Cântarea Cântărilor 4:1

"Iată, ce frumoasă eşti, iubita mea; iată, ce frumoasă eşti! Ochii tăi sunt porumbei, sub vălul tău, părul tău este ca o turmă de capre pe povârnişurile muntelui Galaad".

Cea mai mare parte a capitolului 4, vorbind de frumuseţea femeii iubite, ne descrie ceea ce credincioşii poporului pământesc sunt pentru El, ceea ce El vede frumos în ei. Ştim noi, cei care avem o parte cerească, să îmbrăcăm caracterele care sunt frumoase ochilor Săi şi care sunt aceleaşi în toate timpurile şi în toate dispensaţiile? Acest capitol trebuie să ne înveţe să deosebim ceea ce este plăcut pentru Domnul şi ce bucură inima Sa.

"Ce frumoasă eşti!", repetă El, pentru că vrea ca noi să ştim ce suntem pentru El. Dacă este preţios să ştim ce a făcut El pentru noi, ştim ceea ce suntem noi pentru El şi cât Îi suntem de dragi? El Îşi descrie mireasa aşa cum o vede cu ochii Săi. S-o privim cu smerenie şi aducându-ne aminte de mizeria noastră. Ca şi în primul capitol, Împăratul descrie ochii iubitei Sale şi îi compară cu nişte porumbei. Ea este străină în lume şi are privirea fixată nu asupra lucrurilor care o înconjoară, ci asupra Unuia pe care lumea nu-L vede şi nu-L cunoaşte: Preaiubitul ei. Ea este străină acolo unde nu se găseşte subiectul inimii sale; dar privirea spre El este luminată. Preaiubitul ei adaugă un detaliu de care nu vorbeşte în primul capitol: "sub vălul tău". Vălul este simbolul smereniei. Rebeca era frumoasă fizic şi faţa îi era acoperită cu un văl; îşi ascundea frumuseţea de privirea altora, pentru că era rezervată pentru Isaac. Părul pune în evidenţă un semn de subordonare. Capitolul 6 al cărţii Numeri conţine porunci privitoare la "nazireu", cel care făcea un jurământ pentru a fi consacrat Domnului. Un păr lung era semnul exterior, vizibil. Aici, femeia iubită, ca şi Adunarea, este separată din punct de vedere moral de tot ceea ce o înconjoară, pentru a fi în întregime a Domnului ei. Ea manifestă astfel caracterul Domnului Hristos, Nazireul desăvârşit din pântecele mamei Sale şi până în ziua morţii Sale.

Cântarea Cântărilor 4:2

"Dinţii tăi sunt ca o turmă de oi tunse, se suie din scăldătoare; care toate au gemeni şi nu este nici una sterilă printre ele".

Aluzia la dinţii pe care El îi admiră la femeie ne ajută să ne gândim că ea este în stare să se hrănească cu hrană tare, ceea ce nu este posibil copilaşilor. Atât corintenii, cât şi evreii, aveau nevoie de lapte (1. Corinteni 3:2; Evrei 5:12-14 ). Dar "hrana tare este pentru cei maturi, care, prin obişnuinţă, au simţurile deprinse să deosebească binele şi răul". Un om "matur", vorbind spiritual, este unul care cunoaşte nu numai iertarea păcatelor, ci şi perfecţiunea poziţiei sale în Domnul Hristos înaintea lui Dumnezeu; el se hrăneşte dintr-un Hristos ceresc. Pentru a ajunge la această statură, trebuie să fim ca o oaie tunsă, dezbrăcată de tot ceea ce noi credem că ne poate slăvi sau ne poate da vreo aparenţă, fie înaintea ochilor noştri, fie înaintea celorlalţi. Trebuie să ne menţinem într-o stare de puritate practică, printr-o judecată continuă de noi înşine, ca o oaie care, după ce a fost tunsă, se întoarce la scăldătoare. Aceasta asigură o comuniune completă cu Domnul şi astfel, bine hrănit şi cu sufletul prosperând, credinciosul abundă în roade (3. Ioan).

