Coloseni 1:9-11

Rugăciunea lui Pavel pentru ei, fără încetare (1.9-12)Ştirile aduse de Epafra nu numai că l-au mişcat mult pe Pavel ca să aducă mulţumiri lui Dumnezeu, dar l-au şi îndemnat la o rugăciune constantă pentru ei. În versetul 9 el începe să le spună despre ce se ruga pentru ei. rugăciunea lui ar putea fi rezumată în patru părţi:-el dorea ca ei să fie umpluţi de cunoştinţa voii lui Dumnezeu, pentru ca-ei să umble într-un chip vrednic de Domnul, în toate plăcuţi Lui, ca să fie-întăriţi, să poată suferi cu bucurie-şi să fie plini de un spirit de mulţumireDar să privim ceva mai în amănunt la aceste lucruri.

Cunoaşterea spirituală a voii lui Dumnezeu (1.9)Voia lui Dumnezeu trebuie să stăpânească toate pentru noi; de aceea cunoaşterea voii Lui vine în mod necesar pe primul plan. Cuvântul folosit aici pentru cunoaştere înseamnă de fapt cunoaştere deplină, şi cu această cunoaştere deplină aveau să fie umpluţi. Apostolul nu vroia să fie satisfăcut cu nimic mai puţin. Voia lui Dumnezeu avea să stăpânească toate gândurile lor şi viitorul lor. Acesta este în adevăr un standard foarte înalt, pentru că standardul şi obiectivul divin este întotdeauna mai presus de toate.Mai departe, cunoaşterea noastră trebuie să fie în înţelepciune şi pricepere spirituală; adică, trebuie să fie printr-o înţelegere dobândită de Duhul lui Dumnezeu, şi nu numai printr-un proces intelectual. Se poate să dobândeşti informaţie biblică în acelaşi fel cum cineva obţine informaţii istorice sau geografice, şi într-un astfel de caz cineva poate fi în stare să analizeze şi să expună Scripturile şi totuşi să fie cu totul străin de însemnătatea şi puterea lor spirituală. De asemenea cunoaşterea noastră trebuie să fie în toată înţelepciunea. Un om înţelept este acela care este în stare, cu o bună judecată, să aplice cunoştinţele lui la împrejurările cu care se confruntă. De aceea apostolul dorea pentru coloseni, şi pentru noi, ca să fie umpluţi de cunoştinţa deplină a voii lui Dumnezeu, prin învăţătura dată de Duhul Sfânt, pentru ca în felul acesta să fim conduşi de ceea ce cunoaştem, şi de asemenea să fim în stare să aplicăm cunoaşterea noastră la detaliile practice în mijlocul împrejurărilor încurcare care ne înconjoară.

A umbla într-un chip vrednic de Domnul, aducând roade (1.10)Aceasta ne va face în stare să umblăm într-un chip vrednic de Domnul, în toate fiind plăcuţi Lui. Puţine lucruri sunt mai puţin triste decât a vedea un credincios zbuciumat din cauza împrejurărilor, plin de nesiguranţă, oscilând când într-o parte, când în cealaltă. Dimpotrivă, fermitatea şi siguranţa unui credincios glorifică pe Dumnezeu. Situaţia aceasta a fost exemplificată într-o măsură deosebită de apostolul Pavel, aşa cum vedem în Filipeni 3.Umblarea aceasta într-un mod vrednic de Domnul şi plăcând Lui este baza aducerii roadelor. Putem face deosebire între „roada Duhului” despre care se vorbeşte în Galateni 5.22,23, şi „aducând rod” potrivit versetului 10. Acolo este roada produsă de caracterul creştinului. Aici este aducerea de roade în fapte bune. Cea dintâi pune temelia pentru cea de a doua, şi amândouă sunt necesare. Faptele bune sunt produsul necesar al unui caracter care este format în adevăr potrivit lui Hristos. Faptele bune sunt fapte care exprimă viaţa şi caracterul divin în cel credincios, şi care se potrivesc Cuvântului lui Dumnezeu. Trebuie să fim caracterizaţi de tot felul de fapte bune.

Creşterea în cunoaşterea lui Dumnezeu (1.10,11)Şi toate acestea nu se înfăptuiesc deplin atât timp cât suntem pe pământ, aşa cum arată ultima parte a versetului 10. Deşi am putea avea cunoştinţa voii Lui, totuşi avem să creştem în cunoaşterea lui Dumnezeu sau „prin deplina cunoaştere a lui Dumnezeu”. Nu numai că noi creştem în ea, dar şi prin ea, deoarece cu cât cunoaştem mai mult pe Dumnezeu în mod experimental, cu atât creşte statura noastră spirituală şi cu atât mai mult de asemenea suntem „întăriţi cu toată puterea”, aşa cum precizează versetul 11.

Întăriţi potrivit cu tăria gloriei Lui, pentru a îndura toate cu bucurie (1.11)Limbajul acestui verset este foarte puternic. Este „cu toată puterea”, „tăria gloriei Sale” şi „toată răbdarea”. Ne-am putea întreba desigur cu uimire: „Este posibil ca nişte creaturi slabe ca noi să fie întărite chiar atât de mult?”. Da, puterea gloriei este în stare să-I supună Lui toate lucrurile, aşa cum ni se spune în Filipeni 3.21; de aceea ea ne poate întări acum şi pe noi. Dar cu ce scop?Răspunsul la această întrebare este chiar şi mai uimitor. Scopul este ca să fim în stare să îndurăm toate încercările care vin în calea noastră, nu numai cu îndelungă-răbdare, dar şi cu bucurie. Poate am presupune, în mod natural, că o întărire extraordinară ar fi avută în vedere pentru fapte glorioase în slujba lui Dumnezeu, cum ar fi cele ale lui Ilie sau Pavel. Dar nu, aceasta este în vederea suferinţei susţinută cu răbdare şi bucurie.Lumea cunoaşte şi admiră acea atitudine a gândirii exprimată prin cuvintele „a face haz de necaz”. Ne place de omul care face faţă nenorocirii cu optimism, deşi optimismul lui este bazat pe un fel de fatalism şi de un refuz de a privi înainte, dincolo de ziua de astăzi. Cel credincios care a crescut în cunoştinţa lui Dumnezeu şi este întărit, poate avea parte din plin de suferinţă şi, în loc să fie zbuciumat de dorinţa de a ieşi din ea, o îndură cu îndelungă – răbdare; în loc de a fi nemulţumit de căile lui Dumnezeu, el este nu numai resemnat, ci bucuros. De notat, este bucuros, şi nu numai optimist. Bucuria lui se arată ca nişte ape adânci care curg liniştite. Dar atunci puterea pentru situaţia aceasta este potrivită puterii gloriei Sale. Puterea aceasta există astăzi şi în curând se va arăta, încât chiar de pe acum este posibil să „vă bucuraţi cu o bucurie nespusă şi plină de glorie” 1 Petru 1.6-9 ilustrează subiectul acesta.