Creşterea

„Creşteţi în harul şi în cunoaşterea Domnului şi Mîntuitorului nostru Isus Hristos!" (2 Petru 3.18) 　　

Marele secret al creşterii este să priveşti la Domnul şi să fii hrănit de harul Său.

Este minunat de a constata uneori progresele pe care le face un suflet într-un timp de necaz. El a fost mai mult cu Dumnezeu şi, într-adevăr, numai acest lucru ne poate face să progresăm. Găsim atunci mult mai multă încredere, linişte, lipsa faptelor propriei voinţe, mai multă dependenţă de Domnul, intimitate cu El, independenţă faţă de împrejurări. De asemenea sînt mult mai puţine chestiuni de pus la punct între noi şi El. Atunci toată binecuvântarea care este în El lucrează asupra sufletului şi se răsfringe în el; cine va spune despre duioşia unei astfel de experienţe? Ce schimbare aduce ea în viaţa unui creştin, care pînă atunci se vedea, poate, fără cusur în umblarea sa!

Dacă dorim să creştem cu „laptele duhovnicesc şi curat" (1 Petru 2.2), avem nevoie de învăţătura Duhului Sfînt şi pentru aceasta trebuie să ne obişnuim să fim evlavioşi, „lepădînd orice răutate, orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie, de invidie şi de defăimare" (1 Petru 2.1), astfel încît Duhul Sfînt să nu fie întristat. Creştinul a lăsat să lucreze în inima lui invidia, înşelătoria, ipocrizia? In acest caz, nu poate fi la el nici strop de creştere în adevărata cunoaştere a lucrurilor lui Dumnezeu.

Ceea ce se numeşte de obicei „viaţa creştină înaintată" constă, simplu, în a ieşi din Romani 7, pentru a fi în Romani 6 şi 8, progres foarte real, de fapt, şi spre care mulţi dintre slujitori ar dori să vadă trecînd sufletele.

Pe măsură ce creşte starea noastră spirituală, greutăţile şi deprinderile inimii îmbracă un caracter care cere o experienţă şi o putere mai mare. Progresele noastre spirituale ne aduc aici în mod sigur; Dumnezeu este credincios şi nu va permite să fim ispitiţi peste puterile noastre.

Cei care rămîn în Duhul în locurile cereşti împrumută caracterul ceresc şi cresc în lucrurile în care se găsesc.

Pe măsură ce veţi creşte în cunoaşterea Domnului Isus Hristos, bucuria va deveni mai profundă decît cea de la început, de la întoarcerea la Dumnezeu. îl cunosc pe Domnul Hristos de vreo patruzeci de ani şi pot spune că am de zeci de mii de ori mai multă bucurie decît aveam la început. Este o bucurie mai profundă şi mai calmă. Apa care se precipită în cascade este frumoasă la vedere şi face mult zgomot; dar veţi recunoaşte că cea care curge în cîmpie este mai adîncă, mai liniştită, mai roditoare.

Găsim trei clase de creştini: părinţi, tineri şi copilaşi (1 loan 2.12-14). loan se adresează de cîte două ori fiecăreia dintre aceste trei clase. Ceea ce-i caracterizează pe părinţii în Hristos este că ei îl cunosc pe Cel ce este de la început, adică pe Domnul Hristos. Este tot ceea ce are de spus cu privire la ei; toată creşterea lor a ajuns la acest rezultat. Apoi, schimbînd forma exprimării, el scrie din nou aces-tor trei clase şi se mărgineşte să repete acelaşi adevăr cu privire la părinţi: ei îl cunosc pe Domnul Hristos; ei nu sînt ocupaţi de experienţe, adică de „eu" şi de propriile lor inimi. Toate acestea au luat sfârşit, iar Domnul Hristos singur rămîne partea noastră, fără să mai fie nimic altceva care să vină să se adauge la aceasta.