Cântarea Cântărilor 4:3

"Buzele tale sunt ca un fir de stacojiu şi gura ta este plăcută; ca o bucată de rodie sunt obrajii tăi sub vălul tău".

Buzele pronunţă cuvântul care arată ceea ce umple inima, pentru că "din prisosul inimii vorbeşte gura". Tabloul înspăimântător pe care-l găsim în Romani 3 descoperă ceea ce sunt oamenii şi cum îi vede Dumnezeu: "Gâtlejul lor este un mormânt deschis; cu limbile lor înşelau; sub buzele lor este venin de aspidă; gura lor este plină de blestem şi de amărăciune" (Romani 3:13-14). Dar, în iubita Lui, toată această necurăţie nu mai există. El vede buzele ca un fir de stacojiu. Curva Rahav primise ordin să pună la fereastrăun fir stacojiu, dacă voia să fie salvată, ea şi toţi ai ei (Iosua 2:18). Culoarea acestei frânghii ne vorbeşte despre moartea Domnului Hristos, adevăratul Mesia al lui Israel, şi de sângele Său care ne spală de orice păcat. Pe buzele iubitei nu se vede nicio murdărie, ci numai ceea ce proclamă valoarea acestui sânge preţios. Obrajii sunt partea esenţială a feţei. Pe obraji au curs lacrimile Ierusalimului (Plângeri 1:2); Iov este lovit peste obraji de nedreptăţile aduse împotriva lui (Iov 16:10); judecătorul lui Israel este lovit cu nuiaua peste obraz (Mica 4:14). Aceste câteva pasaje sunt suficiente pentru a ne face să înţelegem semnificaţia obrajilor în Scriptură. Dar Preaiubitul îi vede obrajii ca o bucată de rodie sub văl. Rodia, fructul compus din multe granulaţii cu seminţe de culoare roşu-strălucitor, este menţionată de mai multe ori în cântare. Este imaginea sfinţilor adunaţi în jurul Domnului. Fiecare dintre ei este rodul harului Său desăvârşit şi al lucrării Sale şi are locul stabilit de El, fie credincioşi din poporul Său pământesc, fie credincioşi din Adunare, care îşi au partea în cer. Aici El aminteşte din nou de văl, cel care se alătură obiectelor harului lui Dumnezeu, primit de ei cu smerenie şi recunoştinţă.

Cântarea Cântărilor 4:4

"Gâtul tău este ca turnul lui David, clădit pentru a fi o casă de arme. O mie de scuturi atârnă pe el, toate scuturi de viteji".

Grumazul plecat este simbolul supunerii, al ascultării. Domnul Isus a spus: "Luaţi jugul Meu" (Matei 11:29). Jugul se pune pe grumaz. Vedeţi pe cei din Tecoa care nu şi-au plecat grumazul în slujba Domnului (Neemia 3:5 ). Israel a fost un popor cu grumazul înţepenit şi adesea Domnul îl mustra spunându-i: "grumazul tău este un tendon de fier" (Isaia 48:4). Aici gâtul iubitei este ca turnul lui David. Turnul este un loc de refugiu şi de siguranţă. "Numele Domnului este un turn tare: cel drept aleargă în el şi se aşază într-un adăpost înalt" (Proverbe 18:10). Ceea ce a constituit puterea lui David şi a tuturor oamenilor de valoare a fost simpla ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu, o sfântă supunere faţă de voinţa Sa. Domnul Isus putea să spună despre stăpânitorul acestei lumi că nu are nimic în El; mâncarea Sa era să facă voia Celui care L-a trimis. Pe acest turn al lui David erau atârnate scuturi mari ale tuturor oamenilor valoroşi a căror ascultare a fost neînvinsă. În aceste zile, în care se vorbeşte mult de slăbiciune, ştim în ce constă puterea tuturor oamenilor care vor să-I placă lui Dumnezeu.

