Instrucțiuni practice privind folosirea banilor

În a doua parte a acestei cărți am dori să abordăm diferitele probleme pe care noi, fiind creștini, le întâmpinăm în folosirea în viața de zi cu zi a banilor și bunurilor materiale. Dorim să dăm ajutor din Cuvântul lui Dumnezeu pentru ca să putem recunoaște cheia pentru adevărata mulțumire.

Prima tranzacție financiară

Geneza este cartea începuturilor, în care sunt menționate pentru prima dată multe adevăruri de bază. Aceasta este valabil și în legătură cu banii. În Geneza 23:7-16 Dumnezeu ne dă, prin intermediul lui Avraam, un exemplu cum trebuie să folosim bunurile materiale și cum să ne comportăm în afaceri. Avraam trăia ca străin în țara Canaanului și, cu toate că Dumnezeu promisese că avea să-i dea acea țară lui și descendenților lui, el nu avea în proprietate nici măcar un metru pătrat de teren. Când a murit Sara, soția lui, pentru a-i face o înmormântare cum se cuvenea a trebuit să cumpere un petic de pământ. Nu a dorit să se îmbogățească pe seama altora sau să primească daruri de la lume (v. Gen. 14:23). Se cuvine să observăm în mod special două aspecte cu privire la această achiziție:

a) A dorit să cumpere pământul la prețul pieții (v. 23:9)

b) A plătit „patru sute de sicli de argint, care mergeau la negustor“

În acea afacere s-a comportat cinstit și cu integritate. Cum ne comportăm noi în afaceri în această lume? Ne lăsăm cumva influențați de practicile ilegale sau dubioase care sunt frecvente la cei din jurul nostru? Avraam nu a dorit să facă o afacere clandestină, ci a negociat deschis și în prezența mai multor martori. A plătit un preț la valoarea pieții. Astfel, dreptul de proprietate a fost stabilit în mod clar. Și faptul că el a cumpărat în mod oficial acel ogor înaintea mai multor martori s-a arătat a fi de folos mai târziu, când Iacov a murit în Egipt și a dorit să fie înmormântat în locul de înmormântare al familiei (v. Gen. 50:13). Toți descendenții săi se mutaseră în Egipt și nimeni din familia lui nu mai locuia acolo, dar era cunoscut că acel loc de înmormântare îi aparținea lui Avraam și descendenților lui. Cum ar fi fost dacă Avraam nu ar fi plătit nimic pentru acel teren? Dumnezeu ne arată că acest exemplu este valabil și de urmat întotdeauna: să fii cinstit în afaceri.

Datoriile

În zilele noastre este relativ normal să ai datorii. Deficitele multor țări sunt înspăimântător de mari. Dar și multe persoane fizice au mari datorii. Tendința este: „cumpără acum, plătește mai târziu“. Au crescut mult creditele de consum – acele credite pe care oamenii le contractează pentru a achiziționa bunuri de consum, din acelea care nu au o valoare de durată, spre deosebire de bunurile imobiliare pentru care se poate face o ipotecă.

Mână-n mână cu contractarea de datorii merge și comportamentul rău la plată. Facturile rămân neplătite până la a doua sau a treia notificare prin poștă sau până ce vin executorii.

Definiția datoriei

În Biblie, pentru cuvântul „datorie“ nu găsim nicăieri o definiție clară. Dar putem spune că o persoană are datorii financiare dacă este îndeplinită vreuna din următoarele condiții:

Când o plată nu este făcută la termen

Dacă cineva plătește cu un card de credit, scadența este în luna următoare. Dacă acea plată este făcută la termen, atunci nu este nici o datorie, dar dacă nu este posibil să fie făcută plata, atunci rezultă o datorie.

Dacă suma datorată depășește valoarea bunurilor achiziționate

De exemplu, cineva cumpără o casă. În cele mai multe cazuri, acea persoană nu poate plăti întregul preț imediat. Dacă valoarea de piață a casei scade sub valoarea soldului ipotecii și persoana nu poate continua sp plătească, atunci casa va valora mai puțin decât banii pe care îi datorează.

Sunt multe lucruri care își pierd toată valoarea sau o mare parte din valoarea lor imediat după ce au fost cumpărate. O mașină nouă pierde până la o treime din valoarea ei de îndată ce a fost scoasă din showroom. În cazul altor bunuri, cum ar fi îmbrăcăminte, încălțăminte sau mobilier, deprecierea este și mai mare. Cine cumpără asemenea lucruri pe credit, fără să aibă bani cu care să le plătească, acea persoană se îndatorează.

Principiile lui Dumnezeu cu privire la datorie

Ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la datorie? Romani 13:8 spune: „Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii; pentru că, cine iubeşte pe altul a împlinit legea“. Aceasta înseamnă că un creștin nu trebuie să fie influențat de tendința lumii de a avea datorii. Biblia ne dă multe motive pentru aceasta:

Pentru că datoria ne aduce într-o relație de dependență

„Bogatul stăpâneşte peste săraci şi datornicul este slujitorul creditorului“ (Prov. 22:7)

Acest principiu este valabil de secole. Este evident că deseori bogații îi asupresc și îi exploatează pe cei săraci. Creditorul stabilește regulile pentru debitor. Prin urmare, dacă ajungem să avem datorii intrăm într-o relație de dependență nedorită, care nu este după gândul lui Dumnezeu.

