Cântarea Cântărilor 3:1
„În patul meu, nopţile, am căutat pe cel pe care-l iubeşte sufletul meu; l-am căutat, dar nu l-am găsit..."
Cu Capitolul 3 intrăm într-un alt subiect. Acum cântarea trece de la cele mai înalte note, „Iubitul care vine!", la notele cele mai joase. Accentele pe care le găsim aici par să urce din adâncurile pământului, nu să coboare din cer. O dragoste mare nu este de ajuns să ne ferească de căderi. Aici Iubitul a încetat să mai fie înaintea ochilor ei, care era atât de fericită în scena precedentă. Ea ÎI caută, dar nu-L găseşte. Cât de fragilă este părtăşia! Este de ajuns un fleac ca s-o tulbure. Iubitul, subiectul dragostei sale, este mai departe; ea ar vrea să-L aibă cu sine, ea nu este satisfăcută decât cu El, dar EI nu mai este. Ce să se fi întâmplat? Este suficientă puţină amorţeală spirituală (ea se află în pat): "Să mai dormi puţin, să mai aţipeşti puţin, să mai încrucişezi puţin mâinile ca să dormi!" ... (Proverbe 6.10). Şi iată că vrăjmaşul i-a luat femeii iubite tot ceea ce poate să facă fericirea sa. Nemaiavându-L pe Domnul, ea este într-o completă mizerie, pentru că în El are totul. Petru nu a vegheat o singură oră cu Domnul şi a rămas doar cu lacrimi amare. Este mai uşor să pierzi părtăşia, decât s-o găseşti. Importantă lecţie pentru noi!
Cântarea Cântărilor 3:2
„Mă voi ridica acum şi voi cutreiera cetatea, pe străzi şi pe drumuri mari; voi căuta pe cel pe care-l iubeşte sufletul meu... L-am căutat, dar nu l-am găsit".
„Mă voi ridica" este aceeaşi decizie, pe care a luat-o fiul risipitor. Amorţeala a închis ochii sărmanei mirese şi i-a luat discernământul: ea merge să-şi caute Iubitul în locuri unde este imposibil să-L găsească. Nu merge pe munţii înalţi, nici în câmpiile bogate, nici în viile în floare. Iat-o în întunericul unui oraş, Ierusalimul, care nu-L poate avea pe Domnul, pentru că L-a respins şi L-a omorât. Nu în acest oraş, altădată atât de privilegiat, trebuia ea să-L caute. Acolo, aceiaşi conducători, puşi să menţină ordinea şi sfinţenia, nu au făcut altceva decât să rătăcească poporul şi să-l împingă să-Şi refuze pe propriul Mesia.
Să înţelegem bine durerea Domnului Isus când, apropiindu-Se de Ierusalim şi contemplând oraşul din înălţimea Muntelui Măslinilor, plângea pentru el: „Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi a ta, cele care sunt spre pacea la! Dar acum sunt ascunse de ochii tăi" (Luca 19.42).
Aici avem descrisă foarte bine starea rămăşiţei credincioase a lui Israel, care-L va căuta în zadar pe Mesia, până în momentul în care El Se va întoarce pentru a-Şi elibera poporul.
Dar şi pentru noi este o lecţie importantă. Întunericul invadează cu uşurinţă inimile noastre şi ne face să ne pierdem părtăşia cu Domnul. Nu în lume şi nici în lucrurile pe care le-a stabilit ea ne vom putem bucura noi de părtăşia cu Domnul: „L-am căutat, dar nu L-am găsit"!
Cântarea Cântărilor 3:3
„M-au găsit păzitorii care cutreieră cetatea. «Aţi văzut pe cel pe care-l iubeşte sufletul meu?»"
Gărzile sunt mai neştiutoare decât ea, nu-L cunosc pe Iubit. EI este un străin pentru fraţii Săi şi un necunoscut pentru fiii mamei Sale (Psalmul 69.8). Ei nu pot să-i fie de nici un ajutor şi nici în stare să-i dea vreo informaţie despre Cel pe care inima ei Îl iubeşte, în oraşul în care Domnul Şi-a stabilit Numele şi în care lumea religioasă L-a uitat.
Cântarea Cântărilor 3:4
„Abia trecusem de ei, că am şi găsit pe cel pe careul iubeşte sufletul meu; l-am apucat şi nu l-am lăsat, până l-am adus în casa mamei mele şi în camera celei care m-a zămislit".