Cântarea Cântărilor 4:5

"Sânii tăi sunt ca doi pui de cerb, ca gemenii unei gazele, care pasc printre crini".

O mamă care-şi alăptează copilul, fără ca vreodată să-i ceară ceva, este recompensată dacă acest copilaş pe care îl iubeşte cu tandreţe, cum numai o mamă o poate face, creşte bine şi sănătos. Este dragostea cea mai dezinteresată; nimic pe pământ nu poate s-o depăşească. Trebuie să avem natura lui Dumnezeu pentru a aprecia dragostea Sa şi a o pune în practică. Avem un frumos exemplu în slujba lui Pavel, cel care le scria tesalonicenilor: "am fost blânzi în mijlocul vostru, aşa cum o doică îşi îngrijeşte cu drag copiii. Astfel, plini de dragoste pentru voi, ne găseam plăcerea să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, ci şi propriile noastre vieţi, pentru că ne eraţi preaiubiţi. Pentru că, fraţilor, vă amintiţi osteneala şi truda noastră: lucrând noapte şi zi, spre a nu împovăra pe cineva dintre voi, v-am predicat Evanghelia lui Dumnezeu"(1. Tesaloniceni 2:7-9).

Puţin îl interesa osteneala şi truda, numai ca aceşti copii în credinţă să fie îmbogăţiţi cu toate binecuvântările care proveneau din Evanghelia lui Dumnezeu.

Cântarea Cântărilor 4:6

"Până la răcoarea zilei şi până fug umbrele, voi veni la muntele de smirnă şi la dealul de tămâie".

Până acum ne găseam în mijlocul umbrelor şi al simbolurilor, dar aceste umbre vor fugi. Ziua va veni în toată splendoarea sa şi umbrele, cât de minunate ar fi, vor face loc realităţii glorioase de care este stăpânită credinţa. În aşteptare, Duhul Sfânt dă mărturia Celui care vine şi Cuvântul se face simţit cu profeţiile sale preţioase. Inimile ard şi mireasa se înalţă prin credinţă deasupra lucrurilor pământeşti, până la muntele unde se închină şi până la dealul unde se roagă. Mirul aminteşte de un Mesia care a suferit; tămâia, compusă după arta celui care face mir, evocă ceea ce a fost Omul desăvârşit pentru inima lui Dumnezeu şi la fel pentru fiecare dintre ai Săi. Suav parfum este Numele Domnului Isus!

Cântarea Cântărilor 4:7

"Eşti frumoasă de tot, iubita mea, şi fără nici un cusur".

Preaiubitul reia cuvântul pentru a continua descrierea întreruptă în versetul 6. În prezenţa unei astfel de declaraţii, trebuie să ne amintim care sunt cuvintele lui Dumnezeu despre adevăr. În Cuvântul lui Dumnezeu, totul este expresia adevărului absolut. Suntem dintre aceia care-L cred pe Dumnezeu pe cuvânt? El spune că printr-o singură jertfă, Domnul Hristos a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei care sunt sfinţiţi (Evrei 10:14). Preaiubitul nu vede decât desăvârşirea absolută în aceea care este subiectul afecţiunilor Sale. Nici un defect n-o poate însoţi, pentru că este rezultatul operei desăvârşite a Domnului Hristos pe cruce. Ea este acoperită de dreptatea pe care El a obţinut-o graţie suferinţelor şi morţii Sale. Este frumoasă de tot, pentru că este reflectarea propriei Sale frumuseţi. Pe de altă parte, cum ar putea cea care este imperfectă să împartă gloria extraordinară cu Cel care nu a cunoscut nici un păcat şi înaintea Căruia se vor închina toate fiinţele universului? Ceea ce este nedesăvârşit nu ar putea avea nici o parte în locaşurile Dumnezeului sfinţeniei.