Pentru că Tatăl din ceruri se îngrijește de noi

„Pentru că toate acestea naţiunile le caută; pentru că Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi nevoie de toate acestea“ (Mat. 6:32)

Tatăl nostru din ceruri știe ce anume ne este necesar ca să trăim. De ce să nu ne încredem în El că se va îngriji de noi? Datoriile sunt deseori rezultatul faptului că noi cumpărăm ceva care nu ne putem permite. Vreau să-mi îndeplinesc imediat dorința în loc să aștept până când voi avea suficienți bani și, cum nu pot plăti imediat, fac datorii. În zilele noastre este atât de ușor să folosești cardul de credit și chiar suntem încurajați să facem aceasta. Dar un asemenea card trebuie să fie numai un mijloc de plată. Nu se cuvine oare ca noi să ne încredem mai mult în Tatăl ceresc pentru că El se îngrijește de noi? El nu ne dă tot ce dorim noi, dar ne de în mod sigur ceea ce avem nevoie. În plus, niciodată nu este bine să trăim peste ceea ce ne putem permite deoarece aceasta conduce, inevitabil, la datorii.

Deoarece Hristos ne-a eliberat

„Hristos ne-a pus în libertate; rămâneţi deci tari şi nu vă prindeţi din nou într-un jug al robiei!“ (Gal. 5:1)

Prin moartea Lui, Isus Hristos ne-a eliberat de sub robia legii, a lumii și a diavolului. Dacă, fiind creștini, angajăm datorii, atunci negăm această eliberare prin faptul că intrăm într-o relație de dependență. Sunt oameni care nu mai dispun de veniturile lor lunare deoarece datoriile lor sunt atât de mari încât cea mai mare parte din ceea ce câștigă trebuie să dea pentru a plăti datoriile și dobânzile acumulate. Asemenea situații tragice nu sunt după gândul lui Dumnezeu. Dacă ai datorii, atunci plătește-le cât mai curând cu putință! Începe azi și nu mâine! „Nu opri binele de la cei cărora li se cuvine, când este în puterea mâinii tale să-l faci! Nu zice aproapelui tău: «Pleacă şi vino din nou, şi mâine îţi voi da», când ai la tine ce să dai“ (Prov. 3:27-28). Multora nu le pasă de datoriile lor deoarece conștiința li s-a tocit. Psalmul 37:21 spune: „Cel rău ia cu împrumut şi nu dă înapoi, dar cel drept se îndură şi dă“. Îți mai pasă dacă ai facturi pe care nu le-ai plătit la termen? Amintește-ți: ai renunțat la libertatea ta. Mai devreme sau mai târziu vei fi nefericit. Cei care sunt nu au datorii sunt liberi și sunt scutiți de multe întristări.

Garanțiile personale

În unele cazuri o datorie este acoperită printr-o garanție personală. Se pune problema: „Se cuvine ca un creștin să fie garant pentru cineva care are nevoie urgentă de bani?“ În cuvântul lui Dumnezeu găsim răspunsul clar:

„Un om fără minte bate palma, punându-se garant pentru aproapele său“ (Prov. 17:18).

„Nu fi dintre cei care bat palma, dintre cei care sunt garanţi pentru datorii“ (Prov. 22:26).

Dumnezeu dă un avertisment clar să nu te faci garant pentru altcineva. Cei care fac aceasta sunt „fără minte“. De asemenea, Dumnezeu ne arată și consecințele grave pentru cine nu ia aminte la acest avertisment: „Dacă n-ai nimic să plăteşti, de ce să-ţi ia patul de sub tine?“ (Prov. 22:27). Dacă un datornic nu are cu ce plăti datoria, atunci garantul este obligat să plătească, dar dacă el sau ea nu are cu ce plăti, atunci i se va lua ceea ce are. Aceasta înseamnă că a te face garant poate avea consecințe dezastruoase.

Poate vei spune: „Dar cum rămâne cu dragostea frățească? Nu se cuvine să-mi ajut fratele care este în nevoie?“ Sigur că nu se cuvine să ne retragem față de cei care sunt în nevoie, dar ajutorul dat nu trebuie să fie sub forma unei garanții personale deoarece aceasta este, în mod cert, contrar Cuvântului lui Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu spune clar și ce trebuie să facă unul care a ajuns să fie garant pentru aproapele lui: trebuie să se elibereze de această obligație cât mai curând posibil. „Fiul meu, dacă te-ai pus garant pentru aproapele tău, dacă ai bătut palma cu un străin, eşti prins în cursă prin cuvintele gurii tale, eşti înlănţuit de cuvintele gurii tale; fă aceasta acum, fiul meu, şi eliberează-te, pentru că ai căzut în mâna aproapelui tău: du-te, smereşte-te şi insistă pe lângă aproapele tău. Nu da somn ochilor tăi, nici aţipire pleoapelor tale. Eliberează-te, ca o căprioară din mâna vânătorului şi ca o pasăre din mâna păsărarului“ (Prov. 6:1-5).

Unul singur a putut să Se facă garant pentru că avea toate mijloacele: Domnul Isus a devenit garant pentru noi înaintea lui Dumnezeu (Evr. 7:22). La cruce, El a plătit toată datoria noastră. De bunăvoie El a luat asupra Sa toată datoria noastră și a achitat-o deplin prin moartea Lui.

Economisirea

Opusul acumulării de datorii este economisirea. Se cuvine ca un creștin să facă aceasta? Dacă da, atunci cât să pună deoparte? Cuvântul lui Dumnezeu dă un răspuns clar și la aceasta, dar nu ne spune ce procent din veniturile noastre să economisim. În schimb, ne prezintă un principiu pe care se cuvine să-l punem în practică.

În general, cineva care a ajuns la 80 de ani a trăit 20 de ani fiind copil și tânăr, 40 de ani muncind, iar restul vieții ca pensionar. Ocaziile de a economisi există în principal în cei 40 de ani în care cineva lucrează și câștigă bani.