Retragere din lume şi din organizaţia ei, în care nu Se găseşte Domnul! Iubita abia se depărtase şi iată că Îl găseşte pe Iubitul inimii Sale. Ce fericire! El nu este în lume şi cei ai Săi nu fac parte din ea. Ceea ce reprezintă oraşul şi tot ce se găseşte în el nu poate nicidecum să ne facă cunoscut pe Iubitul, pentru a ne bucura de părtăşia Sa.
Lot locuia în „cetate", dar nu putea decât să-şi chinuiască sufletul său neprihănit (2 Petru 2.7); el nu cunoştea în acel loc corupt sfânta părtăşie pe care o gustă Avraam, care se afla cu Domnul în locurile înalte, pe munte. Să ştim să realizăm mai bine separarea noastră morala de tot ce este în lume! Neiubind lumea, nici lucrurile din ea — este condiţia necesară pentru a gusta prezenţa Domnului, a credinciosului şi a adevăratului nostru Iubit (1 Ioan 2.15).
Când un credincios a suferit pentru că a stat departe de prezenţa Domnului său, când a vărsat lacrimi amare, ca Maria Magdalena la mormântul gol, ce bucurie să-L regăsească! Sulamita nu L-a mai lăsat să plece; pentru că a suferit mult departe de El; a venit un nor şi a împiedicât-o să vadă frumuseţea Domnului şi să se bucure deplin de dragostea Lui. Acum norul a dispărut şi razele gloriei Iubitului său vin s-o inunde. Ea vrea să-L ducă în casa mamei ei.
Cine este această' „mamă" menţionată de mai multe ori în această cântare? Este Israelul, pentru că din Israel, după trup (carne), a ieşit Domnul Hristos, care este deasupra tuturor lucrurilor, Dumnezeu binecuvântat în veci (Romani 9.5); şi în acest popor se va forma rămăşiţa credincioasă de care se vorbeşte în mod deosebit în Psalmi şi în Cântarea Cântărilor. Sunt cei care, la sfârşitul unei lungi perioade de suferinţă şi de necazuri, îl vor vedea pe Mesia al lor şi vor merge pretutindeni să-I vestească gloria; şi va fi necesar ca naţiunile să audă vorbindu-se despre aceste lucruri, pentru că, după o lungă perioadă de necredinţă, inimile vor fi atinse şi dispuse să-L primească. Va fi ca readus în mijlocul poporului Său, pentru ca El să Se poată bucura de Persoana Lui şi de binecuvântările care rezultă din prezenţa Sa. Ferice de mesagerii Regelui! Ei nu vor avea răspuns mai înainte ca poporul pământesc ai, lui Dumnezeu să se poată bucura de Domnul Hristos, Având inimile pline de El, gurile vor vesti gloria Sa.
Dar aceste lucruri au fost scrise numai pentru Israel? Nu! Au fost scrise şi pentru noi! Domnul Hristos este totul pentru noi? Dacă da, putem oare păstra numai pentru noi această comoară? Să nu rămânem inactivi! Curând Domnul va primi în odihnă poporul Său ceresc.
Cântarea Cântărilor 3:5
"Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe gazelele şi pe căprioarele câmpului, nu stârniţi, nici nu treziţi dragostea, până nu va voi ea".
Iată refrenul care se face din nou auzit. Este plăcut răspunsul de care se bucură acum femeia iubită lângă Cel pe care Îl iubeşte. Nimeni nu poate tulbura această odihnă, numai nebunia noastră ar putea să ne lipsească de ea. EI este credincios faţă de ai Săi. Suntem noi credincioşi faţă de El?
Cântarea Cântărilor 3:6
„Cine este aceasta care se suie din pustiu ca nişte stâlpi de fum înmiresmaţi cu smirnă şi tămâie, cu toate prafurile negustorului?"
Scena se schimbă: Mireasa urcă din pustiu. Fără îndoială, este o aluzie la poporul Israel care un timp se urca triumfal din pustie, călăuzit de un nor, ca să ia în posesie Ţara Promisă; şi acest popor curând se va sui din locurile diferite în care este dispersat pentru a merge la Ierusalim să I se închine. Dar Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă că, mai înainte ca aceasta să se întâmple, un popor ceresc, Biserica, se va sui de pe pământ, răpită pe nori pentru a-L întâlni triumfal pe Domnul, Cel care o va introduce în Casa Tatălui. Aceasta este speranţa fericită a tuturor celor care au găsit în Domnul Isus pe Salvatorul lor. Această zi este aproape; să ne bucurăm!
Despre ce ne vorbesc aceste parfumuri, dacă nu despre desăvârşirile Domnului Isus? Numele Său este un parfum care se răspândeşte (1.3). Acest Nume preţios, în ziua când preaiubiţii Săi vor merge să-L întâlnească, va umple inimile de adorare şi gurile de laudă, care se vor sui înaintea lui Dumnezeu ca un parfum cu miros suav.