Cântarea Cântărilor 4:8

"Vino cu mine din Liban, mireaso, vino cu mine din Liban! Vino, priveşte de pe vârful Amana, de pe vârful Senir şi Hermon, din vizuinile leilor, din munţii leoparzilor!"

Preaiubitul vrea s-o aibă cu Sine pe cea a cărei frumuseţe este minunată în ochii Lui. Omul care a găsit o perlă de mare preţ (Matei 13:45) şi pentru care a vândut totul vrea s-o aibă în totul pentru sine. Ceea ce este mare în această lume şi toată gloria Libanului nu este ceea ce vrea El pentru ea. El singur vrea să fie partea ei eternă. Nu ni se pare oare că-L auzim pe Domnul Isus spunând: "Tată, doresc ca aceia pe care Mi I-ai dat Tu să fie şi ei cu Mine unde sunt Eu, ca să privească gloria Mea pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru că M-ai iubit mai înainte de întemeierea lumii"(Ioan 17:24)? Aici îi vedem şi pe credincioşii lui Israel care vor avea parte cu Domnul şi vor fi aproape de El în Ierusalim, oraşul în care El este Marele Împărat. Adunarea va avea parte în casa Tatălui, în cer. Dar nici Ierusalimul, nici cerul nu vor umple inima alor Săi: numai Persoana Lui va umple inimile. Cât de preţioase sunt aceste cuvinte: "cu Mine"! "Vino, priveşte de pe vârful Amana, de pe vârful Senir şi Hermon, din vizuinile leilor, din munţii leoparzilor!". Împăratul o conduce pe iubita Sa pe muntele Hermonului, un alt munte care domina ţinuturile din nord ale lui Israel, în faţa Libanului. Este numit în Deuteronom 3:9 şi 4:48, când Moise aminteşte poporului unde au ajuns cuceririle sale de cealaltă parte a Iordanului şi era numit cu diverse nume. Cei care nu fac parte din poporul lui Dumnezeu pot să aprecieze în mod diferit, dar cei care sunt cu Preaiubitul Îi cunosc frumuseţea. De acolo ei contemplă ţara cu El. "Iată ce bine şi ce plăcut este să locuiască fraţii uniţi împreună! Este ca untdelemnul preţios pe cap, ... ca roua Hermonului, care coboară pe munţii Sionului, pentru că acolo a poruncit Domnul binecuvântarea, viaţa pentru totdeauna" (Psalmul 133 ). Fericită eternitate în jurul Domnului acoperit cu gloriile Sale personale şi oficiale, centrul binecuvântat al tuturor alor Săi! De la El coboară orice binecuvântare prin puterea Duhului care, ca untdelemnul ungerii sfinte, vărsat în sanctuarul pământesc, dă mărturie despre excelenţa Persoanei Sale. Dar din vârful acestor munţi se descoperă şi lumea sub adevăratul ei aspect; se găsesc lei ascunşi, leoparzi sprinteni, gata să devoreze prada. Este bine să stai cu Preaiubitul pe vârful muntelui, în siguranţă. Satan, care răcneşte ca un leu şi caută pe cine să înghită, nu va putea ajunge pe Hermon. Vino cu mine din Liban! Vino pe muntele Hermonului!

Cântarea Cântărilor 4:9

"Mi-ai răpit inima, sora mea, mireaso! Mi-ai răpit inima numai cu o privire a ochilor tăi, numai cu un lănţişor al gâtului tău!"