Economisirea este ca a face provizii pentru „iarnă“

Pe această temă, să vedem câteva pasaje din Proverbe:

„Cine adună vara este un fiu înţelept, cine doarme la seceriş este un fiu care face ruşine“ (Prov. 10:5)

În context, vara înseamnă anii în care avem un venit. În acest timp putem strânge pentru când vom ajunge bătrâni. Dar putem privi vara și ca o perioadă mai scurtă - acea parte a muncii noastre în care veniturile noastre depășesc ceea ce ne este necesar pentru ca să trăim. Această diferență ne permite să punem deoparte bani pentru timpul când vom ajunge să nu mai avem de lucru sau când vor apărea obligații neașteptate. Cei care au copii fac bine dacă economisesc pentru ei atunci când sunt mici deoarece, când vor fi mari, costurile pentru îmbrăcăminte, educație și altele vor crește mult.

„Furnicile, un popor fără putere, totuşi îşi pregătesc hrana vara“ (Prov. 30:25).

Furnicile sunt făpturi mici, care nu ies în evidență, dar știu că nu vor mai găsi hrană la venirea iernii și, de aceea, își fac provizii vara. Privind cum ele își strâng pline de zel hrana pentru „familia“ lor învățăm o lecție cu privire la cum ar trebui și noi să punem deoparte ceva pentru „iarnă“. Ceva asemănător vedem și cu Iosif în Egipt. A strâns hrană în cei șapte ani roditori pentru a face față în cei șapte ani de secetă. Este cert că tocmai de aceea Dumnezeu i-a arătat mai dinainte lui Faraon, prin acele vise, cum avea să fie viitorul.

„O comoară scumpă şi untdelemn sunt în locuinţa unui înţelept, dar un om nebun le înghite“ (Prov. 21:20).

Acest verset desemnează ca înțelept pe cineva care strânge anumite provizii pentru viitor, dar spune și despre aceia care cheltuiesc tot ce câștigă – ba uneori chiar mai mult decât atât. Dacă facem ca aceștia din urmă suntem proști. Dacă se întâmplă ceva neașteptat – de exemplu să nu mai avem de lucru sau să fie necesare reparații la mașină sau la casă sau să vină o boală sau familia sau prietenii să aibă nevoie de un ajutor financiar urgent -, atunci nu vom avea nici o rezervă pentru costurile suplimentare. Să ne purtăm cu înțelepciune ca să nu ajungem o povară pentru alții când va veni „iarna“.

Motive pentru a economisi

Nu cunoaștem viitorul. Poate că în clipa de față totul pare promițător, poate că nu avem nici o grijă și trăim fiecare moment bucurându-ne de viață și dorim mai multe lucruri decât ne putem permite, așa că nu economisim. Unii gândesc: „De ce să economisesc? La ratele dobânzilor atât de mici nu merită“. Dar nu se pune problema să acumulezi bogății, ci Cuvântul lui Dumnezeu ne dă alte motive ca sp economisim, pe care le putem rezuma după cum urmează:

• Să avem resurse pentru evenimente neașteptate din viitor
• Pentru investiții sau achiziții viitoare: de exemplu o mașină, o casă, mobilă sau o călătorie
• Pregătirea sistematică pentru bătrânețe (un plan de pensii)
• Pentru a plăti educația copiilor în viitor

Pericolele economisirii

Dar economisirea prezintă și anumite pericole. Se poate să strângem bani pentru că dorim să fim bogați. Se poate ca dorința de înavuțire să nu fie motivul inițial, dar, pe măsură ce acumulăm, să ajungem să dorim să strângem tot mai mult pentru că dorim să avem mai multe resurse financiare. Cuvântul lui Dumnezeu condamnă în mod clar un asemenea comportament egoist.

Când economisim trebuie să evităm investițiile cu risc ridicat. Și astăzi este valabil același principiu ca în trecut: „cu cât este randamentul mai mare, cu atât riscul este mai mare“. Mulți doresc să facă bani repede prin investiții speculative cu risc ridicat. Cuvântul lui Dumnezeu ne sfătuiește să nu facem aceasta: „Gândurile celor harnici duc numai la belşug, dar ale oricui este grăbit, numai la lipsă“ (Prov. 21:5). Eclesiastul 5:13-14 ne avertizează: „Este un rău dureros pe care l-am văzut sub soare: bogăţii păstrate spre răul celui care le stăpâneşte; sau acele bogăţii se pierd printr-o întâmplare rea; şi dacă a născut un fiu, nu rămâne nimic în mâna lui“. O asemenea nenorocire poate fi falimentul unei companii în care avem o participație sau o cădere a acțiunilor pe bursă, care face să dispară dintr-odată o mare bogăție. Bineînțeles, nu există nici un fel de investiții care să ofere siguranță absolută, dar de aceea trebuie să ne investim banii cu înțelepciune și să ne rugăm în legătură cu aceasta, încrezându-ne în Dumnezeu.

Dărnicia

Cuvântul lui Dumnezeu ne oferă un antidot ca să nu cădem în boala de a nu face nimic altceva decât să economisim. Acesta este să dăm altora din bunurile materiale pe care Dumnezeu ni le-a încredințat. Apostolul Pavel ne transmite un cuvânt important pe care l-a spus Însuși Domnul Isus: „Este mai ferice să dai decât să primești“ (Fapte. 20:35). Cei care dau descoperă că acest principiu este întotdeauna valabil în practică: este mult mai plăcut să dai ceva decât să primești un dar. La începutul acestei cărți ne-am amintit că Dumnezeu este un Dumnezeu care dă daruri. În iubirea Lui, care depășește capacitatea noastră de înțelegere, El L-a dat pe Fiul Său preaiubit să moară pentru noi. Nu putea să ne dea ceva mai de preț. Cum răspundem noi față de aceasta? Suntem noi gata să ne deschidem mâna pentru a oferi pentru El ca sacrificiu un ajutor material celor în nevoie?

