Atunci Daniel a răspuns: … „Darurile tale să fie ale tale şi dă altuia răsplătirile tale; totuşi eu voi citi împăratului scrierea şi-i voi face cunoscut interpretarea. Împărate! Dumnezeul cel Preaînalt i-a dat lui Nebucadneţar, tatăl tău, împărăţia şi mărire şi glorie şi măreţie … Tu, fiul lui, Belşaţar, … te-ai înălţat împotriva Domnului cerurilor … în mâna căruia este suflarea ta … şi nu L-ai glorificat“. Daniel 5.17,18,22,23

Daniel era acum deja bătrân. Trecuseră aproape 70 de ani de când fusese adus în Babilon. Pe tron era un alt împărat, Belşaţar. Armatele medo-persane erau la porţile cetăţii. Belşaţar, simţindu-se în siguranţă, a dat o petrecere măreaţă pentru nobilii săi, pentru soţiile şi concubinele sale, petrecere la care au băut vin din vase de aur şi de argint luate cu multă vreme în urmă din templul lui Dumnezeu din Ierusalim. Dar petrecerea lor a fost întreruptă brusc de o mână ciudată care a scris cuvinte misterioase pe tencuiala zidului palatului. Împăratul şi toţi nobilii săi au rămas înmărmuriţi.

Ce este de făcut? Magicienii, astrologii şi caldeenii nu îi sunt de niciun ajutor. Regina mamă intervine şi îi recomandă să îl cheme pe Daniel: în el se află un duh deosebit de ales şi duhul dumnezeilor şi lumină şi înţelegere şi o înţelepciune deosebită. I se oferă o răsplată uriaşă în schimbul interpretării scrierii.

„Lucrurile au mers prea departe“, îi spune Daniel împăratului. „Răsplătirile tale sunt fără valoare. Nu ai luat seama la lecţiile pe care Dumnezeu ţi le-a dat prin felul cum a lucrat cu Nebucadneţar. Numărat, numărat, cântărit şi împărţit! Dumnezeu a numărat zilele împărăţiei tale şi i-a pus capăt. Tu, Belşaţar, ai fost cântărit în balanţă şi ai fost găsit fără greutate. Împărăţia ta a fost împărţită şi a fost dată mezilor şi perşilor.“

„Nu vă amăgiţi! Dumnezeu nu Se lasă batjocorit!“ Oricine Îl sfidează va avea de suferit. În aceeaşi noapte, Babilonul a fost luat şi Belşaţar a fost ucis.