Două lucruri caracterizează pe cei care stau în jurul Domnului şi se bucură de măreţia Persoanei Sale. Mai întâi ochii lor sunt fixaţi asupra Lui, apoi mărturisesc dragostea lor cu o sfântă ascultare care nu are nimic legal, dar care este consecinţa naturală a iubirii lor. Nu se pot bucura de binecuvântările care sunt în Domnul Hristos, decât în aceste condiţii. "Mi-ai răpit inima". Ochiul este fixat asupra Lui şi inima nu poate decât să-I fie supusă. Am văzut cum gâtul vorbeşte despre o supunere absolută faţă de Domnul şi că lănţişorul este recompensa unei astfel de supuneri. Iosif şi Daniel au avut onoarea de a purta la gât lanţuri de aur; era o recompensă dreaptă pentru ascultarea lor de voia lui Dumnezeu, pentru care au suferit. Iubita este supusă lui Mesia când toată naţiunea Îl dispreţuieşte. În acest text găsim o altă expresie: "sora mea". Preaiubitul este în mijlocul acelora pe care nu Se ruşinează să-i numească "fraţii Săi". "Voi vesti Numele Tău fraţilor mei, Te voi lăuda în mijlocul adunării"(Psalmul 22:22 ) şi aceasta s-a împlinit cuvânt cu cuvânt în ziua învierii. Auzind de la Maria mesajul "mergi la fraţii Mei şi spune-le: «Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru»"(Ioan 20:17 ), ucenicii se reunesc şi Domnul Se prezintă în mijlocul lor. Ei se bucură când Îl văd pe Domnul şi anticipează astfel eternitatea, când Tatăl va avea familia Sa reunită în casa Lui pentru totdeauna. Acest mic număr de ucenici, "născuţi" într-o cameră cu uşile închise, va constitui pe pământ primul nucleu al familiei Tatălui şi mai târziu vor face parte din Adunare, Mireasa Domnului Hristos.

Cântarea Cântărilor 4:10

"Ce frumoasă este dragostea ta, sora mea, mireaso! Cu cât mai plăcută este dragostea ta decât vinul şi mirosul miresmelor tale decât toate mirodeniile!"

Suntem fericiţi să cunoaştem tot ceea ce Domnul a făcut pentru noi şi mai fericiţi să ştim că suntem iubiţi de El. Dar putem cu adevărat să intrăm în cunoaşterea a ceea ce suntem pentru inima Sa? El găseşte plăcere în cei care Îl iubesc şi pe care El i-a iubit întâi. Este bucuria Lui de a Se afla în mijlocul celor care fac să se suie înaintea Lui, ca o tămâie, parfumul unei jertfe de laudă. Adesea ne gândim prea puţin la bucuria pe care Domnul Isus o găseşte în ai Săi...

Cântarea Cântărilor 4:11

"Buzele tale, mireaso, picură ca fagurul de miere! Miere şi lapte sunt sub limba ta şi mirosul hainelor tale este ca mirosul Libanului".

Dacă inima este plină de ceva, gura vorbeşte de aceasta. Inima miresei abundă gândind la Cel căruia Îi cunoaşte dragostea şi gura povesteşte ceea ce este El, ceea ce a făcut pentru ea. Este foarte dulce pentru El să asculte. "Ce este mai dulce decât mierea?"(Judecători 14:18). Sub limba ei se află şi lapte, hrana preţioasă pentru micuţii turmei. Ea poate da mieilor Bunului Păstor hrana care îi face să crească în cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului lor Isus Hristos şi care va menţine sufletele lor într-o bună sănătate. În ce priveşte mirosul hainelor ei, este ca un parfum care se ridică înaintea Lui şi care Îi este plăcut. Este parfumul Numelui Său, pentru că din El este îmbrăcată mireasa Lui. Untdelemnul ungerii sfinte, al cărui parfum umple sanctuarul, era vărsat atât pe marele preot, cât şi pe preoţi. Duhul Sfânt, care L-a uns pe Domnul Isus la botez, vine şi astăzi să locuiască în cei care au crezut. Acest parfum care se ridică de pe pământ spre Domnul este ceea ce este mai preţios şi mai plăcut aici, jos, ca parfumul muntelui înalt al Libanului.