„Ne-au cerut cu multă stăruinţă harul şi comuniunea slujbei pentru sfinţi“ (2 Cor. 8:4).

Harul – acest cuvânt este folosit aici cu același sens cu a da – nu face ca dărnicia să fie ceva opțional pentru că este un privilegiu, ci aceasta este, în același timp, și o responsabilitate. Dărnicia este o expresie palpabilă a iubirii noastre față de Dumnezeu și a comuniunii noastre cu creștinii care sunt în necazuri. Același cuvânt este folosit aici ca acela care desemnează comuniunea noastră cu Domnul tocmai pentru a sublinia caracterul dărniciei.

De ce dăm?

Iată câteva motive potrivite:

• A da are o influență pozitivă în dezvoltarea caracterului nostru și a atitudinii față de viață. Este un antidot contra răutății, egoismului și iubirii de bani (v. 1 Tim. 6:10).
• Ne face să fim mulțumiți și fericiți. De aceea apostolul Pavel îi învață pe cei bogați „să fie darnici, gata să dea, strângându-şi pentru viitor o temelie bună, ca să apuce adevărata viaţă“ (v. 1 Tim. 6:18-19).
• Este o investiție pentru viitor și ne strângem o comoară în cer: „Vindeţi ce aveţi şi daţi milostenie; faceţi-vă pungi care nu se învechesc, o comoară care nu se pierde, în ceruri, unde hoţul nu se apropie, nici molia nu strică. Pentru că, unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră“ (Luc. 12:33-34).

Cui dăm?

a) Familiilor noastre și rudelor

„Iar dacă cineva nu îngrijeşte de ai săi şi mai ales de cei ai casei, a tăgăduit credinţa şi este mai rău decât un necredincios“ (1 Tim. 5:8, v. și Marc. 7:10-13)

Aceasta este cea dintâi responsabilitate a noastră.

b) Săracilor

În calitate de credincioși nu trebuie să-i neglijăm pe cei săraci când îi întâlnim: „Cine are ochi binevoitor va fi binecuvântat, pentru că dă săracului din pâinea lui“ (Prov. 22:9). „Cine dă săracului nu va duce lipsă, dar cine îşi ascunde ochii va fi copleşit de blesteme“ (Prov. 28:27). Domnul a spus că pe săraci îi vom avea întotdeauna cu noi (v. Ioan 12:8), și așa și este, atât în imediata noastră vecinătate cât și în toată lumea.Efeseni 4:28 ne spune: „Cel care fura să nu mai fure, ci mai degrabă să se ostenească, lucrând cu mâinile lui ce este bine, ca să aibă să împartă celui care are nevoie“.

c) Pentru lucrarea Domnului și pentru slujitorii Lui

Am indica următoarele principii:

„… vrednic este lucrătorul de plata lui …“ (Luc. 10:7; comparați și cu 1 Tim. 5:17-18)

„Cel care primeşte învăţătură în Cuvânt să-i facă parte celui care-l învaţă, din toate bunurile“ (Gal. 6:6)

„Nu ştiţi că cei care se ocupă cu lucrurile sfintee mănâncă de la templu şi că cei care slujesc la altar au parte de la altar? Tot aşa a rânduit şi Domnul celor care vestesc Evanghelia: să trăiască din Evanghelie“ (1 Cor. 9:13-14)

Modalități de a dărui

Pe de-o parte, Cuvântul lui Dumnezeu ne arată că putem da în mod direct. Un credincios care vede o nevoie ajută în acel loc și în acel moment. Ne gândim și la 1 Ioan 3:17: „Dar cine are bunurile lumii şi îl vede pe fratele său având nevoie şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea lui Dumnezeu?“ Un alt exemplu este femeia din Proverbe 31: „Ea îşi întinde mâna către cel întristat; şi îşi întinde mâinile către cel nevoiaş“ (v. 20).

Pe de altă parte, mai multe pasaje din Noul Testament ne învață despre colecta în adunarea locală.

„Prin El deci să-I aducem neîncetat jertfă de laudă lui Dumnezeu, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui. Dar nu uitaţi de binefacere şi de dărnicie, pentru că astfel de jertfe Îi plac lui Dumnezeu“ (Evr. 13.:15-16).

Aici jertfele spirituale (lauda și închinarea), pe care le aducem împreună lui Dumnezeu, sunt asociate ci sacrificiile materiale (a face bine și a dărui). Lui Dumnezeu îi plac aceste două tipuri de sacrificii.

1 Corinteni 16:1-3 ne dă câteva indicii importante cu privire la colecte: „Iar despre colecta pentru sfinţi, cum am rânduit adunărilor Galatiei, aşa faceţi şi voi. În ziua întâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte la el acasă, adunând din ce va fi câştigat, ca să nu se strângă colecte când voi veni. Şi, când voi sosi, pe cei pe care îi veţi aproba, pe aceştia îi voi trimite cu scrisori, ca să ducă darul vostru la Ierusalim“.

Colectele în adunarea locală

Iată câteva aspecte cu privire la a dărui în legătură cu colectele făcute în adunarea locală:

Cui dăm?

Dacă dăm bani la colectă, atunci Îi dăm Domnului Isus și lăsăm ca El să decidă cum vor fi folosiți. El îi va folosi pe frații care au responsabilitatea de a administra banii care s-au strâns. Să nu uităm niciodată că lui Dumnezeu îi face plăcere dacă aducem sacrificii materiale.

Pentru ce dăm?

