(versetul 1) Apostolul a dat îndemnuri celor ce erau robi, cu scopul mai ales de a-i încuraja să fie credincioşi în poziţia lor dificilă. El se adresează acum pe scurt stăpânilor. Ei trebuie să fie drepţi şi cinstiţi. Poziţia de autoritate în care se află si mai ales a unei autorităţi aproape fără limite, cum era aceea a stăpânirilor faţă de robii lor, putea cu uşurinţă să-i împingă să exercite această autoritate într-vin chip capricios şi arbitrar. Aceasta se vedea adesea întrun fel nedemn şi uneori crud la păgânii care naveau nici un friu. Stăpânii creştini aveau un frâu atotputernic.Ei înşişi aveau un Stăpân suveran în ceruri, de care ei depindeau, căruia ei trebuiau să se supună si care fată de robii lor care erau creştini, ei însisi erau fraţii lor (Filimon versetul 16); aceasta cerea de la ei practicarea dreptăţii şi a cinstei. Robii, cu toate că în această condiţie de inferioritate, erau oameni; ei aveau ca atare nevoi trupeşti, de inimă şi de conştiinţă. Stăpânii trebuiau să le acorde în aceste diferite privinţe ceea ce era drept şi cinstit.Existau limite în puterile lor şi în capacităţile lor; stăpânii trebuiau să vegheze ca să nu le depăşească. Ei aveau nevoie de răbdare, de blândeţe şi de îngăduinţă. Nu trebuia ca munca să fie ca aceea a Israeliţilor în Egipt — „tot... cu asprime" (Exod 1.14). Şi dacă îndemnurile apostolului către noi se potrivesc servitorilor în zilele noastre, nu este la fel cu porunca Lui faţă de stăpâni?