Cântarea Cântărilor 4:12

"Eşti o grădină închisă, sora mea, mireaso! Un izvor închis, o fântână pecetluită".

Adunarea este pentru Domnul ca o grădină în care nimeni altul nu are dreptul să intre. El Însuşi a înconjurat-o cu o incintă care o apără de amestecul vreunui străin sau al vreunui răpitor. El vrea s-o aibă numai pentru Sine. Nimeni altul nu se poate bucura de roadele minunate pe care harul le-a adus. Un izvor nesecat cu apă proaspătă udă această grădină. O fântână revarsă apă din belşug. Ce loc binecuvântat! Dar, gelos pentru dragostea Adunării Sale, Domnul Hristos păstrează pentru Sine tot ceea ce această grădină conţine. Totul este închis, sigilat; numai El Se poate desfăta. Există mai multă satisfacţie decât avea Adam în grădina Edenului. În grădina Preaiubitului, totul este în mâna Sa, foarte sigur şi prosper.

Cântarea Cântărilor 4:13-14

"Lăstarii tăi sunt un paradis de rodii, cu roade scumpe".

El a plantat toţi pomii cu fructe minunate. Cum cei din Eden erau pentru Adam, aceştia sunt pentru El. Aici se găsesc rodii, care ne fac să gândim la ceea ce este Adunarea. Toţi cei care o compun sunt pentru Domnul Hristos subiecte de bucurie. Toate sunt roadele harului Său preţios. Fiecare are locul său pentru care a fost format şi calificat. Roadele lucrării Sale de la cruce reflectă ceva din frumuseţea Domnului şi arată rezultatele harului Său desăvârşit. Toţi formează această Adunare glorioasă. Este o proprietate în care lumea nu intră, pentru că este închisă. Ce reprezintă în ochii Săi acele puţine persoane nesemnificative care se adună în prima zi din săptămână pentru a-şi aminti de Cel care a fost răstignit şi pe care lumea L-a uitat de atâta timp? Cine poate spune satisfacţia pe care Domnul o încearcă găsindu-Se în mijlocul lor? Nu este pentru El ca o grădină de rodii?

"... hena cu nard, nard şi şofran, trestie mirositoare şi scorţişoară, cu tot felul de arbori de tămâie; smirnă şi aloe, cu cele mai alese miresme".

În această grădină se găsesc pomi fructiferi, plante şi arbori de tămâie. Cuprinde tot ce este plăcut la vedere şi bun de mâncat. Totul se găseşte pentru El. Numele acestor plante şi al arborilor de tămâie ne este dat; astfel Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, va putea să ne facă cunoscut ceea ce reprezintă. Observăm că aceste parfumuri sunt citate două câte două.

Hena ne vorbeşte despre gloria imperială a Preaiubitului. Respins de lume, Domnul este acum ascuns în cer, dar va apărea în toată măreţia Sa în ochii universului. Atunci, cei care sunt ai Lui şi care au împărţit cu El ruşinea, vor fi arătaţi cu El în glorie. Au suferit cu El, dar vor împărăţi tot cu El. Domnul Îşi vede Adunarea deja glorificată şi pe ai Săi ca fiind împăraţi şi preoţi. El i-a făcut pentru Dumnezeul şi Tatăl Său. Acolo, în grădina Sa, respiră în ei parfumul fin de henă al gloriei împărăteşti pentru care sunt destinaţi.

Parfumul de hena se află îmbinat cu cel de nard. El ne arată în mod profetic ceea ce s-a realizat cu şase zile înainte de Paşti când, la cina din Betania, Maria a vărsat parfumul de nard curat şi de mare preţ peste Persoana Împăratului respins. Ea a socotit că nimic nu era prea scump pentru a-L onora. Domnul găseşte în Adunarea Sa inimi care-L iubesc, care-L urmează şi care Îi mărturisesc dragostea – cu siguranţă, nerăspândind parfumul de nard pe picioarele Sale, dar slujindu-L şi păzind Cuvântul Lui.

"Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi; şi Noi vom veni la el şi vom locui la el" (Ioan 14:23 ). Casa era plină de mirosul parfumului, cum va fi şi casa Tatălui, în care dragostea desăvârşită şi eternăva putea să aibă curs liber.

Şofranul este îmbinat şi el cu nardul. Este singura dată când îl găsim în Scriptură. Am făcut observaţia că aceste arome sunt prezentate două câte două. Se poate face o legătură între două parfumuri din fiecare grupă. Şofranul ne vorbeşte de împărăţie, culoarea sa galben-auriu face să ne gândim la cununa Împăratului glorios. Când este respins, nardul, în tăcere, proclamă gloria Sa imperială, când va veni, având pe cap numeroase cununi împărăteşti, împărăţia Sa va fi proclamată în ochii tuturor.

Trestia aromată şi scorţişoara (pe care le găsim şi în Exod 30:23 ) cresc împreună în grădină. Toată trestia răspândeşte un parfum plăcut, dar mai cu seamă rădăcina sa, al cărei interior este de un alb trandafiriu şi este întrebuinţat în farmaceutică. Acest cuvânt "trestie" ne face să ne gândim la cuvântul pe care l-a spus Domnul despre Ioan Botezătorul: "Ce aţi ieşit săpriviţi în pustiu? O trestie clătinată de vânt?" (Matei 11:7 ). Este o imagine a ceea ce este omul în slăbiciunea sa: o fiinţă slabă pe care o clatină o adiere de vânt şi care, fără odihnă, este expusă să se încovoaie sub loviturile împrejurărilor dificile. În cartea Exod, această trestie aromată face parte dintre componentele untdelemnului ungerii, care sugerează desăvârşirile Omului Isus Hristos. El a fost înjosit şi umilit, a suferit consecinţele păcatului lumii, fiind, cu toate acestea, Cel Sfânt şi Cel Drept care nu a cunoscut păcatul. La sfârşitul vieţii Sale pe pământ a spus: "Eu Te-am glorificat pe pământ" (Ioan 17:4 ) şi "Eu fac întotdeauna cele plăcute Lui" (Ioan 8:29 ). În grădina Sa, Domnul Îşi vede iubiţii în suferinţă şi dispreţ. El recunoaşte în parfumul lor ceea ce El a fost ca Om pe pământ şi Îşi găseşte în ei toată plăcerea. "Despre sfinţii care sunt pe pământ şi despre cei aleşi ai spus: «Toată plăcerea Mea este în ei»" (Psalmul 16:3 ). Scorţişoara este un copac frumos, mereu de un verde strălucitor. Din el iese un parfum plăcut care se răspândeşte departe. Scoarţa sa furnizează aroma care intra în compoziţia untdelemnului pentru ungerea sfântă. Duhul Sfânt, prin această frumoasă imagine, vrea să ne facă cunoscut ceva din excelenţa umanităţii Domnului Hristos, parfumul plăcut care se ridica înaintea tronului lui Dumnezeu. În acest Om desăvârşit, Dumnezeu Şi-a găsit toată plăcerea într-o lume stricată de păcat. Dacă smirna cu gustul ei amar şi parfumul ei suav ne vorbeşte despre un Hristos care a suferit, aloea ne vorbeşte despre moarte. Cu o amestecătură de aproximativ o sută de litri de smirnă şi aloe, Iosif din Arimateea şi Nicodim au tratat trupul Domnului Isus atunci când l-au pus într-un mormânt nou (Ioan 19:32 ). Un parfum putea să se ridice din mormântul în care a fost pus trupul Domnului nostru, în care întregii plinătăţi a Dumnezeirii i-a plăcut să locuiască; el nu trebuia să se strice şi moartea nu putea să-l ţină. Aceste arome ale Preaiubitului se găsesc în grădina Sa; iubiţii Săi au privilegiul de a putea reproduce aici, jos, ceva din caracterul umanităţii Lui: suferinţa din pricina Numelui Său şi chiar moartea pentru El. Iată de ce Preaiubitul găseşte smirna şi aloea crescute în grădina Sa.