În Evrei 13:16 ne sunt prezentate două mari scopuri ale colectelor: „a face bine“ și „a dărui“. A face bine înseamnă a oferi suport material celor săraci și nevoiași, în primul rând celor dintre credincioși. A dărui înseamnă sprijin financiar pentru slujitorii Domnului, potrivit instrucțiunilor din Galateni 6.6.

Cum dăm?

Instrucțiunile din 1 Corinteni 16:1-3 ne dau câteva indicii:

a) Dați în secret

„Fiecare dintre voi să pună deoparte“. Aceasta ne arată că a dărui este o chestiune personală între fiecare dintre noi și Domnul și nu îi privește pe alții. „Dar tu, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta“ (Mat. 6:3)

b) Dăruirea să fie metodică

Să fie ceva planificat, nu lăsat la întâmplare, de genul: „Dau ce găsesc în portofel și, dacă nu găsesc nimic, atunci nu dau nimic!“ Să nu fie ceva care ține de emoții. De aceea trebuie să fie un subiect de rugăciune pentru ca să lucrăm în dependență de Domnul și în această privință. Cei care fac un buget vor avea și o coloană pentru lucrarea Domnului. Dacă avem un plan clar, atunci putem da metodic.

c) Dați în mod regulat

Este scris în fiecare zi dintâi a săptămânii, adică în fiecare duminică. Adică nu voi da pentru Domnul numai după ce primesc salariul, ceea ce, de obicei, este o dată pe lună, ci în fiecare săptămână. Apostolul Pavel i-a instruit pe corinteni să dea și să facă în mod regulat colecte ca „să nu se strângă colecte când voi veni“.

Încurajări și promisiuni

Ca o încurajare pentru a da cităm din Biblie următoarele:„ Dar aceasta spun: cine seamănă cu zgârcenie va şi secera cu zgârcenie; şi cine seamănă cu binecuvântări va şi secera cu binecuvântări; fiecare să dea după cum s-a hotărât în inimă, nu cu părere de rău sau de nevoie, pentru că Dumnezeu îl iubeşte pe acela care dă bucuros“ (2 Cor. 9:6-7). Aceasta nu mai necesită nici un fel de explicații. În versetul următor citim răspunsul pe care îl dă Dumnezeu față de generozitatea noastră: „Şi Dumnezeu poate să facă să prisosească orice har către voi, pentru ca, având întotdeauna toată îndestularea în orice, să prisosiţi în orice lucrare bună“ (2 Cor. 9:8).

Când dăm se împlinesc următoarele cuvinte ale Domnului:

„Căutaţi dar întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea vi se vor da pe deasupra“ (Mat. 6:33).

Bugetarea

Un guvern sau o administrație locală trebuie să pregătească un buget anual sau un plan financiar care să ofere o imagine clară a tuturor veniturilor și cheltuielilor prevăzute pentru anul următor. Bineînțeles, nu este posibil să prevezi absolut toate intrările și ieșirile, dar, cu cât este mai bine întocmit planul, cu atât estimarea este mai precisă și implementarea mai ușoară.

Este indicat să fie întocmit un fel de buget și pentru o gospodărie. Unele costuri fixe sunt cunoscute: de exemplu rata lunară pentru ipotecă sau chiria. Alte cheltuieli nu pot fi cunoscute anticipat atât de bine, așa că trebuie să fie estimate. Este mult mai dificil să faci un buget când nu ai un venit lunar regulat, cum ar fi un salariu. În asemenea situații este și mai important să planifici cu multă atenție cheltuielile.

Câteva pasaje din Biblie cu privire la bugetare

În Biblie există câteva referiri la acest subiect. Proverbe 14:8 spune: „Înţelepciunea celui chibzuit este să-şi înţeleagă calea, dar nebunia nebunilor este înşelăciune“. Este deci înțelept să te gândești la situația ta actuală, ce planuri ai pentru viitor și ce costuri pot apărea. A face un buget înseamnă a fi prevăzător în loc să trăiești fără nici o grijă. În Proverbe 24:3-4, Solomon spune: „Prin înţelepciune se zideşte o casă şi prin inteligenţă este întărită; şi prin cunoştinţă se umplu cămările cu toate bunurile scumpe şi plăcute“. O planificare financiară înțeleaptă este de folos când cineva dorește să construiască sau să cumpere o casă. Aceasta ne poate ajuta să nu rămânem fără bani și să nu ajungem la faliment.

Comparația pe care a făcut-o Domnul Isus când a vorbit despre ucenicie este foarte semnificativă:

„Cine dintre voi, vrând să zidească un turn, nu stă întâi şi socoteşte costul, dacă are cu ce să-l sfârşească?“

În domeniul nostru, aceasta înseamnă a face o listă cu veniturile și cheltuielile. Dacă facem o investiție necugetată într-un proiect sau cumpărăm ceva care nu ne putem permite, oamenii vor râde de noi: „Omul acesta a început să zidească şi n-a putut termina“ (Luc. 14:30). Nu numai că vom fi ridicoli, dar alte probleme mai serioase se vor aduna dacă nu putem plăti ceea ce am cumpărat.

De ce este înțelept să întocmești un buget?

Există mai multe motive pentru planificarea financiară particulară:

• De cele mai multe ori banii ne ajung pentru mai multe dacă am întocmit un buget pentru că atunci suntem mult mai atenți cum îi cheltuim. Atunci nu ne vom pune la fiecare sfârșit de lună întrebarea unde s-au dus banii noștri.
• Având un buget este mai ușor să economisim și mai puțin probabil să acumulăm datorii,
• Întocmirea bugetului este ceva care să ne aducă înaintea Domnului în rugăciune pentru ca hotărârile cu privire la cum vom cheltui banii să fie luate în dependență de El.
• Putem stabili priorități punând mai întâi deoparte o sumă pentru Domnul, apoi pentru îmbrăcăminte, vacanțe, etc.

