul cel păros este împăratul Greciei; şi cornul cel mare care era între ochii lui este cel dintâi împărat. Şi că s-a frânt şi s-au ridicat patru în locul lui: patru împărăţii se vor ridica din această naţiune, dar nu cu puterea lui. Daniel 8.19-22

Există câteva paralele interesante între visul lui Nebucadneţar din Daniel 2 şi viziunile lui Daniel din capitolele 7 şi 8. Împăratului dintre neamuri Dumnezeu i-a descoperit cursul istoriei imperiilor lumii sub imaginea unei statui uriaşe din diferite metale. Lui Daniel, om evlavios, aceleaşi imperii i-au fost prezentate sub caracterul lor moral, în chip de fiare monstruoase. Capitolul opt oferă detalii despre două dintre acestea. S-ar putea ca un om nemântuit să fie uimit de puterea şi gloria împărăţiilor lumii, dar numai un om al lui Dumnezeu poate aprecia ce sunt ele în ochii lui Dumnezeu. Omul pus în cinste şi fără pricepere nu rămâne; el este asemenea fiarelor care pier, aşa cum ne spune Psalmul 49.12,20.

Capitolele 7 şi 8 ne duc înapoi, către primul şi cel de-al treilea an al domniei lui Belşaţar. În capitolul 8, Daniel se află în Susa, capitala provinciei Elam, pentru treburile împărăţiei (versetele 2 şi 27). Pe măsură ce timpul captivităţii poporului Israel se apropie de sfârşit, Dumnezeu îi arată lui Daniel cum vor fi imperiile care vor veni. Dar profeţia înseamnă mai mult decât scrierea dinainte a istoriei. Din evenimentele care vor avea loc în imperiile viitoare putem vedea în imagini ce vor face conducătorii nelegiuiţi în timpul necazului care va veni peste acest pământ după ce Adunarea va fi răpită în glorie. Rămăşiţa credincioasă, sfinţii lui Dumnezeu din acele zile, va suferi foarte mult. Dar, mai mult decât atât, Dumnezeu ne îndreaptă întotdeauna ochii spre domnia glorioasă a lui Hristos, care nu va fi distrusă niciodată.