Smirna aminteşte că El a fost Om al durerii; tămâia aminteşte de El, Mijlocitor în favoarea alor Săi; prafurile înmiresmate ale negustorilor sunt produse preţioase cu care sunt pregătite diverse miresme ale căror mirosuri suave umplu Locul Sfânt şi care au fost culese cu sârguinţă de cei care-L iubesc pe Preaiubitul. Tot ceea ce putea să le facă cunoscut excelenţa Persoanei Sale a fost argumentul meditaţiilor lor; a fost şi o activitate pentru a le face cunoscut altora dragostea şi măreţia Sa. „Faceţi comerţ cu ele până când vin" (Luca 19.13). O astfel de muncă dă mult rod, atât pentru Domnul, cât şi pentru Cel care-L serveşte. Tot cea ce este făcut pentru El se ridică înaintea lui Dumnezeu, pentru bucuria Sa şi pentru gloria Numelui Domnului Hristos.
Cântarea Cântărilor 3:7
„Iată lectica lui, chiar a lui Solomon! Şaizeci de viteji o înconjoară, dintre cei puternici ai lui Israel".
Regele Solomon, adevăratul fiu al lui David, împăratul dreptăţii şi al păcii, este gata să apară înaintea credincioşilor. Spre El, logodnica se ridică din pustiu, deja împodobită de perfecţiunile Aceluia al Cărui Nume este un parfum care se răspândeşte. Ea ia loc în lectica Sa bogată. „În zilele lui; cel drept va înflori şi va fi belşug de pace până nu va mai fi luna. Şi el va domni de la o mare la altă mare şi de la râu până la marginile pământului" (Psalmul 72.7-8). Timpuri fericite, în care creaţia, care acum este supusă şi se frământă, va fî eliberată din robia stricăciunii.
Primul obiect care izbeşte ochii celor care contemplă această scenă este lectica (mijloc de transport purtat de cai sau de oameni) cu care Regele intră în cetatea care va fi odihna Sa glorioasă şi perfectă. Timpul suferinţei a trecut, rezultatele lucrării sale sunt desăvârşite.
Aşa cum Dumnezeu S-a odihnit de lucrările Sale în a şaptea zi, Domnul Se va odihni de lucrarea sa în favoarea alor Săi. El putea spune: "Tatăl Meu până acum lucrează, şi Eu lucrez" (Ioan 5.17). Cum să Se odihnească când toată creaţia suspină sub consecinţele păcatului omului? Dar când ai Săi vor fi cu El, lauda se va ridica fără încetare înaintea lui Dumnezeu, pământul va răspunde cerului, şi cerul, pământului (Osea 2.21), iar dragostea Sa va fi deplin satisfăcută.
Cântarea Cântărilor 3:8
„Ei toţi ţin sabia şi toţi deprinşi la război; fiecare îşi are sabia la coapsă, din cauza alarmei din timpul nopţilor".
Un mic număr de oameni, aleşi de Rege dintre cei mai tari din poporul lui Dumnezeu, înconjoară lectica lui Solomon. Ei iau parte la odihna şi la gloria Sa în mijlocul unui popor care L-a refuzat pe Mesia; ei s-au supus Cuvântului Domnului lor. Cu acest Cuvânt, sabia Duhului, au luptat lupta cea bună pentru gloria Iubitului şi pentru a-I revendica drepturile.
Cu coapsele încinse, cu sabia purtată în mână pentru a garanta şi a apăra sosirea triumfală a Regelui, ei au privilegiul de a-L însoţi, de a-L escorta. Nu mai este vorba pentru ei de „temeri în timpul nopţii", nici de luptele Sale.
Curând Domnul Se va întoarce; în acea zi vom fi „oameni simpli", care fac parte din poporul lui Dumnezeu, sau vom fi „oameni tari"? Avem un loc de onoare? Facem noi parte din garda de onoare a Regelui în ziua gloriei Lui? Duhul Sfânt prezintă oamenii valoroşi ai lui David cu menţiunea onorabilă atribuită fiecăruia dintre ei (2 Samuel 23); şi aşa ar vrea să facă fiecăruia dintre noi.
Cântarea Cântărilor 3:9
„împăratul Solomon şi-a făcut un baldachin din lemnul Libanului".