Cum se întocmește un buget?

Pentru a face un plan financiar mai întâi trebuie să stabileți situația financiară curentă făcând o listă de venituri și cheltuieli lunare. Cheltuielile trebuie alocate pe diferite capitole: hrană, îmbrăcăminte, mașină, vacanțe, etc.

Pe această bază puteți face un plan pentru anul următor făcând lista veniturilor și cheltuielilor prevăzute. Unele costuri sunt fixe, altele variază și trebuie estimate. Calculele trebuie să ajungă la un rezultat echilibrat. Dacă cheltuielile ies mai mari decât veniturile, trebuie să reconsiderați cheltuielile variabile:

• Îmi pot permite o mașină atât de scumpă?
• Chiar am nevoie de toate asigurările?
• Chiar am nevoie de atât de multe haine noi?
• Este chiar necesară vacanța atât de scumpă, sau există alternative mai ieftine?

În toate aceste raționamente trebuie aplicat principiul „căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu“. Dacă Domnul și lucrarea lui au prioritate maximă, atunci puteți avea încredere că El vă va ajuta cu celelalte cheltuieli și vă va binecuvânta casa.

Nu abandonați!

Orice buget este de folos dacă este monitorizat. Realizarea lui trebuie urmărită în mod regulat pentru a verifica faptul că ieșirile sunt conform cu planul. Desigur, aceasta înseamnă că trebuie să înregistrăm toate cheltuielile. Se poate să fie un efort serios la început, dar nu abandonați. După o vreme lucrurile vor fi mai ușoare și, dacă veți menține sub control cheltuielile atunci veți putea evita să aveți surpriza că ați rămas fără bani înainte de sfârșitul lunii.

Consilierea financiară

Situația economică diferă de la o țară la alta și, pe deasupra, se poate schimba rapid chiar acolo unde trăim. Cum să ne descurcăm în privința banilor și să luăm cele mai bune hotărâri în ceea ce privește finanțele personale?

Următorul exemplu ilustrează problema. O familie tânără a economisit ceva bani și vrea să cumpere o casă. Pentru că au depozitul necesar, banca este dispusă să le dea creditul ipotecar care acoperă restul sumei necesare. Dar există diferite tipuri de ipoteci. Ce tip de credit să aleagă? Din vreme ce este o decizie pe care o iau probabil o singură dată în viață, nu pot să se bazeze pe experiența anterioară. Ce să facă?

Nu trebuie să ne temem să căutăm îndrumări în chestiuni financiare. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Fără sfat, planurile nu izbutesc, dar prin mulţimea sfătuitorilor sunt întărite“ (Prov. 15:22). Aceasta este indicat mai ales când avem de luat decizii dificile cu consecințe financiare pe termen lung. Prin urmare, este indicat să vorbiți cu părinții sau cu creștini care au experiență în acest domeniu. Tot în cartea proverbe avem următoarele îndrumări:

„Ascultă sfatul şi primeşte îndrumarea, ca să fii înţelept în viitor“ (Prov. 19:20)

„Calea nebunului este dreaptă în ochii săi, dar cel înţelept ascultă sfatul“ (Prov. 12:15).

„Din mândrie vine numai ceartă, dar înţelepciunea este cu cei care se lasă sfătuiţi“ (Prov. 13:10).

Cuvântul lui Dumnezeu arată că trebuie făcută deosebire între sfatul unui credincios și cel al unui necredincios: „Cel drept călăuzeşte pe aproapele său, dar calea celor răi îi rătăceşte“ (Prov. 12:26). Aceasta nu înseamnă totuși ca niciodată să nu primim consiliere financiară de la un expert în domeniul bancar care este necredincios, ci că trebuie să avem mereu în minte faptul că lumea fără Dumnezeu are alte obiective decât credinciosul, care dorește să trăiască în comuniune cu El. Să citim ce a spus David: „Gura celui drept rosteşte înţelepciune şi limba lui vorbeşte dreptate; legea Dumnezeului său este în inima lui, paşii lui nu se vor clătina“ (Ps. 37:30-31).

În cele din urmă, să nu uităm că Domnul dorește să ne călăuzească: „Eu te voi instrui şi te voi învăţa calea pe care trebuie să mergi; Eu te voi sfătui, având ochiul Meu asupra ta“ (Ps. 32:8). În Isaia 9:6, printre altele, El este numit și Sfetnic.

Munca și banii

Slujba pe care o avem are a face cu banii deoarece munca ar trebui să primească bani ca răsplată. Dumnezeu i-a dat omului să muncească înainte ca păcatul să intre în lume: l-a pus pe om în grădina Edenului ca să o lucreze și să o păzească (v. Gen. 2:15), ceea ce cerea muncă manuală. Puțin mai târziu i-a spus lui Adam să dea nume animalelor (Gen. 2:19), ceea ce implică muncă intelectuală. În mod similar, în lumea din zilele noastre există ocupații care cer muncă manuală și ocupații care cer muncă intelectuală. Indiferent cum este cazul, munca este o binecuvântare pentru om deoarece a fost rânduită de Dumnezeu. După căderea în păcat, Dumnezeu i-a spus omului: „În sudoarea feţei tale vei mânca pâine, până te vei întoarce în pământ, pentru că din el ai fost luat; pentru că ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce“ (Gen. 3:19). De când omul a căzut în păcat, munca este cu mult efort și cu necaz pentru că Dumnezeu a blestemat pământul. Prin urmare, suntem confruntați cu două pericole.

