Cântarea Cântărilor 8:1-14

Afecţiunile Soţiei iudeice, după toate încercările care le vor fi purificat, nu vor avea seninătatea fericită a celor ale Bisericii, astăzi. Aceasta se bucură cu Hristos de relaţii deja ferm statornicite. Binecuvântat fie Dumnezeu că pentru noi nu mai există „dacă“, nici verbe la modul condiţional (v. 1, 2)! Numele noastre sunt săpate în gravuri de „peceţi“ pe umerii şi pe inima Marelui nostru Preot (v. 6; Exod 28.11,12,29). Noi avem parte de această dragoste desăvârşită care înlătură frica (1 Ioan 4.18). Crucea este locul unde noi am cunoscut-o în expresia ei supremă. Acolo dragostea a fost mai mare decât păcatul nostru şi mai puternică decât pedeapsa cuvenită lui: moartea. Nici chiar apele înspăimântătoare ale judecăţii n-au putut atinge dragostea din inima binecuvântată a Mântuitorului (v. 7; Psalmul 42.7).În „sora mică“ a lui Iuda le recunoaştem pe cele zece seminţii, care numai după aceasta vor atinge deplina lor dezvoltare spirituală (v. 8). Atunci va domni pacea (v. 10) şi întreaga vie a lui Israel va repurta roade (v. 11, 12). Va avea acolo pentru adevăratul Solomon deopotrivă mărturie şi laudă (v. 13). Astăzi însă Domnul doreşte să le audă rostite cu vocile noastre, din inimile noastre. Împreună cu Duhul, Mireasa răspunde: „Amin, vino, Doamne Isuse…“ (v. 14; Apocalipsa 22.17,20).