Am văzut garda de onoare a Iui Solomon. Acum să privim un moment tronul glorios pe care el călătoreşte şi cu care este purtat în triumf de un popor cu bunăvoinţă. Este făcut din lemnul Libanului, care reprezintă ceea ce este mare şi glorios în lume: „Slava Libanului va veni la tine ... ca să împodobească locul sfântului Meu locaş, căci Eu voi proslăvi locul unde se odihnesc picioarele Mele " (Isaia 60.13). În Liban se taie cedrii minunaţi folosiţi în construcţia Templului Domnului la Ierusalim. Aşa este pentru gloriosul baldachin. Un astfel de tron nu putea fi făcut decât cu materiale preţioase.
Cântarea Cântărilor 3:10
„I-a făcut stâlpii din argint, spătarul de aur, scaunul de purpură: mijlocul i-a fost pardosit cu dragoste de către fiicele Ierusalimului".
Totul este minunat. Solomon nu este altcineva decât umbra divinului Fiu al lui David, Domnul gloriei. Dar, pentru a vedea gloria Sa, trebuie întâi să răspundem la întrebarea pusă de Domnul fariseilor: „Ce gândiţi voi despre Hristos? ... Deci, dacă David Îl numeşte Domn, cum este El fiu al lui?" (Matei 22.42,44).
Să observăm un moment acest baldachin din lemn preţios. Stâlpii sunt din argint, simbol al răscumpărării; argintul susţine totul în împărăţia Sa. Isus Regele gloriei, în virtutea mântuirii pe care a înfaptuiţ-o Ia cruce, va împărăţi nu numai, peste poporul Israel, ci şi peste tot universul. Opera Sa a fost împlinita pentru toţi oamenii. Totul în Împărăţia Sa va fi de o soliditate şi de o stabilitate de nezdruncinat.
Spătarul pe care se rezemă este de aur, simbol .al justiţiei divine. El este Împăratul care va domni cu dreptate (Isaia32.1).
Scaunul este de purpură. Purpuriul ne spune despre gloria Fiului Iui David împărăţind peste poporul Israel: este simbolul gloriei imperiale a Fiului Omului care trebuie să împărătească peste tot universul. Regele Regilor este Domnul Domnilor. El va stabili puterea Sa în cer şi pe pământ. Acesta este misterul voii lui Dumnezeu. Cine ar putea să se opună unei astfel de voinţe?
Mijlocul este împodobit cu o ţesătură aleasă lucrată de dragostea fiicelor Ierusalimului. Ierusalimul este cetatea Marelui Împărat. Când a venit să viziteze poporul prima dată, „ai Săi nu L-au primit"; acum, iată-L că soseşte înconjurat de toată dragostea poporului Său. Nici un rege nu va fi iubit cu atâta dragoste de poporul său ca Regele gloriei. Toţi servitorii Săi, fară excepţie, vor putea spune: „Regele a murit pentru mine!" Totul va fi măreţ în Împărăţia Sa: stabilitate, putere, dragoste şi pace.
Cântarea Cântărilor 3:11
„Ieşiţi, fiice ale Sionului, şi priviţi pe împăratul Solomon cu coroana cu care l-a încoronat mama lui în ziua nunţii lui şi în ziua veseliei inimii lui".
Fiicele Sionului care vor avea parte de harul care va fi adus de Regele gloriei sunt chemate să-L contemple în frumuseţea Lui. Dar noi, cei credincioşi, anticipăm acea zi prin credinţă şi suntem de acum spectatorii acestei glorii. În plus, admirăm cununa Lui. Altădată poporul Său I-a pus pe cap o cunună de spini şi L-a răstignit pe cruce. Acum acest popor, personificat în „mama lui", Îi pune pe cap o cunună de glorie. El este recunoscut de toţi ca Rege al lui Israel şi va relua relaţiile Sale cu acest popor care astăzi rătăceşte departe de ţara sa şi de El şi fară relaţii cu Dumnezeul său.
Curând, când tot Israelul va intra în această ţară, când nimeni nu va mai intra în conflict cu el, Domnul său Se va întoarce şi va împlini promisiunea:
"Te voi logodi cu Mine pentru totdeauna; te voi logodi cu Mine prin neprihănire, judecată, mare bunătate şi îndurare; te voi logodi cu Mine prin credincioşie şi vei cunoaşte pe Domnul" (Osea 2.19- 20)
Cât de mare va fî bucuria poporului, lipsit atâţia ani de aprobarea Domnului din pricina păcatelor sale, când va fi din nou în relaţie cu El şi va lua parte la toate binecuvântările promise prin profeţi odată din gura Domnului! Dar bucuria poporului nu va fi pentru nimic comparată cu aceea a Regelui Său: "va vedea rodul muncii sufletului Său şi Se va înviora" (Isaia 53.11).