Lenea

Sunt oameni care nu pot munci, dar sunt și unii care nu vor să muncească și doresc să trăiască pe cheltuiala statului sau a altora. În Proverbe 6:6-11 citim: „Mergi la furnică, leneşule, ia seama la căile ei şi fii înţelept; ea, care nu are nici o căpetenie, supraveghetor sau conducător, îşi pregăteşte pâinea vara şi îşi adună hrana la seceriş. Până când, leneşule, vei sta culcat? Când te vei scula din somnul tău? Puţin somn, puţină aţipire, puţină încrucişare a mâinilor pentru odihnă, şi sărăcia ta va veni ca un hoţ şi lipsa ta ca un om înarmat“ (Prov. 6:6-11). În Proverbe 31:27 citim despre femeia virtuoasă: „Supraveghează căile casei ei şi nu mănâncă pâinea leneviei“. Noul Testament ne avertizează asupra leneviei: „Dacă cineva nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce“ (2 Tes. 3:10). Pasajul vorbește în special despre cei care „nu vor să lucreze“ și nu despre cei care nu pot lucra pentru că sunt bolnavi sau incapacitați cumva.

Exagerarea cu munca

Deși, din cauza căderii, nu putem evita necazuri și stres la lucru, Dumnezeu nu vrea ca serviciul nostru să devină principalul obiectiv al vieții noastre. Bineînțeles, suntem instruiți să ne facem slujba bine. Noi lucrăm în primul rând pentru Domnul Isus și apoi pentru șef și pentru salariu: „Orice faceţi, lucraţi din suflet, ca pentru Domnul şi nu ca pentru oameni“ (Col. 3:23). Dacă înțelegem bine și punem în practică acest îndemn vom găsi echilibrul astfel încât vom avea timp și pentru căsătorie, familie și strângerile adunării. Harul divin este la dispoziția noastră pentru ca să ne putem elibera și să nu fim înrobiți de muncă și să putem găsi timp pentru lucrurile Domnului. O zi are 24 de ore. Se cuvine să aplicăm următoarea regulă: o treime din timp pentru somn, o treime pentru muncă și o treime pentru alte lucruri. Nu trebuie să gândim: „O zi are 24 de ore, iar dacă nu este suficient, există și noaptea!“

De ce lucrează unii zece ore, douăsprezece ore sau mai multe pentru perioade îndelungate? Pentru ce? Să fie pentru a avea o carieră strălucită, pentru a dobândi prestigiu și a te bucura de recunoaștere sau pentru a ajunge să fii bogat? Sau este cazul că sunt pasionați de muncă?

Atitudinea etică față de bani

Etica și moralitatea sunt strâns legate de bani și muncă. Ce valori ne călăuzesc atunci când este vorba de bani? Suntem noi cinstiți și corecți în tranzacțiile noastre financiare? Domnul Isus a stabilit un principiu divin când a spus: „Cine este credincios în foarte puţin este credincios şi în mult; şi cine în foarte puţin este nedrept, şi în mult este nedrept. Deci, dacă în bogăţia nedreaptă n-aţi fost credincioşi, pe cea adevărată cine v-o va încredinţa? Şi, dacă în ceea ce este al altuia n-aţi fost credincioşi, cine vă va da ceea ce este al vostru?“ (Luc. 16:10-12). Dumnezeu ia notă ce facem când este vorba de bani. Poate aproba El tot ce facem? Să începem cu lucrurile mici:

• Îmi completez eu corect declarația de venituri pe care o transmit autorităților?
• Cum mă port eu când este vorba de bunurile altora? Mă port eu atunci cu tot atâta grijă ca și cu ale mele?
• Nu spun eu nimic atunci când casierul mă taxează mai puțin decât prețul înscrie pe etichetă? Sau reacționez numai atunci când mă taxează mai mult?
• Iau eu uneori ceva care aparține angajatorului meu? Cunoaștem cuvântul: „Să nu furi“ (v. Rom. 13:9). În Tit 2, robii – cărora în zilele noastre le corespund angajații – sunt învățați să nu șterpelească ci să manifeste fidelitate pentru „ca în toate să împodobească învăţătura Dumnezeului nostru Mântuitor“ (v. 10).

Acestea sunt câteva exemple prin care putem testa atitudinea pe care o avem față de bani și bunuri materiale. Să ne ajute Domnul să avem o purtare care Îl onorează pe El chiar și atunci când lumea din jurul nostru gândește și lucrează altfel. Să fim credincioși în lucrurile mici.

Moștenirea

Când împăratul Ezechia s-a îmbolnăvit, Isaia i-a spus: „Aşa zice Domnul: «Rânduieşte-ţi casa, pentru că vei muri şi nu vei trăi»“ (v. 2 Împ. 20:1). Pe măsură ce îmbătrânim, dacă Domnul nu a venit, acest cuvânt este valabil și pentru noi. Ne-am pus noi casa în rânduială? Ne-am pregătit pentru momentul când va veni moartea?

Când se împarte o moștenire, deseori membrii familiei au dezacorduri și chiar se luptă pentru avere (bani și proprietăți). Este indicat să faceți un testament pentru a împiedica asemenea conflicte. Acesta să specifice cum să fie împărțite proprietățile. Dacă nu există nici un testament, atunci moștenirea este împărțită otrivit legilor în vigoare. Totuși, împărțirea după legi se poate să aibă rezultate nefericite pentru cei care rămân în lume.