Cântarea Cântărilor 4:15

"O fântână în grădini, un izvor de ape vii, care curg din Liban".

Am văzut o oarecare relaţie între Cântarea Cântărilor şi Evanghelia lui Ioan, ucenicul iubirii. Aici ne găsim în aceeaşi sferă a dragostei divine, eternă, neschimbată, al cărei izvor este Dumnezeu. El este dragoste. În Evanghelia lui Ioan suntem în ţara izvoarelor apei vieţii: "Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel care-ţi zice: «Dă-Mi să beau!», tu ai fi cerut de la El şi ţi-ar fi dat apă vie; ... cine va bea din apa pe care i-o voi da Eu nicidecum nu va înseta niciodată, ci apa pe care i-o voi da Eu va deveni în el izvor de apă, ţâşnind spre viaţă eternă" (Ioan 4:10, 14 ). Celor care au băut din apa vieţii niciodată nu le mai este sete şi din inimile umplute de har ţâşneşte viaţă divină şi eternă care provine din izvorul Său. Dar în grădină se găseşte şi un izvor a cărui apă provine din locurile înalte pentru a aduce lumii o binecuvântare bogată. Este ceea ce învăţăm şi din Evanghelia lui Ioan: "Şi, în cea din urmăzi, ziua cea mare a sărbătorii, Isus stătea şi striga, spunând: «Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, după cum a spus Scriptura, din inima lui vor curge râuri de apă vie». Dar a spus aceasta despre Duhul pe care urmau să-L primească cei care au crezut în El; pentru că nu era încă Duh Sfânt, deoarece Isus nu fusese încă glorificat" (Ioan 7:37-40 ). Cei care au băut din această apă fac nu numai să se ridice spre Dumnezeu imnuri de laudă, dar dau şi mărturie înaintea lumii în puterea Duhului Sfânt.

Cântarea Cântărilor 4:16

"Trezeşte-te, vânt de la nord, şi vino, vântule de la sud! Suflă peste grădina mea, ca să-i picure miresmele! Să vină preaiubitul meu în grădina lui şi să mănânce roadele ei scumpe"

Arborii de tămâie sunt acolo în splendoarea lor şi, iată, vântul de nord, vântul împotrivirii vine să sufle în grădină şi răspândeşte departe mireasma aromelor. Este mireasma bună a Domnului Hristos pentru Dumnezeu, care se răspândeşte pretutindeni în lume; când a fost persecuţia după uciderea lui Ştefan (Fapte 8:14 ), cei care au fost împrăştiaţi au vorbit de Domnul Isus şi un mare număr de persoane au crezut şi s-au întors la Domnul (Fapte 11:19-24 ). În grădină nu suflă numai vântul de nord, ci şi cel de sud (austrul) care aduce secetă (Iov 37:17). Vine să încălzească inimile şi parfumul se ridică astfel înaintea lui Dumnezeu şi se răspândeşte departe. Fructele se coc şi totul în grădină este viguros. "Să vină preaiubitul meu în grădina lui şi să mănânce roadele ei scumpe". Este dorinţa alor Săi ca Domnul să vină în mijlocul lor pentru a Se sătura de roadele pe care harul Său le-a produs în inimile lor. În mijlocul Adunării Sale, El, al doilea Adam, găseşte fructe cu mult mai rafinate decât acelea pe care primul om le putea culege în Eden. Totul este al Său şi totul este pentru El. Dar în ce măsură răspundem noi la aşteptările Lui? În ce măsură poate El să culeagă rodul suferinţelor Sale şi Se poate bucura de rezultatele muncii Sale? Ce facem cu adevărat pentru El?