Avraam a acționat din timp. Citim: „Avraam a dat lui Isaac tot ce avea. Şi fiilor ţiitoarelor pe care le-a avut Avraam, Avraam le-a dat daruri; şi, pe când trăia, i-a îndepărtat de lângă fiul său Isaac spre răsărit, în ţara de răsărit“ (Gen. 25:5-6). Acestea sunt ultimele lucruri pe care Cuvântul lui Dumnezeu le consemnează c privire la Avraam, omul credinței. Prin aceasta el demonstrează explicit faptul că a fi credincios nu înseamnă să lași lucrurile neplăcute din viață să se rezolve de la sine sub pretextul că le lași în grija Domnului. Așa ceva nu înseamnă altceva decât a fugi de responsabilități. Avraam cunoștea gândurile lui Dumnezeu și așa și-a putut pune în rânduială relațiile cât era în viață, potrivit planului divin. Isaac, fiul făgăduinței, a primit tot ce avea el, dar nu i-a lăsat nici pe fiii concubinelor sale să plece fără nimic. Să luăm exemplu de la Avraam, omul credinței, atunci când este vorba de responsabilități financiare și de moștenire.

Educația financiară a copiilor

Dacă Domnul ne-a dat copii, în calitate de părinți avem responsabilitatea de a-i învăța cum să folosească banii și bunurile materiale. Există o zicală: „Ceea ce micul Hans nu învață, Hans cel mare nu va învăța niciodată“. Este trist că mulți nu au învățat niciodată să folosească banii așa cum se cuvine. Proverbe 22:6 ne spune: „Creşte-l pe copil după rânduială pe calea sa şi, când va fi bătrân, nu se va abate de la ea“. Fiecare copil este diferit inclusiv în modul în care tratează problemele legate de bani. Dacă, de exemplu, le încredințați copiilor bani de buzunar, ei se vor comporta în moduri diferite. Unul cheltuiește totul, altul este atent să economisească totul, altul se bucură cp poate cumpăra un cadou pentru face pe cineva fericit. Înclinațiile lor naturale sunt diferite. De aceea, ca părinți avem îndatorirea de a-i pregăti pe copiii noștri să folosească banii așa cum se cuvine. Sigur că nu trebuie ca tot timpul să vorbim despre bani în fața lor, pentru că așa ei ar căpăta impresia că banii sunt cel mai important lucru în viață.

Unii vorbesc despre cele trei lucruri care trebuie să-i învățăm pe copiii noștri: să economisească, să împartă și să cheltuiască. Învățați de noi ca părinți, ei trebuie să folosească astfel banii. Pentru a face aceasta este indicat să le dăm puțini bani de buzunar și să le explicăm și cum să-i folosească. Pe măsură ce ei cresc, suma poate crește, iar ei vor avea responsabilități sporite. Așa îi putem ajută să fie credincioși în „ce este puțin“ (Luc. 16:10).

Este datoria părinților să-i învețe pe copii să muncească. Munca în casă fără a fi plătiți trebuie să fie ceva obișnuit pentru ei. Pe deasupra, tații le pot arăta cum câștigă bani pentru familie. Așa copiii vor învăța legătura dintre muncă și bani. Dacă vor avea nevoie de sprijin pe perioada studiilor sau a pregătirii lor, părinții îi pot încuraja să câștige niște bani luându-și o slujbă pe perioada vacanței sau lucrând sâmbetele. Aceasta le va oferi o primă experiență în universul muncii și vor învăța să stea pe propriile picioare în ceea ce privește banii.

În sfârșit, este important ca noi să trăim folosind banii așa cum se cuvine, ca prin aceasta să dăm o mărturie bună înaintea copiilor noștri. Pe de-o parte aceasta include a aduce mulțumiri lui Dumnezeu pentru lucrurile materiale pe care El ni le dă: „mulţumiţi pentru toate; pentru că aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, faţă de voi“ (1 Tes. 5:18). Pe de altă parte le putem arata și că avem privilegiul de a încredința Tatălui ceresc problemele noastre financiare: „Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice, faceţi cunoscut luie Dumnezeu cererile voastre, prin rugăciune şi prin cerere cu mulţumiri; şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice înţelegere, va păzi inimile voastre şi gândurile voastre în Hristos Isus“ (Fil. 4:6-7).

Mulțumirea

Punerea în practică a indiciilor cu privire la cum să folosesc banii a avut o mare influență asupra mea personal, asupra familiei mele și asupra conviețuirii împreună cu alți credincioși. Câte dificultăți nu au apărut din cauza că oamenii nu s-au mulțumit cu lucrurile materiale pe care Dumnezeu li le-a încredințat? Cuvântul lui Dumnezeu spune: „pentru că tot carnali sunteţi. Pentru că, atunci când între voi este invidie şi ceartă, nu sunteţi voi carnali şi nu umblaţi voi în felul omului?“ (1 Cor. 3:3). De aceea, în Coloseni 3:5 suntem îndrumați să judecăm aceste consecințe rele ale cărnii, printre care sunt amintite „poftă rea și lăcomie“.

Dumnezeu dorește ca noi să fim creștini mulțumiți. Apostolul Pavel a învățat din experiență să fie mulțumit în cele mai diferite situații materiale: „pentru că eu am învăţat, în împrejurările în care sunt, să fiu mulţumit. Ştiu să fiu şi smerit, ştiu să fiu şi în belşug“ (v. Fil. 4:11-12). Împrejurările se schimbă. Dumnezeu este deasupra tuturor și are toate lucrurile în mâinile Lui. De aceea dorim să învățăm, așa cum a făcut și Pavel, ca în orice situație să fim mulțumiți cu ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Mai mult, Domnul dorește ca noi să primim cu mulțumiri ceea ce ne-a încredințat El, să-l administrăm cu fidelitate și să trăim într-o asemenea relație cu acele lucruri astfel încât El să fie glorificat în toate.